Paşte cu temperaturi de 20-27 de grade. Vremea se schimbă însă radical şi este aşteptat un nou episod de răcire şi ploi

N-am avut o vreme ideală de 1 mai, dar măcar se face cald de Paşte. Meterologii spun că în noaptea de Înviere ne vom bucura de timp frumos, fără ploaie sau vânt şi cu temperaturi de peste 10 grade. La începutul săptămânii viitoare, mercurul din termometre ajunge la 28-29 de grade.

Deşi vremea nu a ţinut până acum cu cei care au ales să îşi petreacă mini vacanţa pe litoral, de azi, temperaturile au început să crească. (…)

Veştile sunt bune pentru cei care petrec Paştele la mare.

Andreea Filip, reporter Observator: După ziua ploioasă de ieri astăzi turiştii se bucură, în sfârşit, de soare şi de 19 grade Celsius. Însă, doar pânăa diseară. La noapte sunt anunţate precipitaţii, la fel şi mâine vântul va sufla la rafală cu 50-60 de km pe oră. Vreme bună va fi în ziua de Pasşte.

De altfel, temperaturile vor fi plăcute în toată ţara în noaptea Învierii.

Mihai Timu meteorolog ANM: Iar când se va lua lumina la miezul nopţii practic şi temperaturile sunt destul de bune. Estimăm a fi peste 10 grade în mare parte din ţară. Fără vânt, fără ploi, deci va fi o noapte prielnică de Înviere.

Şi la munte astăzi a fost o zi superbă pentru turiștii care își petrec vacanţa acolo. Potecile, parcurile și zonele de agrement au fost pline de plimbăreţi. Nu a lipsit relaxarea activă şi vremea frumoasă.

Vremea se schimbă din nou radical

Localnic: Pentru mine este foarte…un loc plăcut, un loc care îmi aparţine, sunt băştinaş de aici din Braşov, din copilărie vin pe aici.

Turist: Minunat, te deblochează cumva în momentul în care nu faci ceva ce faci în fiecare zi.

Claudiu Loghin, reporter Observator: Parcurile de agrement din Poiana Brasov sunt ideale pentru petrecerea timpului liber in aceasta vacanta. Aici experientele sunt dintre cele mai diverse de la traversari in tiroliana la plimbari cu barca pe lac, plimbari la pas, excursii cu bicicleta, clasica sau electrica, sau chiar la un picnic in locuri special amenajate. 

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
cer acoperit de nori
8.2 ° C
8.2 °
8.2 °
75%
3.9m/s
0%
mie
16 °
J
17 °
vin
11 °
S
10 °
D
9 °

Niciun articol afișat