Păşcănenii au votat pentru investiţii, nu vorbe. Pantazi primar cu 4337 voturi din oraş şi 2386 de voturi din suburbii

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Campania negativă, manipularea şi minciuna nu au avut sorţi de izbândă la Paşcani. 47% din rândul păşcănenilor care au venit la urne pe 5 iunie au votat pentru continuarea investiţiilor, nu pentru manipulare şi minciună.
Principalul beneficiar este Dumitru Pantazi cel care a reuşit să câştige un nou mandat de primar cu 6723 de voturi. Liderul PSD a câştigat alegerile locale cu 4337 voturi obţinute în oraş şi 2386 de voturi în cele cinci suburbii. Aşa cum era de aşteptat cele mai multe voturi le-a obţinut în suburbia Lunca Paşcani -1040 iar cele mai puţine în zona Deal la secţiile de votare de la Casa de Cultură.
În cadrul unei ediţii speciale a emisiunii Pulsul Zilei, difuzată aseară la ora 23.30, edilul municipiului a adresat un mesaj de mulţumire celor care l-au votat sau sprijinit în campania electorală.
El a spus că va fi primarul tuturor păşcănenilor şi că va continua proiectele de investiţii.
Marele învins al acestei campanii electorale este candidatul PNL Marius Pintilie. După o campanie negativă şi agresivă fără precedent, el a pierdut alegerile la o diferenţă de doar 3,52%. Liderul PNL a obţinut 6219, cu 504 voturi mai puţin decât primul clasat din care 1107 în suburbii şi 5112 în oraş.

Menţionăm că Nită Dermide, candidat ALDE a obţinut doar 2,37% din voturi, Gelu Costachescu de la UNPR- 1,69%, Ioan Ailincai de la PSRO-1,47% şi Sorin Olariu – 3,97%.

PULSUL ZILEI

Accident mortal pe drumul județean între Pașcani și Brătești. Trei persoane și-au pierdut viața – FOTO

UPDATE: În urma accidentului rutier au fost implicate șapte persoane. Din nefericire, trei persoane au decedat: un bărbat, conducătorul autoturismului, o minoră și o femeie. Conducătorul autoturismului a fost găsit încarcerat. Alte trei persoane – două femei și o minoră –...

Teren sintetic la CSM Pașcani

Un milion de lei de la bugetul local ar urma să fie cheltuiți pentru amenajarea unui teren sintetic la CSM Pașcani. Conducerea clubului sportiv a aprobat indicatorii tehnico-economici pe 14 septembrie a.c., iar documentația a fost transmisă Primăriei spre...

Vin chinezii la Târgu Frumos. Primarul Zugravu: Trei fabrici, 1000 locuri de muncă!

Primăria orașului Târgu Frumos se pregătește pentru a primi investitori străini. În urma recentei vizite a primarului Neculai Zugravu în China, 28 din cei 40 de oameni de afaceri cu care s-a întâlnit au trimis scrisori de intenție, prin...

Analize gratuite la Centrul Medical Unescu Pașcani (P)

Locuitorii din Pașcani, dar și din comunele din împrejurimi care au nevoie de analize medicale pot beneficia de investigații gratuite, în baza unui bilet de trimitere. Acestea sunt decontate prin Casa de Asigurări de Sănătate și pot fi efectuate...

Istoria dincolo de manual, cu Georgeta Filitti și prințul, Max Caradja, la Colegiul Unirea Pașcani – VIDEO

O lecție de istorie altfel, miercuri, 23 septembrie, la Colegiul Tehnic „Unirea” din Pașcani. Aula instituției a găzduit o întâlnire cu academicianul Georgeta Filitti și Prințul Maximilien Caradja, eveniment dedicat istoriei recente a României și lansării volumului „Ecaterina Caradja...

Demersuri pentru un parc fotovoltaic la Pașcani

Pascaniul ar putea avea in cativa ani un parc fotovoltaic care sa asigure necesarul de energie pentru iluminatul si clădirile publice. Investiția ar ruma sa fie făcuta la ieșirea din oraș spre suburbia Blagesti, in zona unde a fost...

A doua sursă de apă pentru Pașcani, doi ani de promisiuni

Municipiul Pașcani ar fi trebuit să aibă funcțională până la sfârșitul acestui an a doua sursă de alimentare cu apă, din Râul Siret, care ar fi urmat să fie folosită mai ales atunci când apar avarii pe aducțiunea principală,...

Taxele de pod de pe Dunăre dispar de la 1 octombrie. România trece la noul sistem de taxare rutieră

Taxele pentru traversarea podurilor peste Dunăre de la Fetești și Vadu Oii vor fi eliminate începând cu 1 octombrie 2026, odată cu aplicarea noului sistem de tarifare rutieră TollRo. Anunțul a fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, Radu...

Cât de mare a ajuns ”tigrul” Pașcani-ului

La finalul anului 2025 estimam că grupul ieșean PROINVEST valorează aproape 50 milioane de euro. Un nou audit al producătorului ieșean de tablă specială (audit făcut de celebra PriceWaterHouseCopoper) arată însă o valoare EBITDA de 8,5 milioane euro la...

Expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil, la Casa de Cultură Pașcani

Luni, 28 SEPTEMBRIE 2026 , ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției SINERGIE, expoziție de pictură, sculptură, ceramică și design textil. Expun artiștii Alina Bica, Mihaela Bucur, Cristina Chiciuc, Roxana Ciobanu, Augustin Cojocaru, Mihaela Crăciun, Oana Florea Drăgoi, Constantin Gâlceavă,...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.5 ° C
11.5 °
11.5 °
82%
4.8m/s
0%
J
18 °
vin
19 °
S
19 °
D
19 °
lun
12 °

Niciun articol afișat