Pascanean cu zeci de mii de euro în cont, găsit pe lista persoanelor cu ajutoare sociale

Persoana locuieşte în Paşcani şi are conturile bancare aproximativ 45.000 de euro. Legea dă dreptul la ajutoare sociale doar pentru depozite mai mici de 3.000 de lei, adică 670 de euro.

Inspectorii din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Iaşi au descoperit şapte persoane care, deşi aveau depozite bancare de zeci de mii de lei, şi-au depus dosare şi primeau ajutoare sociale. Controalele inspectorilor sunt efectuate ca urmare a unor suspiciuni de plăţi ilegale depistate de Camera de Conturi, iar beneficiarii acestor sume vor fi obligaţi să restituie sumele încasate pe nedrept, fie direct la casieria instituţiei, fie prin intermediul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Potrivit legislaţiei în vigoare, una din condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea obţine ajutoare sociale (venitul minim garantat sau alocaţie pentru susţinerea familiei) este de a nu deţine mai mult de 3.000 lei în depozite bancare.

Astfel, cel mai răsunător caz este al unui păşcănean care a depus dosar şi a obţinut venitul minim garantat, deşi în decursul anului trecut a obţinut 3.827 lei numai din dobânzile aferente depozitului bancar pe care îl avea deschis pe numele lui. Calculând o dobândă medie de 2%, reiese că păşcăneanul care a depus dosar şi benefia de venitul minim garantat avea în conturi aproximativ 200.000 lei (45.000 de euro). Venitul Minim Garantat are mai multe valori, în funcţie de numărul de membri al familiei care depune dosarul şi se stabileşte ca diferenţă între aceste niveluri a VMG şi venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure, unde este cazul. Tot pe aceeaşi speţă, inspectorii AJPIS Iaşi au mai depistat doi beneficiari de VMG care, deşi aveau depozite bancare consistente, au „cerşit” ajutoare sociale pe nedrept. Aceştia sunt locuitori ai comunelor Ciorteşti şi Stolniceni Prăjescu şi pentru anul 2015 au obţinut venituri din dobânzi bancare de circa 1.800 lei, ceea ce înseamnă că era posesorii unor depozite de circa 90.000 lei.
Banii copiilor

Un alt capitol la care inspectorii au găsit nereguli este cel al acordării Alocaţiei pentru Susţinerea Familiei (ASF), unde patru ieşeni au fost prinşi cu depozite bancare de pe ura cărora au obţinut dobânzi cuprinse între 1.100 lei şi 1.900 lei. Şi în acest caz, obţinerea acestui ajutor social, care diferă în funcţie de veniturile lunare şi componenţa familiei care îl solicită, este condiţionată şi de averea pe care o are solicitantul. Astfel, ca şi în cazul VMG, solicitantul nu trebuie să aibă depozite bancare mai mari de 3.000 lei, situaţie în care ASF este încasată ilegal. Primul loc în cazul ASF ilegale este ocupat de un locuitor al comunei Deleni care a obţinut pentru anul trecut o dobândă bancară de 1.903 lei, urmat de un păşcănean cu dobânzi anuale de 1.581 lei, un cetăţean din Cotnari cu 1.329 lei şi un locuitor al comunei Ţibana cu 1.112 lei. În toate aceste cazuri, beneficiarii de ASF aveau în depozite sume de cel puţin 50.000 lei.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Crosul Toamnei revine la Pașcani. Iubitorii de mișcare sunt așteptați la cea de-a XVIII-a ediție

Pașcaniul organizează, duminică, 11 octombrie, cea de-a XVIII-a ediție a „Crosului Toamnei”, competiție sportivă devenită tradiție pentru comunitatea locală. Startul este programat la ora 10:00, în Piața „Mihail Sadoveanu”, evenimentul fiind organizat de Municipiul Pașcani, Clubul Sportiv Municipal Pașcani și...

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. Posturi pentru liftier, registrator și electrician

Spitalul de Urgență Pașcani angajează din nou. De această dată sunt trei posturi disponibile, pentru liftier, registrator și electrician. Anunțurile au fost postate pe platforma nationala posturi.gov.ro. Dosarele de înscriere pot fi depuse la unitatea medicală până pe data...

Senatorul Lucian Rusu: Două subiecte importante pentru transporturile din România: TollRo și viitorul TAROM

Senatorul Lucian Rusu: În Comisia pentru Transporturi și Infrastructură a Senatului am discutat două teme care au generat multe întrebări în ultima perioadă: funcționarea noului sistem #TollRo și situația companiei #TAROM. În cazul TollRo, cred că trebuie să păstrăm lucrurile...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană

Deputatul Bogdan Cojocaru: Suntem în Zona Metropolitană a municipiului Iași, într-o comună vecină cu municipiul Iași. Peneliștii de la Consiliul Județean Iași au abandonat ieșenii din Zona Metropolitană. Nu există proiecte serioase, nu există dialog, nu există investiții integrate gândite...

WhatsApp introduce o nouă funcție pentru părinți: ce pot modifica și citi din aplicație

WhatsApp lansează controlul parental pentru adolescenți, prin care părinții pot gestiona anumite setări de confidențialitate, pot primi alerte despre activitatea din grupuri și pot limita accesul la Canale și Meta AI. Mesajele și apelurile personale rămân însă protejate. Pot părinții...

Când intră alocațiile copiilor în octombrie 2026. Calendarul plăților pe card sau prin poștă pentru indemnizații și ajutoare sociale

Alocațiile de stat, indemnizațiile pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție vor fi virate în conturile bancare pe 8 octombrie 2026, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Drepturile persoanelor cu dizabilități vor fi...

Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți. Sute de mii de lei nu au mai...

Revista presei devăluirea.ro: Doi afaceriști din Pașcani, mamă și fiu, au gândit o combinație dubioasă pentru a se îmbogăți@ Elena Afloarei și Răzvan Afloarei, în calitate de administratori ai unei societăți cu răspundere limitată, livrau bunuri prin intermediul unui...

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...
Paşcani
cer fragmentat
23.2 ° C
23.2 °
23.2 °
41%
1.3m/s
0%
mar
23 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat