Pascaniul duce gunoiul la Iaşi. 7000 de lei pe zi, nota de plată

 

O nouă nota de plată pentru incompetenţa administraţiei locale pe timpul foştilor primari Neculai Răţoi şi Grigore Craciunescu.
De la începutul acestei săptămâni Pascaniul trebuie să plătească câte 7000 de lei pe zi pentru transportarea gunoiului menajer la depozitul ecologic de la Tutora Iaşi. Asta deoarece fostele administratii nu au fost în stare să găsească soluţii pentru amenajarea unui depozit ecologic la Paşcani. Măsură a fost impusă de inspectorii de la Mediu în urma controalelor din ultima perioadă aşa încât gunoiul să nu mai fie depozitat la groapa de la Valea Seacă închisă pe hârtie încă din anul 2009 dar abia acum în proces de sigilare.
Pentru a face faţă societatea locală de salubritate a închiriat două maşini care transporta zilnic 50 de mc de deşeuri de la Paşcani la Iaşi. Costurile lunare ar fi de peste 160 000 de lei, dublu faţă de cât plăteşte acum Primăria pentru salubrizarea oraşului.
Deocamdată nu se ştie dacă preţul la salubritate pentru populaţie ar urma să crească, în urma noilor costuri.
Viceprimarul Pascaniului susţine că taxa de salubritate ar acoperi cheltuielile iar de la începutul anului viitor va intra în funcţiune staţia de transfer de la Ruginoasa acolo unde urmează să fie sortate şi compactate gunoaiele.
Pascaniul a aderat la Asociaţia Judeţeană de Salubritate – ADIS în timpul mandatului fostului Primar Grigore Craciunescu. În consecinţă situaţia este similară cu serviciile de apă şi canalizare din ARSACIS. Mai exact de la începutul anului viitor serviciile vor functiona numai în cadrul asociatiei iar societatea locală de salubritate cauta soluţii pentru a rămâne operator în zona Paşcani. Pentru a fi competitive se încearcă o asociere cu societăţile de profil din Târgu Frumos şi Iaşi.
Menţionăm că în prezent doar 60% dintre păşcăneni plătesc serviciile de salubritate prin intermediul contractelor încheiate cu Eco Salubritatea SA Paşcani. Restul ar urma să achite o taxă de salubritate, dublă faţă de preţul serviciului de salubritate.

PULSUL ZILEI

Guvernul prelungește termenul pentru actualizarea codurilor CAEN. Noua dată-limită pentru firme

Doar 37,24% dintre cei care trebuie să își actualizeze codurile CAEN au făcut până acum această modificare, potrivit datelor ONRC. Guvernul a decis să acorde firmelor încă șase luni pentru trecerea la CAEN Rev. 3, noul termen fiind 25...

Vandalism în miez de noapte, pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Poliția a deschis dosar penal

Noapte agitată pentru locatarii unui bloc de pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Trei adolescenți, cu vârste intre 12 si 15 ani, au provocat zgomote puternice și au vandalizat o insulă ecologică, iar o mașină aflată în apropiere a...

Ce consilieri locali de la Târgu Frumos vor face parte din comisiile pentru interviurile candidaților la funcțiile de director 

Legislativul local din Târgu Frumos au desemnat, în ședința din 30 septembrie, consilierii care vor face parte din comisiile de evaluare a probei de interviu din cadrul concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de director în unitățile de învățământ din oraș. Potrivit...

Un nou „coleg de învățare”, la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot

Un nou "coleg de învățare", la Colegiul Unirea Pașcani. Un asistent IA îi ajută pe elevii din clasele pilot "De azi un nou coleg de învățare: “super inteligentul/si” Unirea 4.0, adică un asistent IA. Resursele de răbdare sunt prețioase. Cele de învățare...

Consilieri locali în comisiile din școlile din Pașcani. Desemnări pentru Consiliile de Administrație, Comisiile de Evaluare și Asigurare a calității și pentru concursurile de...

Consiliul Local Pașcani a desemnat, în ședința de miercuri, 30 septembrie, reprezentanții legislativului local care vor face parte din consiliile de administrație și din comisiile pentru evaluarea și asigurarea calității din unitățile de învățământ din municipiu. Totodată, consilierii locali au...

„Mizerabilii”, după Victor Hugo, pe scena Casei de Cultură din Pașcani

Iubitorii de teatru din Pașcani sunt invitați la un nou spectacol găzduit de Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu”. Luni, 23 noiembrie, de la ora 19:00, pe scenă va fi pusă în scenă piesa „Mizerabilii”, după celebra operă a lui...

BIT TV LIVE – CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI – 1 OCTOMBRIE 2026

BIT TV LIVE - CONFERINTA DE PRESA, PSD PASCANI - 1 OCTOMBRIE 2026 https://www.youtube.com/watch?v=e89qEFMTy4A

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani – VIDEO

Investiții în echipamente la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. Din fonduri proprii, unitatea medicală a cumpărat monitoare de funcții vitale, perfuzoare și un laser de mare putere pentru recuperare. "Spitalul nostru continuă modernizarea! 🏥 Din fonduri proprii, am investit...

Târgul localităților, sâmbătă, 3 octombrie, la Pașcani. Aproximativ 30 de producători își vor expune produsele

Esplanada municipiului Pașcani va găzdui, sâmbătă, 3 octombrie, Târgul Localităților, eveniment dedicat producătorilor locali, tradițiilor și meșteșugurilor din apropiere. Evenimentul va începe la ora 9:00 și va reuni aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea Pașcaniului....

1 octombrie, Ziua internaţională a vârstincilor. Trăim mai mult. Societatea este pregătită pentru o viață mai lungă?

1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, aduce în prim-plan una dintre cele mai importante schimbări demografice ale lumii: oamenii trăiesc mai mult. Longevitatea este una dintre marile reușite ale societății moderne, însă viețile mai lungi vin și cu...
Paşcani
cer senin
12.4 ° C
12.4 °
12.4 °
58%
2.6m/s
0%
J
12 °
vin
19 °
S
18 °
D
19 °
lun
20 °

Niciun articol afișat