back to top
vineri, februarie 27, 2026
-0.8 C
Paşcani

PENSIA ANTICIPATĂ. Cum se calculează și cine câștigă

PENSIA ANTICIPATĂ. Legea pensiilor s-a schimbat, începând de duminică. Promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată, joi, în Monitorul Oficial, aceasta a intrat în vigoare începând de duminică. Noua lege modifică metoda de calculare a pensiei anticipate parțiale, prin stabilirea ei în raport cu anii de cotizare peste limita minima, și nu printr-o reducere fixa de 0,75% pentru fiecare lună de pensionare anticipată, calculată din pensia cuvenită.

PENSIA ANTICIPATĂ. Pensia anticipată parţială va fi mai mare decât în prezent, potrivit prevederilor Legii 142/2016, care modifică legea privind sistemul unitar de pensii publice, nr. 263/2010, lege care a apărut în Monitorul Oficial joi, şi care va intra în vigoare duminică, 17 iulie.

Practic legea schimbă modul de calcul al pensiei anticipate parţiale, şi din această modificare rezultă o creştere a sumei cuvenite drept pensie anticipată.

PENSIA ANTICIPATĂ. Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului de mai jos.
PENSIA ANTICIPATĂ. In noua formula, cuantumul pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta, prin diminuarea acestuia in raport cu stagiul de cotizare realizat si cu numarul de luni cu care s-a redus varsta standard de pensionare, potrivit unui tabel cu procentaje diferentiate, de la 0,50%, la 0,15%. Astfel, pana la un an peste stagiul minim de cotizare, penalitatea este de 0,50%, scazand cu 0,5%, in plaje de un an, pana la un minim de 0,15% pentru cel mult 8 ani de cotizare peste stagiul minim.

Legea prevedea, pana acum, ca valoarea pensiei anticipate partiale se stabileste din cuantumul pensiei pentru limita de varsta care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare luna de anticipare, pana la indeplinirea conditiilor pentru obtinerea pensiei pentru limita de varsta.

PENSIA ANTICIPATĂ. O alta modificare importanta adusa sistemului public de pensii se refera la fractiunea de an de stagiu de cotizare realizata in grupa I si/sau conditii speciale de munca pentru care nu se acorda reducerea varstei standard de pensionare. Potrivit noii legi, aceasta fractiune de an de stagiu poate fi cumulata cu perioadele de stagiu de cotizare realizate in conditii deosebite de munca in vederea reducerii varstei standard de pensionare.
Continuarea pe dcnews

PULSUL ZILEI

Cum va fi vremea în luna martie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, în perioada 2 - 30 martie. Temperaturile cresc, iar în primele zile din martie, termometrele urcă și la 17 grade. "Încălzirea vremii din primele zile ale lunii martie este...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: 6 ani degeaba: Consiliul Județean Iași, condus de PNL, nu are investiții publice de anvergură nici în 2026 La Iași, din 2020 și până astăzi, conducerea liberală a Consiliului Județean nu a fost în stare să...

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave (P)

Senatorul PNL, Lucian Rusu: Reforma administrației este despre eficiență și responsabilitate. Este o decizie luată pentru a evita probleme mai grave mâine și pentru a construi un stat mai echilibrat. Alegerea responsabilă este să corectăm acum dezechilibrele, nu să le...

Campionat de tenis de masă pentru cadrele didactice, la Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani

Școala Gimnazială Iordache Cantacuzino Pașcani organizează o nouă ediție a campionatului de tenis de masă pentru cadre didactice, la nivel amatori. Competiția va avea loc în sala de sport a școlii, iar informații se pot obține de la profesorul,...

Cine are interes să blocheze activitatea de audit intern la Spitalul de Urgență Pașcani?

Semnal de alarmă în legătură cu activitatea de audit intern de la Spitalul de Urgență din Pașcani. Singurul auditor al unității medicale, Ionuț Gospodaru, atrage atenția că serviciul respectiv nu poate funcționa cu un singur salariat și că, din...

Bazinul de înot, deschis din aprilie sau mai?

Bazinul de înot de la Pașcani ar putea fi dat în folosință în câteva luni de zile, cel mai probabil în aprilie sau mai. Este ultima estimare făcută de administrația locală, după ce obiectivul a fost preluat în domeniul...

Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri – dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile

Comunicat:Orașul Iași deschide Turneul Național Gala Bunei Vestiri - dedicat sprijinirii femeilor însărcinate aflate în situații vulnerabile Ribale Wehbé și 3 Tenori Ieșeni, pe aceeași scenă Luni, 23 martie 2026, de la ora 19:00, Sala Unirii din Iași găzduiește cea de-a...
Paşcani
câțiva nori
-0.8 ° C
-0.8 °
-0.8 °
86 %
1.4kmh
19 %
vin
5 °
S
8 °
D
11 °
lun
12 °
mar
9 °

Niciun articol afișat