Pelerinaj de Florii sâmbătă la Pașcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Și în acest an va avea loc pelerinajul de Florii din municipiul Pașcani. Evenimentul va fi organizat sâmbătă, 8 aprilie, cu o zi înainte de marea sărbătoare a intrării Domnului în Ierusalim. 

Preoții din Protopopiatul Pașcani și credincioșii sunt așteptați în fata Casei de Cultura Mihail Sadoveanu, de unde de la ora 14:00 va începe procesiunea religioasa. 

În sunet de toaca și cântând pricesne, participanții se vor îndrepta spre Catedrala Pogorârea Sfântului Duh din centrul orașului. 

Apoi, va avea loc și un program cultural religios susținut de elevii școlilor din municipiu, anunță parintele protopop, Gheorghe Muraru. 

Duminica Floriilor marchează, an de an, intrarea Domnului în Ierusalim, pe un asin, întâmpinat cu flori, cu ramuri de măslin şi de finic de mii de oameni şi aclamat ca un adevărat împărat prin cuvintele: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului!”.
În aceasta zi sunt sărbătorite și persoanele care poarta nume de flori, precum, Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa și multe altele. 

După aceasta mare sărbătoare, în care este și dezlegare la peste, urmează Săptămână Mare, denumita și Săptămână Patimilor. 

În lăcașurile de cult au loc deniile. Marea sărbătoare a Învierii Domnului va fi duminica, 16 aprilie. 

PULSUL ZILEI

Balizele de plastic de peste 90 000 euro, recepție după câțiva ani

Sensul giratoriu provizoriu, care a costat cca 90.000 de euro, va fi recepționat la aproape trei ani de zile de când a fost dat în folosință. Este vorba de amenajarea cu balize din plastic de la intersecția străzii Moldovei...

Primăria interimarilor. Pintilie: Funcționarii care trebuie să organizeze concursurile sunt ocupați!

La Pașcani, majoritatea șefilor serviciilor publice și directorilor instituțiilor subordonate legislativului local sunt interimari. Nu de câteva luni, ci de ani buni de zile. Mai exact, ceea ce ar fi trebuit să fie o excepție în administrația publică a...

Pensie de 13.000 de lei pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2026, de 11.970 de persoane, la fel ca în luna precedentă, din care 7.921 de beneficiari cu pensie din Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat - BASS (contributivitate), conform datelor...

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu – VIDEO

Cum arată șantierul autostrăzii A7 de la Roman la Pașcani. Asfalt pe porțiuni până aproape de municipiu - VIDEO https://www.youtube.com/watch?v=qarw4NldYVI Sursa video canal Youtube - Raducu P Drum

Pașcaniul se usucă! Cum arăta în urma cu câțiva ani 

Pașcaniul este tot mai uscat! Spațiile verzi din municipiu sunt tot mai afectate de caniculă, iar în multe zone gazonul este complet uscat, florile au dispărut, iar zonele care ofereau un aspect plăcut în urmă cu câțiva ani au...

Biblioteca Municipală din Pașcani devine centru de educație digitală pentru persoanele de peste 65 de ani

Seniorii din Pașcani au ocazia să învețe gratuit cum să folosească telefonul mobil, internetul și serviciile digitale, după ce Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu” a obținut finanțare prin programul european Hi Digital, derulat de Fundația Vodafone România. Programul este dedicat...

Critici dure la proiectul de redeschidere a păcănelelor la Pașcani

Reacții vehemente la propunerea unui consilier local de reluare a activității sălilor jocurilor de noroc la Pașcani. Proiectul de regulament pus în dezbatere publică la inițiativa lui Alexandru Nemțanu de la PNL prevede anularea hotărârii de interzicere a acestor...

Un bărbat, originar din Pașcani, omorât și îngropat într-o curte din județul Botoșani

Botoșăneanul care a fost găsit îngropat într-o curte din localitatea Maghera- comuna Vârfu Câmpului este, cel mai probabil, Marinel Iulian Romașcanu, un bărbat în vârstă de 48 de ani, care era dat dispărut din luna aprilie. „Romascanu Marinel-Iulian, de 48...

Firmele pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit. Facilitatea va fi acordată automat

Firmele care și-au plătit la timp taxele pe anul fiscal 2025 pot primi o bonificație de 3% din impozitul pe profit sau din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Contribuabilii nu trebuie să depună cerere. Verificările și acordarea facilității vor fi...

Rețetele minune de pe TikTok. De ce nu putem „pierde două mărimi în 10 zile” și de ce nu „slăbim în somn cu morcov...

Internetul a ajuns un cabinet medical uriaș, dar odată ce intri în el ai toate șansele să ieși cu mai multe afecțiuni decât ai intrat. „Medicina” de pe TikTok, Facebook sau Instagram – rețetele „minune”, ceaiurile detoxifiante, pastilele și...
Paşcani
cer senin
36.7 ° C
36.7 °
36.7 °
23%
3.7m/s
0%
mie
37 °
J
38 °
vin
35 °
S
30 °
D
31 °

Niciun articol afișat