Penalităţi şi tepe uriaşe: Primăria Paşcani, executată silit din cauza prostiilor fostului primar

Conturile Primăriei Paşcani au fost blocate din nou. De această dată executorii judecătoreşti vor să recupereze 1, 14 milioane de lei pentru societatea LDP Iaşi, aflată deja în insolventa. Culmea este că aceiaşi societate datorează administratiei locale peste jumătate de million de lei, bani încasaţi, în avans din lucrarile care nu au fost executate.

Probleme au apărut încă din anul 2011, dar primarul de atunci şi juriştii instituţiei au preferat să nu apere interesele municipiului, motiv pentru care au pierdut procesele. Acum municipiul Paşcani este bun de plată, din bugetul local, adică din buzunarul păşcănenilor nu al celor care ar trebui traşi la raspsundere. Executorul judecătoresc a anunţat în noiembrie 2016 că a blocat conturile Primăriei Paşcani.
Din cei 1,14 milioane de lei doar un sfert reprezintă datoriile neachitate pentru două facturi, din care pentru una, lucrările nu au fost recepţionate. La debitul de de peste 335 de mii de lei s-au acumpat penalităţi de peste 789 de mii de lei şi adăugat cheltuieli de judecată de aproape 20.000 de lei.
Datoria ar urma să fie achitata în acest an dupa ce suma va fi cuprinsă în bugetul local. Reprezentanţii administraţiei locale spun că vor fi nevoiţi să îl dea în judecată pe fostul primar, Grigore Craciunescu, pentru recuperarea prejudiciului. Culmea este că aceiaşi societate, aflată în insolventa, are de returnat Primăriei Paşcani aproape 523 000 lei. Banii au fost încasaţi în avans pentru o serie de lucrări de asfaltare care nu au mai fost executate. Acum aceste afaceri păguboase sunt cercetate de procurorii DNA, în urma unui raport de control întocmit de o comisie de consilieri, în anul 2012, iar sesizarea a fost înaintată de fostul consilier independent Dionisie Afloroaei. Neregulile au fost constatate şi de inspectorii Curţii de Conturi, în urma controalelor din ultimii ani.

PULSUL ZILEI

ARTIȘTI LA MICROFON – Beatrice Spiridon – Când ambiția și curajul întâlnește talentul. Vezi povestea ei într-o nouă ediție a emisiunii – VIDEO

Nu există succes fără muncă. Iar în spatele fiecărui cântec… e un drum. Beatrice Spiridon vine la Artiști la microfon și ne arată ce înseamnă curajul, ambiția și pasiunea pentru muzică. O ediție despre parcurs, despre scenă și despre tot...

Alege cariera militară!

 Comunicat: Centrul Militar Zonal Iaşi, prin Biroul Informare-Recrutare, structura specializată în domeniu a Ministerului Apărării Naţionale, care se ocupă de promovarea profesiei militare şi recrutarea candidaţilor pentru cariera militară, aduce la cunoştinţa celor interesaţi faptul că au început înscrierile...

Ședință de Consiliu Local importantă la Hârlău. Proiectul cu privire la sălile de jocuri de noroc pe ordinea de zi – DOC

Legislativul local din Hârlău se întrunește în ședință de Consiliu pe data de 26 martie de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor din oraș. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre, însă printre...

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință joi, 26 martie. Vezi ce proiecte sunt pe ordinea de zi – DOC

Consilierii locali din Târgu Frumos se întrunesc în ședință ordinară joi, 26 martie, de la ora 13. Pe ordinea de zi sunt mai multe proiecte de hotărâre printre care și următoarele: alegerea unui nou președinte de ședință, scoaterea la...

Standuri cu bunătăți și momente artistice, de Ziua Francofoniei la „Cantacuzino” – FOTO

Ziua Francofoniei a fost marcată vineri, 20 martie, și la Școala Gimnazială „Iordache Cantacuzino” din Pașcani, printr-o serie de activități dedicate culturii și limbii franceze. Elevi din mai multe clase s-au implicat activ în organizarea evenimentului și au pregătit standuri...

Polițiștii pășcăneni, în sărbătoare. Activități de Ziua Poliției Române – FOTO

Ziua Poliției Române a fost sărbătorită, în avans, cu mult interes din partea copiilor și în acest an la Pașcani. Vineri, 20 martie 2026, în intervalul 11:00 – 14:00, în parcarea din apropierea Poliției Municipiului Pașcani, au avut loc mai...

Doi tineri reținuți după ce au furat o mașină și au provocat un accident la Brătești – FOTO

REȚINUȚI 24 DE ORE, PENTRU FURT ÎN SCOP DE FOLOSINȚĂ ȘI CONDUCERE FĂRĂ PERMIS La data de 19 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Pașcani au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri, de 17, respectiv 18...

Majorarea salariului minim de la 1 iulie 2026 aduce bani în plus pentru angajați, dar și costuri pentru firme. Ce spun specialiștii

Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată va crește de la 1 iulie 2026, de la 4.050 lei la 4.325 lei, potrivit unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Majorarea de 275 de lei brut,...

Preţul motorinei va rămâne uriaş tot anul, chiar dacă războiul s-ar încheia mâine – Analiză AEI

Motorina va atinge, în România, pragul de 10 lei/litru și va avea un preț mare tot timpul anului, chiar dacă războiul din Iran s-ar încheia mâine, apreciază președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză publicată joi. "În prezent,...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.1 ° C
9.1 °
9.1 °
53 %
5.6kmh
100 %
S
9 °
D
8 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
14 °

Niciun articol afișat