Pașcaniul a fost sancționat pentru neîndeplinirea indicatorilor de colectare selectivă

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Primăria municipiului Pașcani a fost sancționată de comisarii Gărzii de Mediu pe motiv că nu a reușit să atingă ținta de 60% în ceea ce privește procesul de colectare selectivă.

Municipalitatea trebuie sa plateasca către Administrație Fondului pentru Mediu circa 800.000 de mii de lei. In aceasta suma este inclusa valoarea obligației legale neachitată încă din anul 2016, de pe vremea fostei administrații, la care se adaugă penalități aferente ultimilor cinci ani de zile, in valoare de 159.324 lei.

In consecință, primarul municipiului Pascani, Marius Pintilie a declarat in cadrul conferinței de presă de joi, 16 decembrie ca va solicita anularea penalităților și eșalonarea sumei datorate.

Pentru ca municipalitatea sa nu mai fie nevoita sa plătească sancțiuni în acest sens, edilul a făcut apel către cetățeni să urmeze regulile de colectare selectivă.

Tot conform primarului Pintilie, nedepunerea în timp util a unor declarații anuale către AFM a împiedicat obținerea unei finanțări pentru modernizarea sistemului public de iluminat. Astfel, o investitie in acest sens ar urma sa fie facuta in cursul anului urmator.

Precizăm că, în țară, colectarea selectivă este un proces cu multe lipsuri. România se află pe locul 15 în topul celor mai poluate state din Europa și pe locul 26 în ceea ce privește colectarea selectivă și reciclarea deșeurilor. Este o rată de patru ori mai mică decât media europeană.

Mai exact, România avea o obligație față de Uniunea Europeană pentru a ajunge să recicleze 50% din deșeurile municipale până în 2020. Acestă ţintă a fost ratată, având în vedere că doar 11% din deşeurile municipale sunt reciclate. Ca urmare a acestei situații, România este obligată să plătească penalizări.

Precizăm că următoarea țintă este stabilită pentru anul 2025, când țara noastră trebuie să ajungă la o rată de reciclare de 55%.

 

 

 

 

PULSUL ZILEI

O noua acțiune de dezinsecție la Târgu Frumos

O nouă acțiune de dezinsecție la Târgu Frumos. Primăria a anunțat ca pe 13 si 14 august a.c., între orele 22.00- 01.00 vor fi pulverizate substanțe toxice pentru combaterea țânțarilor.

Cinema în aer liber la Pașcani!

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani vă invită vineri, 14 august 2026, de la ora 21:00, în piațeta din fața Primăriei, la o nouă proiecție de film dedicată copiilor, tinerilor și familiilor.De această dată vom urmări animația „Hotel Transylvania 3”, o...

Ghid ANAF 2026 pentru firme, PFA și alți contribuabili: Încasări și plăți în numerar

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești a publicat un ghid PDF cu informații pentru firme privind operațiunile de încasări și plăți în numerar. Potrivit ghidului, operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Costel Alexe #distruge tot ce atinge. #Nu are nici măcar un proiect major ieșeni

❗️Costel Alexe #distruge tot ce atinge. #Nu are nici măcar un proiect major ieșeni. Tot ce a făcut în șase ani de mandat a fost să se chinuie să finalizeze ce a preluat de la fosta conducere social-democrată a...

Screening pentru bolile hepatice cronice, la Primăria Stolniceni-Prăjescu

Anunț important pentru cetățenii comunei Stolniceni-Prăjescu, de lângă Pașcani. În cursul zilei de joi, 13 august a.c., la sediul Primăriei, o echipă de specialiști va face analize gratuite pentru depistarea bolilor hepatice cronice! Costurile sunt acoperite de o finanțare europeană,...

100 000 lei pentru proiectele bisericilor

S-a deschis sesiunea pentru finanțarea proiectelor de interes public local alte unităților de cult din Pașcani. Administrația locală are la dispoziție in acest an suma de 100 000 lei de la bugetul local, bani care vor fi împărțiți in...

Gunoiul de grajd de la o fermă din Iași cu 3.000 de bovine și ovine, transformat în gaz după o investiție de 4,5 milioane...

După mai bine de doi ani de așteptare pentru finanțare, stația de biogaz de la Pașcani a fost finalizată. Investiția se ridică la aproape 4,5 milioane de euro și a intrat deja în testări. Ce urmează? Stația va transforma...

Codul Urbanismului a fost publicat și intră în vigoare în 15 zile. Ce lucrări vor putea fi făcute fără autorizație

Codul Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) a fost publicat în Monitorul Oficial și va intra în vigoare în 15 zile calendaristice de la publicare, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Noile reguli simplifică procedurile pentru o serie de...

Primăria Târgu-Frumos face angajări

Primăria orașului Târgu-Frumos angajează un inspector. Concursul este programat pe 14 septembrie .c. de la ora 11.00 la sediul instituției.

Zilele Meșterilor Populari la Hârlău

Comunicat: În perioada 22-23 august 2026, în orașul Hârlău, va avea loc ,,Târgul Meșterilor Populari" ediția a IX-a.Deschiderea evenimentului va avea loc sâmbătă, 22 august la ora 10:30, în Parcul Tineretului, unde vor evolua: Ioan Ursache, Pamfil Roată, Fanfara...
Paşcani
cer senin
18.5 ° C
18.5 °
18.5 °
50%
2.7m/s
0%
mie
18 °
J
27 °
vin
29 °
S
31 °
D
35 °

Niciun articol afișat