back to top
vineri, februarie 27, 2026
3.2 C
Paşcani

Patron ieșean care exportă în toate țările Europei: ”ce vreau eu de la statul român? o autostradă care să treacă munții”

Producătorul nr 1 din Europa în domeniul scaunelor auto pentru copii, pășcăneanca Doina Cepalis, cere statului român să facă odată mult promisa autostradă Iași – Târgu Mureș: ”export produse în absolut toate țările EuropeiAm fi și mai competitivi însă dacă am avea o autostradă care să treacă munții. Asta aș vrea eu de la statul român”, a spus patroana Te-Rox într-un reportaj difuzat de Antena 1.
Doina Cepalis are, oficial, fabrici în Pașcani, Iași și Târgu Neamț unde lucrează circa 1100 de oameni. TopIasi a evaluat averea familiei Cepalis la minim 12 milioane euro, ceea ce i-a adus locul 57 în ultimul top al celor mai bogați ieșeni (vezi detalii aici).
PNL pare să fi aruncat la coș autostrada Unirii
Mai mulți activiști pro-autostradă (Cătălin Urtoi, Dorin Dobrincu, Dan Radu, Marius Alexa) au acuzat în ultima vreme, chiar destul de vehement, blocarea proiectului Iași – Târgu Mureș. Unii activiști susțin că PNL ar dori să se construiască doar tronsonul Iași – Târgu Neamț, cu finalizare în 2027 sau 2028. De la Târgu Neamț autostrada ar urma să coboare la Bacău, apoi la Brașov, ceea ce înseamnă un ocol de minim 200 km față de traseul spre Târgu Mureș. Ocolul ar fi și mai mare pentru firmele care produc marfă în Botoșani sau Suceava.
 În ciuda protestelor destul de vocale reprezentanții actualei guvernări nu au sărit absolut deloc să nege acuzațiile. Costel Alexe & co s-au scărpinat strategic după ureche, semn îngrijorător pentru activiștii proautostradă.

PULSUL ZILEI

Polițiștii și Garda Forestieră, în controale pe drumul Pașcani – Iași și la depozite de lemn

ACȚIUNE PENTRU MENȚINEREA UNUI CLIMAT DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ PUBLICĂ La data de 24 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi – Serviciul de Ordine Publică, împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au organizat şi executat o...

Un nou consilier local în legislativul din Târgu Frumos. Gheorghe Crîșmariuc, de la PNL, a depus jurământul – FOTO

Legislativul local de la Târgu Frumos are un nou consilier. Este vorba despre Gheorghe Crîșmariuc, de la PNL. Noul ales local a depus jurământul în fața colegilor în ședință de Consiliu ce a avut loc joi, 26 februarie de...

Cum va fi vremea în luna martie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 2 - 30 martie. Temperaturile cresc, iar în primele zile din martie, termometrele urcă și la 17 grade. "Încălzirea vremii din primele zile ale lunii martie este...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026 La Iași, din 2020 și până astăzi, conducerea liberală a Consiliului Județean nu a fost în stare să...

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave (P)

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave mâine și pentru a construi un stat mai echilibrat. Alegerea responsabilă este să corectăm acum dezechilibrele, nu să le...

Campionat de tenis de masă pentru cadrele didactice, la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani organizează o nouă ediție a campionatului de tenis de masă pentru cadre didactice, la nivel amatori. Competiția va avea loc în sala de sport a școlii, iar informații se pot obține de la profesorul,...

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...
Paşcani
nori împrăștiați
4 ° C
4 °
4 °
72 %
3kmh
37 %
vin
4 °
S
9 °
D
12 °
lun
12 °
mar
8 °

Niciun articol afișat