Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării.
Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care vor să ajungă la racla Sfintei.
Când începe pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026
Pelerinajul la Sfânta Parascheva din 2026 începe joi, 8 octombrie, la Iași, iar programul religios continuă până pe 15 octombrie. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase în procesiune în dimineața zilei de 8 octombrie, la ora 06:30, iar la ora 07:00 vor fi așezate în baldachin, pentru ca pelerinii să se poată închina.
Când vor fi scoase moaștele Sfintei Parascheva
Pelerinajul începe în dimineața zilei de joi, 8 octombrie. La ora 06:00 va fi citit Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, acesta fiind primul moment din programul religios. La ora 06:30, moaștele Sfintei Parascheva vor fi scoase și purtate în procesiune, alături de moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria. Procesiunea va înconjura Catedrala Mitropolitană și se va desfășura în prezența episcopului-vicar Nichifor Botoșăneanul.
La ora 07:00, moaștele vor fi așezate spre închinare în baldachinul amenajat pe platoul din fața Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”.
Continuarea pe Stirile PRO TV
