Pascaniul, capitala administrativa a judetului, ptr o zi. Dezabteri interesante despre soarta judetului, nimic concret pentru noi – VIDEO




Astazi, pentru cateva ore, municipiul Pascani a devenit capitala administrativa a judetului Iasi. Asta deoarece incepand cu ora 11.00 in sala de sedinte a Primariei Pascani a avut loc sedinta pentru luna octombrie a Consiliului Judetean Iasi.

Pe ordinea de zi, au fost 37 de proiecte de hotarare, unele votate cu celeritate altele care au generat dezbateri interesante, asa cum ati putut urmari din transmisiunea noastra directa.

Cateva dintre ele privesc viitorul si dezvoltarea intregului judet. Este vorba despre intentia de realizare a unei strategii de dezvoltare a judetului dupa 2014 si a unor parcuri industriale unul dintre ele, posibil la Pascani. Mai mult, presedintele Consiliului Judetean Iasi a vorbit despre stadiul negocierilor cu reprezentantii unei regiuni din China pentru realizarea unor investiii IT la Iasi precum si despre stadiul demersurilor privind infiintarea unei euroregiuni din care sa faca parte judetul Iasi si alte regiuni din Europa.
Avantajul unor astfe de structuri este ca pot accesa direct de la UE fonduri de dezvoltare fara sa mai fie nevoie de interventia guvernelor nationale.

In acelasi context, presedintele Consiliului Judetean Iasi a adresat o invitatie tinerilor din judetul Iasi de a participa cu idei si proiecte pentru schimbarea intrarii in sediul Consiliului Judetean si in municipiul Iasi precum si pentru realizarea unui nou site al instiutiei.

In cadrul aceleiasi sedinte au fost aprobate si o serie de proiecte privind aeroportul din Iasi, acordarea unor licente de transport si a unro finantari solicitate de ONG-uri pentru organziarea unor evenimente socio-culturale.

In ceea ce priveste , direct, municipiul Pascani, protopopul Pavel Postolachi a solicitat o noua finantare pentru Catedrala Ortodoxa, aflata in constructie , solicitare respinsa pe motiv ca au mai fost acordate 2 miliarde de lei vechi, in aces an. De asemenea, primarul municipiului a solicitat sprijin financiar pentru construirea unui heliport la Spitalul de Urgenta Pascani, avand in vedere ca institutia deserveste atat municipiul cat si zona din imprejurimi.

Mentionam ca atmsofera a fost cam inghesuita, avand in vedere ca in sala de sedinte, pe langa consilierii judeteni, au fost prezenti si directorii institutiilor publice din Iasi, precum si numerosi jurnalisti de la Iasi si Pascani.

Orizont.info

 

 

<iframe width=”420″ height=”315″ src=”http://www.youtube.com/embed/4o2sEkJFB58″ frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer fragmentat
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
72%
1.9m/s
0%
mar
24 °
mie
25 °
J
23 °
vin
26 °
S
20 °

Niciun articol afișat