Pascaniul, tot mai izolat. Două trenuri spre capitala nu mai opresc în gară

Municipiul Paşcani este tot mai izolat de capitala ţării. Principalele trenuri care fac legătura cu Bucureştiul nu mai opresc în al doilea municipiu din judeţul Iaşi, unul dintre cele mai importantele noduri de cale ferată din zona Moldovei.
Este vorba despre cursele InterRegio 1650, Suceava – Bucureşti şi InterRegio 1659, Bucureşti – Suceava. Primul oprea în Paşcani în jurul orei 06.30 iar al doilea seara în jurul orei 21.30. Acum cele două trenuri nu mai preiau călătorii din Gara Paşcani care vor să ajungă şi să se întoarcă din capitală, la ore rezonabile, nu în timpul nopţii. Schimbările au fost făcute în luna decembrie a anului trecut odată cu noul mers al trenurilor.

Situaţia a fost reclamata de mai mulţi păşcăneni nemulţumiţi care aşteaptă intervenţia politicienilor şi a administratiei locale. Asta deoarece cei care vor să ajungă în capitala pentru a rezolva rapid o problemă fie călătoresc pe timpul nopţii cu trenul de la 01.17 fie cu cel de la 09.47 care ajunge aproape de ora 16.00 după terminarea programului în mai toate instituţiile publice.
Problemele sunt şi mai mari la intoarcere. Între 13.50 şi 21.35 nu mai circulă nici un tren direct din Gara de Nord care să oprească la Paşcani. Reprezentanţii CFR Călători motivează că aceste schimbări au fost făcute fie pentru realizarea unor lucrări de mentenanţa fie pentru crearea unor curse de mare viteză care opresc doar în principalele oraşe ale ţării. Cei care se grăbesc să ajungă la destinaţie pot încerca treburile de legătura prin Bacău.

Primarul şi consilierii nu au fost informaţi de aceste modificări. Ei au aflat de la ziarişti că trenurile au început să nu mai oprească în Gara Paşcani. Vasile Axinte, deputat PSD de Paşcani spune că va avea o interpelare pe acesta temă, săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor adresată ministrului transporturilor.

Pascaniul nu stă mai bine nici din punct de vedere rutier. Municipiul urma să fie conectat la drumurile de mare viteză prin intermediul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi, proiect amânat de câteva ori până acum.

PULSUL ZILEI

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei

O grădină urbană și un nou spațiu verde, la Târgu Frumos. Investiție de peste 7,1 milioane de lei "Mai mult verde. Mai multă sănătate pentru Târgu Frumos! Astăzi, 7 octombrie 2026, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „RECREERE...

Noi măsuri de siguranță în trafic la Pașcani. Trecere de pietoni și limitatoare de viteză pe strada 1 decembrie 

O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Pașcani, pe strada 1 Decembrie, în dreptul parcului de joacă de la Mârzasca.  Decizia a fost luată miercuri, 7 octombrie, în cadrul ședinței Comisiei de Organizare a Circulației, unde...

Pașcaniul scapă de împrumutul pentru apă

Administrația locală din Pașcani a scăpat de un împrumut împovărător. Este vorba despre un credit de peste 4,2 milioane de euro, contractat în septembrie 2002 de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru noua aducțiune de apă a municipiului...

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile

Sărbătoarea roadelor în comunitate, la Topile. Pe 11 octombrie, Biserica Sfântul Gheorghe organizează un eveniment de toamnă pentru localnici. "Un eveniment care reunește comunitatea sub semnul rugăciunii, al binecuvântării și al bucuriei de a fi parte din comunitate. Vă vor...

Șoferii, opriți la ieșirea din Pașcani pentru o anchetă rutieră. „De unde veniți și unde mergeți?”

Șoferii care circulă miercuri, 7 octombrie, pe DN 28A, la ieșirea din Pașcani spre Blăgești, au parte de o oprire mai puțin obișnuită. Mai multe autoturisme au fost trase pe dreapta, iar conducătorii auto au fost invitați să răspundă...

BIT TV LIVE – SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI

BIT TV LIVE - SEDINTA COMISIEI DE CIRCULATIE, PRIMARIA PASCANI Vezi în direct aici petitiile discutate si voturile membrilor din comisia de circulație. Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte. https://www.youtube.com/watch?v=8SGkjyDkI4g

Un dereglat din Hârlău a amenințat cu moartea un polițist și un jandarm și a fluturat un cuțit în timpul intervenției. Instanța i-a dat...

Un bărbat a fost condamnat pentru două infracțiuni de ultraj după ce, în timpul unei intervenții a poliției și jandarmeriei, ar fi amenințat cu moartea un agent de poliție și un jandarm și ar fi fluturat un cuțit în...

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă

Asociația Teofil a Protopopiatului Pașcani caută voluntari. Se pregătesc activitățile pentru sărbătorile de iarnă "Vrei să faci bine și să te implici în comunitate? Te invităm să te alături echipei noastre de voluntari! Împreună ne vom implica în acțiuni...

Actele românilor devin 100% digitale: MAI anunță calendarul de lansare pentru aplicația RO Wallet

Din 2027, portofelul digital RO Wallet va permite românilor să își păstreze actele oficiale direct pe telefon. Dezvoltată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) ca parte a portofelului european de identitate digitală, aplicația va putea fi folosită pentru legitimare rapidă...

Facturile la energia electrică cresc din toamnă. Estimările AEI pentru perioada următoare

Asociația Energia Inteligentă (AEI) a realizat o reevaluare a costurilor pentru noile contracte de energie destinate populației. Această analiză vine în contextul prelungirii stării de alertă pe piață, al cotațiilor volatile la gaze și al evoluției cursului valutar.  Președintele organizației,...
Paşcani
cer acoperit de nori
24 ° C
24 °
24 °
39%
2.9m/s
0%
mie
23 °
J
27 °
vin
25 °
S
19 °
D
21 °

Niciun articol afișat