Percheziții la Primăria Tătăruși marți dimineața, 17 martie, într-un dosar penal care vizează infracțiuni de abuz în serviciu, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Iași, acțiunea a fost derulată de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a fost pornită în urma unei plângeri. Ancheta vizează o situație în care o persoană ar fi figurat ca angajată, deși, în realitate, nu mai avea contract de muncă din anul 2013.
Anchetatorii susțin că există suspiciunea ca, în aceste condiții, anumite sume de bani să fi fost încasate de alte persoane în numele acesteia. În urma percheziției au fost ridicate mai multe documente considerate relevante pentru continuarea cercetărilor.
Dosarul este instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, iar acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.
Primarul comunei, Costel Iosub, a declarat că instituția a pus la dispoziția anchetatorilor toate documentele solicitate și că, potrivit verificărilor interne, persoana respectivă nu mai figura ca angajată în realitate.
Edilul susține că situația ar fi fost cauzată de o eroare în sistemul Revisal, platforma utilizată pentru raportarea contractelor de muncă, și nu de o activitate intenționată.
Ancheta este în desfășurare, urmând ca autoritățile să stabilească exact împrejurările în care s-a produs această situație.
