După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar putea fi respins în ședința ordinară de la sfârșitul acestei luni. Asta deoarece o parte dintre consilierii PNL nu au fost de acord cu proiectul propus de edil și au anunțat că vor vota pentru interzicerea păcănelelor. Subiectul a fost discutat săptămâna trecută în cadrul unei ședințe a organizației PNL Pașcani și s-a luat hotărârea ca fiecare consilier să voteze cum consideră. Mai mult, ar urma să fie păstrate sălile de pariuri sportive și cele ale Loteriei Române. Precizările au fost făcute de deputatul PNL Sorin Năcuță în cadrul emisiunii „Pulsul Zilei”.
Reprezentanții AUR au anunțat că sunt pentru mutarea sălilor de jocuri de noroc, în timp ce opoziția a solicitat interzicerea lor. În acest sens, consilierul Sorin Olariu a inițiat un proiect de hotărâre care așteaptă să fie pus pe ordinea de zi. Nu se știe dacă va fi dezbătut în aceeași ședință, situație în care proiectul ar urma să fie votat și de consilieri de la PNL sau liberalii vor modifica proiectul propus de edil. La sfârșitul ultimei dezbateri, primarul Marius Pintilie a anunțat că proiectul reprezintă doar viziunea lui pentru rezolvarea acestei probleme și că cei nouă consilieri PNL vor vota cum consideră.
La Pașcani sunt înregistrate 11 societăți comerciale care au această activitate în 24 de săli de jocuri de noroc din municipiu. În toate dezbaterile publice de până acum, primarul Marius Pintilie a susținut că activitatea sălilor de jocuri de noroc ar trebui să continue, nu să fie interzisă, la periferia municipiului, pe motiv că municipalitatea va avea încasări suplimentare la bugetul local și că vor fi păstrate locurile de muncă. De cealaltă parte, cetățenii, reprezentanții bisericii și cei ai societății civile au solicitat interzicerea lor pe motiv că afectează sănătatea și comportamentul cetățenilor. Primarul a refuzat să organizeze un referendum pe această temă prin respingerea unui proiect propus de PSD.
Menționăm că la Bacău, Hârlău, Slatina și alte localități, păcănelele au fost interzise deja, iar la Iași primarul a propus aceeași soluție care se află în dezbatere publică.
