Păşcănenii renunţa la contracte individuale la apă pentru plata, în rate, a datoriilor

Păşcănenii renunţa la contracte individuale la apă pentru cele semnate prin intermediul reprezentanţilor de scară. Cel puţin asa susţin reprezentanţii operatorului ieşean, asaltat în ultimele zile de tot mai mulţi locatari dornici să îşi rezolve acesta problemă. Chiar dacă vor să nu mai depindă de vecini, cel puţin deocamdată, aleg varianta contractului colectiv pentru a putea beneficia de facilitatea de a achita, în rate, datoria acumulată pentru neplata consumului de apă timp de un an de zile.
Până acum au fost încheiate contracte în 205 scări de bloc şi sunt în pregătire alte 9, adică în peste jumătate din condominii, în timp ce la case şi societăţi comerciale problema a fost rezolvată aproape în totalitate.
Menţionăm că pentru încheierea contractelor individuale trebuie mai întâi achitate la zi datoriile acumulate pentru consumul de apă. Semnarea contractului se poate face în trei variante tehnice: cu apometre dotate cu dispozitive de citire la distanţă, cu apometrele pe casa scărilor sau cu branşamente individuale. Soluţia trebuie implementată tuturor locatarilor din scara blocului, în acelaşi timp.

PULSUL ZILEI

Accident rutier cu trei victime în Iorcani, comuna Tătăruși

ISU Iasi: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost anunțat despre producerea unui accident rutier în localitatea Iorcani, comuna Tătăruși. Din primele informații, un autoturism s-a răsturnat...

Deputatul Sorin Năcuță:Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE!

Pași importanți pentru implementarea Programului SAFE! S-au semnat : - toate contractele de achiziție pentru dotarea Armatei Române și MAI; - contractele de proiectare și execuție pentru două tronsoane din Autostrada A8: Moțca - Pașcani - Târgu Frumos și Lețcani - Iași; -...

Creștinii sărbătoresc în acest weekend Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și sub numele de Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 50 de zile după Paște. În 2026, această sărbătoare are loc pe 31 mai. Conform credinței ortodoxe, în ziua Rusaliilor, Duhul...

Moșii de vară 2026 – astăzi sunt pomeniți cei adormiți

Moșii de vară sau Sâmbăta Morților este una dintre cele mai vechi rânduieli ale calendarului ortodox prin care credincioșii români îi pomenesc pe cei adormiți. În această zi, în toate bisericile se oficiază Sfinte Liturghii, urmate de slujbe de...

CJ Iași anunță încheierea achiziției microbuzelor electrice școlare. În urmă au rămas multe întrebări fără răspuns și o anchetă la nivel european

Ieri a fost anunțată oficial încheierea proiectului pentru achiziția microbuzelor electrice școlare la CJ Iași, în valoare de 31,3 milioane de lei. Pe lângă acestea, CJ a amintit și despre achiziționarea a încă cinci microbuze – „după o economie...

Sindromul Stokholm la Iași. O soție a cerut clemență pentru soțul ei după ce a fost lovită cu sălbăticie cu o rangă peste picioare

Magistrații Curții de Apel au respins declarația unei femei bătute, care își retrăsese plângerea, iar acum își apăra soțul, contrazicându-și propriul avocat. Nu au luat în seamă nici argumentul bărbatului, că toată familia trăiește din banii pe care el...

PSD Pașcani: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani

Comunicat: 1 Iunie – Ziua Copilului sărbătorită prin culoare, joc și bucurie la Pașcani Organizația PSD Pașcani, împreună cu echipa de tineret din cadrul TSD Pașcani, invită copiii și părinții din municipiu să participe la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a...

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 – pe zona județului nostru- a fost semnat

Deputatul, Bogdan Cojocaru: Al doilea contract pentru Autostrada A8 - pe zona județului nostru- a fost semnat. Pentru Iași, nu mai vorbim despre promisiuni, ci despre pași concreți. Tronsonul Lețcani – DN24 va însemna: ✔️ conectare mai rapidă ✔️ trafic mai fluid în...
Paşcani
cer acoperit de nori
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
63%
0.7m/s
100%
S
15 °
D
18 °
lun
16 °
mar
19 °
mie
16 °

Niciun articol afișat