Pensionarea la 70 de ani şi interdicţia cumulării pensiei cu salariu, aprobate de Senat

Senatul a aprobat cu 71 de voturi „pentru” şi 58 „împotrivă” proiectul de lege care prevede pensionarea opţională la 70 de ani şi interzicerea cumulării pensiei cu salariul pentru bugetari, după ce proiectul a fost avizat de comisiile din Parlament (4 avize favorabile şi 4 negative).

Concret, atunci când vor îndeplini condiţiile de pensionare, bugetarii vor fi nevoiţi să aleagă dacă rămân în câmpul muncii până la 70 de ani sau ies la pensie, iar cei care beneficiază deja de cele două venituri vor fi obligaţi ca în termen de 30 de zile să decidă pe care dintre acestea le vor păstra.   În ce-i priveşte angajaţii din mediul privat, şi aceştia pot opta pentru pensionarea la 70 de ani, putând însă alege şi să se pensioneze la limita de vârstă actuală (65 de ani pentru bărbaţi şi aproape 62 de ani pentru femei) şi să cumuleze pensia cu salariul din mediul privat, dacă angajatorul este de acord.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea, cu acordul anual al unităţii angajatoare, până la împlinirea vârstei de 70 de ani”, se arată în proiectul de lege.   Astfel, ambele categorii de angajaţi, atât bugetarii cât şi cei din mediul privat vor depune cererea privind continuarea activităţii la unitatea angajatoare, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, respectiv cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de expirarea acordului anual al unităţii angajatoare.

Pentru menţinerea în activitate nu se va încheia un nou act.

În proiectul de lege adoptat luni de Senat se precizează că şi în cazul în care au ales să muncească până la vârsta de 70 de ani, salariaţii pot cere oricând să iasă la pensie, cererea urmând să fie depusă cu aproximativ 2 luni înainte de pensionare.   Bugetarii vor alege în scris între pensie sau salariu Angajaţii din sectorul public care beneficiază ţi de pensie şi de salariul de la stat au la dispoziţie 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a opta în scris pentru pensie sau pentru salariu.

„Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act de numire în funcţie şi care au şi calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii/ sistemului pensiilor militare de stat/ beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract de muncă, raport de serviciu sau act de numire, după caz, până la împlinirea vârstei de 70 de ani sau pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau a actului de numire în funcţie, după caz. Continuarea activităţii se realizează pe baza cererii aprobate de către unitatea angajatoare. Menţinerea în activitate până la împlinirea vârstei de 70 de ani se realizează cu acordul anual al unităţii angajatoare”, se arată în proiectul de lege.

Dacă bugetarii optează pentru continuarea activităţii, plata pensiei se va suspenda începând cu luna de după cea în care şi-au exprimat opţiunea. Evident, cei care sunt pensionari vor putea să renunţe temporar la pensie şi să se reangajeze până la 70 de ani.   Bugetarii care nu aleg între pensie şi salariu rămân doar cu pensia Pe de altă parte, bugetarii care nu vor opta între pensie şi salariu vor rămâne doar cu pensia, proiectul de lege stipulând în mod clar că „neîndeplinirea obligaţiei (de a alege între salariu şi pensie – n. red.) constituie cauză de încetare de drept a contractului individual de muncă, a raportului de serviciu sau a actului de numire, după caz”.

Angajatorii care tolerează acest cumul de pensie cu salariul de la stat riscă amenzi de 100.000 de lei, şi de 10.000 de lei dacă nu anunţă casele de pensii cu privire la menţinerea în activitate a bugetarilor, în 30 de zile calendaristice din ziua în care aceştia şi-au exprimat în scris opţiunea.   Amendamentul potrivit căruia demnitarii şi alţi bugetari cu funcţii înalte pot cumula pensia cu salariul a fost respins de Senat   Propunerea viza exceptarea de la cumulul pensiei cu salariul a:   – persoanelor alese în funcţii de autoritate sau demnitate publică sau celor pentru care durata mandatului este prevăzută decConstituţie;   – persoanelor care beneficiază de drepturi de autor în condiţiile Legii nr. 8/1996 privind dreptui de autor §i drepturile conexe, republicata, cu modificarile §i completarile ulterioare;   – membrilor Academiei Române

Sursa Adevarul

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
12.6 ° C
12.6 °
12.6 °
82%
2.1m/s
32%
lun
13 °
mar
15 °
mie
13 °
J
12 °
vin
11 °

Niciun articol afișat