Pascaniul, strategie de dezvoltare, doar cu primăriile PNL. Cinematoraful si muzeul CFR mai importante decat extinderea retelelor de gaz si iluminat

Municipiul Pascani are o noua strategie de de dezvoltare. Documentul a fost aprobat de legislativul pascanean in sedinta din 28 februarie a.c. si este valabil atat pentru trecut cat si pentru viitor, in perioada 2021 – 2027. Dincolo de datele si statisticile privitoare la activitatile economice, sociale si administrative noua strategie cuprinde si doua liste cu proiectele de investitii. Pe lista prioritara se afla 10 proiecte care ar urma sa fie realizate pana in anul 2027, cu fonduri europene si de la bugetul local, iar pe lista secundara sunt zeci de proiecte, in asteptare. Ele au fost prioritizate dupa un punctaj stabilit de echipa care a realizat strategia, in functie de importanta si sursa de finantare. Explicatiile au fost date de unul dintre specialisti care a intervenit online, doar audio fara sa se vada imaginea.

ZONA URBANA FUNCTIONALA DOAR CU PRIMARII PNL

Strategia cuprinde si o serie de semnale de alarma privind situatia demografica, lipsa serviciilor sociale, precum si comunicarea precara cu mediul de afaceri. Despre aceste chestiuni nu s-a discutat deloc in sedinta.

De asemenenea in document se vorbeste despre zona urbana functionala a municipiului in care sunt incluse doar trei comune din imprejurimi Valea Seaca, Stolniceni Prajescu si Harmanesti. Opozitia a acuzat ca alegerea celor trei localitati ar fi fost facuta pe criterii politice, doar unde sunt primari PNL, in timp ce localitatile cu primari PSD nu au fost invitate sa faca parte din strategie. Este vorba despre comune Motca, Ruginoasa, Miroslovesti si Tatarusi, impreuna cu care ar fi putut sa fie propuse proiecte importante de dezvoltare si turism.

La acesta intrebare au fost date trei raspunsuri contradictorii. Unul dintre specialistii care a realizat strategia a spus ca primarii celorlalte comune nu si-au dorit sa faca parte din zona urbana functionala a Pascaniului iar un functionar al Primariei a spus ca acestia ar fi refuzat sa raspunda invitatiei administratiei locale. Cele doua raspunsuri au fost contrazise de primarul Marius Pintilie. El a recunoscut ca zona functionala a fost stabilita doar cu localitatile cu care sunt in derulare proiecte comune si ca ceilalti primari nu au fost invitati. Edilul spune ca au inceput discutii si despre realizarea unei zone metropolitane dar ca in strategie nu sunt prevazute proiecte in acest sens.

Cinematoraful si muzeul CFR mai importante decat extinderea retelelor de gaz si iluminat

Pe lista proiectelor prioritare se afla amenajarea Lacului Pestisorul , moderinziarea unor strazi, reabilitarea energetica a Colegiului Mihail Sadoveanu, a Gradinitei nr 3 si a Spitalului de Urgenta Pascani, construirea unui centru social, extinderea retelelor de apa si canalizare dar si amenajarea unii cinematograf si a unui muzeu privind istoria Cailor Ferate. Consiliera Gabriela Nedelcu a spus ca in locul cinematrografului si al muzeului ar fi fost mai importante extinderile de retele de iluminat stradal si de gaz metan. Reprezentantii Primariei au refuzat sa explice cum s-a ajuns la acesta situatie.

Lista cu cele zece proiecte urmeaza sa fie propusa pentru finantare. Mentionam ca strategia de dezvoltare este un document necesar pentru accesarea fondurilor comunitare.

Strategia de Dezvoltare a Pascaniului 2021- 2027 by orizontul pascani on Scribd

PULSUL ZILEI

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...

Un important investitor belgian intră în forță pe piața din Iași: cumpără un parc industrial într-o tranzacție de peste 20 milioane de euro

Grupul belgian WDP – Warehouses De Pauw, unul dintre cei mai activi investitori în spații logistice din România, intră pe piața din județul Iași prin preluarea parcului industrial dezvoltat și controlat de grupul Proinvest, condus de omul de afaceri...

Posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate miercuri, 8 aprilie, ca urmare a etapelor de mobilitate / Calendarul concursului...

Miercuri, 8 aprilie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate...

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...
Paşcani
cer senin
16 ° C
16 °
16 °
63 %
3.7kmh
9 %
lun
22 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat