Vești bune pentru pășcănenii care au locuri de veci în vechiul cimitir al municipiului. Legislativul local a aprobat o hotărâre prin care cimitirul a fost dat spre folosință gratuită Parohiei Înălțarea Domnului. Asta înseamnă că regulamentul propus de primarul, Marius Pintilie și aprobat de consilieri nu va fi aplicat și cimitirului vechi, ci doar celui nou. Prin urmare, pășcănenii nu vor fi obligați să plătească doua taxe, una pentru deținerea locului de veci si cealaltă pentru administrare.
Hotărârea a fost aprobată la inițiativa consilierul PSD, Vlad Macovei și a fost votată de toți consilierii prezenți. Demersurile au fost făcute și în urma unei solicitări făcute de preotul paroh, Marius Tabarcea.
Hotărârea a fost aprobată in ședință din 29 octombrie. În acest context, consilierii de la AUR au cerut explicații privind avantajele lăsării cimitirului în administrarea bisericii.
De asemenea, consiliera PSD, Gabriela Nedelcu, a insistat ca cimitirul să fie lăsat bisericii așa cum a fost administrat pana acum.
În momentul de față cimitirul este declarat închis în sensul că nu mai pot fi amenajate locuri de veci noi, dar pot fi folosite in continuare cele vechi.
Menționăm că primarul, Marius Pintilie, a insistat odată cu aprobarea noului regulament ca vechiul cimitir să rămână in administrarea Primăriei pe motiv că administrația locală ar trebui să dea acte celor care dețin locuri de veci. Actele la care a făcut referire erau în principal, contracte de închiriere în urma cărora pășcănenii ar fi fost nevoiți să achite o chirie anuală, apoi o taxă de administrare, în valoare totală de aproape 150 de lei/an.
Edilul a refuzat să tina cont de unele dintre actele emise anterior, cum ar fi de exemplu, chitanțele plătite din anii 1980 si pana in 1993 pentru concesionarea pe perioada nedeterminată a locurilor de veci. De asemenea, în vechiul cimitir sunt suprafețe de teren cumpărate sau obținute prin donație care nu aparțin municipalității. Situația juridică nu a fost clarificată nici pana acum, deși primăria susține ca a inventariat locurile de veci timp de aproape doi ani de zile.
