Pelerinaj de Florii, la Pașcani – VIDEO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Eveniment deosebit sâmbătă, 27 aprilie, în municipiul Pașcani. Zeci de preoți, măicuțe și credincioși au participat după amiază la procesiunea religioasă ce se organizează an de an în ajun de sărbătoarea Floriilor, care marchează intrarea Domnului în Ierusalim.

De această dată, pelerinajul a avut loc în zona Vale a Pașcaniului și a început la Biserica Adormirea Maicii Domnului, de la capătul scărilor mici.

Tinerii îmbrăcați în straie tradiționale, soborul de preoți, mulțimea de oameni și măicuțele care au început să bată toaca atunci când a început procesiunea, au dat evenimentului o solemnitate aparte și o încărcătură religioasă deosebită.

Cu toții purtau în mâini ramuri de finic sau de salcie.

Încă din cele mai vechi timpuri, finicul era considerat un simbol al victoriei.

Deși în Sfânta Sriptură citim că Mântuitorul a fost primit de evrei și de copiii lor cu ramuri de finic, în funcție de clima fiecărei țări ortodoxe în parte, această tradiție a ramurilor de Florii s-a adaptat, cu timpul. Astfel, acolo unde nu crește finicul, locul său a fost luat de ramurile de salcie sau măslin.

Pelerinajul a continuat pe esplanada municipiului și s-a finalizat la Biserica Sfânta Vineri, de pe strada Ceferiștilor.

În fața lăcașului de cult a avut loc o slujbă religioasă și cuvântări ale preoților.

Sărbătoarea Floriilor ne amintește tuturor de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.

De luni, 29 aprilie, creștinii ortodocși sunt în Săptămâna Mare.

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie moderată
21.6 ° C
21.6 °
21.6 °
74%
1.6m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
19 °

Niciun articol afișat