Pășcănean urmărit internațional, găsit de polițiști

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Păşcănean urmărit internaţional, găsit de poliţişti. Este vorba despre Ionuţ Ţăpoi, cunoscut ca fiind implicat în mai multe scandaluri ce au avut loc pe raza Municipiului, în ultimii ani. El se sustrăgea măsurii arestării preventive. A fost introdus în arestul IPJ Iaşi pentru 30 de zile.

Poliţiştii Biroului Urmăriri, împreună cu cei din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au acţionat pe raza oraşului, pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii. Astfel, joi, 12 noiembrie, a fost depistat şi reţinut Ionuţ Ţăpoi. Tânărul în vârstă de 24 de ani se sustrăgea măsurii arestării preventive dispusă de instanţă într-un dosar penal în care tânărul este bănuit de comiterea infracţiunilor de lovire a două persoane, ameninţarea a patru persoane şi „distrugere”.

Pe numele acestuia a fost emis de către Judecătoria Paşcani, mandatul de arestare preventivă, în lipsa la data de 02.09.2015. Totodată acesta a fost audiat într-un alt dosar penal în care este bănuit de comiterea infracţiunilor de “lovire sau alte violente” şi “tulburarea ordinii şi liniştii publice”, conform datelor de la IPJ Iași. Acesta a fost introdus în arestul IPJ Iaşi pentru 30 de zile.

PULSUL ZILEI

Campanie de screening pentru depistarea bolilor hepatice cronice la Heleșteni

Locuitorii comunei Heleșteni sunt invitați să participe la o campanie de prevenire, screening și diagnosticare a bolilor hepatice cronice, care va avea loc pe data de 8 iulie 2026. O echipă medicală specializată va fi prezentă în localitate pentru înregistrarea...

Ștrandul Pașcaniului, deschis la sfârșitul săptămânii 

Ștrandul municipal a fost predat de Primăria Pașcani Clubului Sportiv. Asta înseamnă că a intrat în administrarea CSM-ului, cu toate responsabilitățile care decurg.  Întrebat când va fi deschis ștrandul, directorul CSM a spus că cel mai probabil în câteva zile,...

ONG-urile în așteptarea ghidului de finanțare

ONG urile din Pașcani mai au de așteptat pana când va fi publicat ghidul de finanțare pentru activitățile decontate de la bugetul local. Suma alocată este de 100.000 de lei, dar până acum nu au fost publicate condițiile pe care...

Maternitatea Elena Doamna, cumpărată de CJ Iași 

Una dintre cele mai importante maternități din județul Iași a fost cumpărată de Consiliul Județean. Este vorba despre Spitalul Elena Doamna clădire care a fost retrocedată proprietarilor în anul 2022. Achiziția a fost aprobată de legislativul județean în ultima ședință...

Amenzi duble pentru petrecerile zgomotoase! Sancțiunile au crescut semnificativ pentru cei care deranjează vecinii

Atenție mare dacă organizați petreceri și deranjați vecinii cu zgomotul. De câteva zile a intrat în vigoare noi reguli pentru reguli pentru sancționarea persoanelor care tulbură liniștea publică. Modificările aduse Legii 61/1991 îi vizează în special pe cei care...

SEDINTA CONSILIULUI LOCAL HELESTENI – 23 IUNIE 2026

https://www.youtube.com/watch?v=YxHBVChq0Cs

Anunțul ANM pentru următoarea lună. Temperaturi peste normal în toată România

Temperaturile vor rămâne peste normalul perioadei în următoarele patru săptămâni în toată ţara, iar deficitul de precipitaţii va persista în cea mai mare parte a intervalului, potrivit estimărilor Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).Potrivit meteorologilor, în săptămâna 22-29 iunie, valorile...

32 de şoferi prinşi de e-SIGUR au minţit că soţia era la volan. Acum, riscă închisoarea

De la începutul acestui an, 32 de şoferi prinşi de radar au gasit aceeaşi scuză: "nu eu conduceam, ci soţia". Partenerele de viaţă sunt dispuse, de cele mai multe ori, să-si sacrifice permisul.Procedura e simplă, dar fără cale de scăpare: pe trepied,...

Spitalul de Urgență din Pașcani caută, din nou, medic specialist cardiolog

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani a anunțat organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist în Cardiologie, în cadrul Compartimentului Cardiologie al Secției Medicină Internă. Postul este pe perioadă nedeterminată și presupune normă întreagă de lucru,...

Subvențiile pentru fermieri, plătite integral până la 30 iunie 2026

Plata subvențiilor din agricultură ar urma să fie finalizată până la 30 iunie 2026, pentru a evita pierderea fondurilor europene, a anunțat ministrul propus pentru Agricultură, Florin Barbu. Acesta a subliniat, în cadrul audierilor din comisiile de specialitate ale...
Paşcani
cer fragmentat
28.5 ° C
28.5 °
28.5 °
62%
3.4m/s
100%
mar
29 °
mie
29 °
J
28 °
vin
27 °
S
28 °

Niciun articol afișat