PERCHEZIŢIILA PERSOANE CERCETATE PENTRU TRAFIC DE MINORI

Poliţiştii specializați în combaterea criminalității organizate din Iaşi şi procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Iaşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat 6  percheziții la persoane bănuite de comiterea de infracţiuni de trafic de minori.

La data de 27 iulie a.c., polițiștii Brigăzii deCombatere a Criminalității Organizate Iaşi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.-S. T. Iaşi, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 6 percheziții, în municipiul Iaşi dintre care 5 domiciliare iar una dintre ele la un salon de masaj erotic, la persoane bănuite detrafic de minori şi proxenetism în formă continuată.

Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2016, 5 persoane ar fi recrutat 5 tinere minore, cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani, pe care le-ar fi exploatat sexual pe raza municipiului Iaşi, în apartamente închiriate în regim hotelier şi într-o locaţie din zona centrală a municipiului Iaşi, unde ar fi funcţionat un bordel clandestin.

Acestea ar fi fost recrutate din diverse mediisociale, cu precădere din familii dezorganizate, din mediul rural și urban, cu o situaţie financiară precară. Înainte de a fi angajate la salon, susţineau un ,,test”, în sensul că se profita de naivitatea tinerelor, determinându-le  să întreţină cu acesta raporturi sexuale.

Victimelor li se promitea  câştiguri mari de bani (200 euro/lună), cazare în municipiul Iaşi pentru cele din mediul rural, posibilitatea de a beneficia de tehnici de înfrumuseţare, inclusiv operaţii estetice sau se aplica  metoda ”lover boy” pentru ca persoanele vătămate  să devină mai uşor demanipulat.

Modul de recrutare s-ar fi realizat prin anunţuri înpresă, tinerele fiind recrutate atât din România, cât și din Republica Moldova.

Ulterior recrutării, persoanele vătămate ar fi fosttransportate la/de la, altora li se asigura cazare chiar în incinta salonului sau în apartamente închiriate în zona centrală a orașului. Dacă inițial tinerele erau induse în eroare că vor executa doar masaj erotic, în final acestea ar fi ajuns să întrețină raporturi sexuale cu clienții.

De asemenea, unele dintre victime, după ce ar fiactivat o perioadă de timp în incinta salonului de masaj, ajungeau în final să practice prostituția în apartamente închiriate și puse la dispoziția lor de către cei în cauză.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că activitatea salonului datează din cursul anului 2001, iar de atunci şi până în prezent, cei în cauză ar fi câștigat sume importante de bani, din care au dezvoltat afaceri imobiliare și au achiziționat mai multe bunuri mobile și imobile.

În urma perchezițiilor, au fost găsite mai multe sume de bani, droguri de risc, ţigări de contrabandă, iar într-o locaţie închiriată pentru practicarea prostituţiei, a fost identificată o persoană vătămată minoră.

5 persoane au fost conduse la audieri și dispunerea măsurilor legale.

PULSUL ZILEI

O nouă ediție FESTOVLEAC, de această dată, la Cabana Vânătorească Moțca. Elevii readuc tradițiile la viață

FESTOVLEAC 6 – tradițiile și comunitatea se reîntâlnesc, într-o adevărată sărbătoare a toamnei și a patrimoniului local Duminică, 18 octombrie 2026, începând cu ora 11:00, Cabana Vânătorească din Moțca va găzdui cea de-a VI-a ediție a festivalului-concurs județean FESTOVLEAC, un...

„Consilierul păcănele” insistă, cu disperare, pentru redeschiderea sălilor de noroc la Pașcani

Încă o încercare eșuată în legislativul pășcănean de anulare a hotărârii prin care au fost interzise păcănelele în municipiu. Consilierul liberal Alexandru Nemțanu a încercat cu disperare să-și convingă colegii consilieri să fie de acord cu această propunere. Cel...

Târgul localităților la Pașcani: tradiții, producători și spectacol, pe esplanadă

Esplanada municipiului Pașcani a fost, sâmbătă, 3 octombrie, locul de întâlnire pentru producători locali, meșteșugari, artiști și ansambluri folclorice, în cadrul unei noi ediții a Târgului Localităților. Evenimentul a reunit aproximativ 30 de producători și expozanți din localitățile din apropierea...

Șapte petiții pentru Comisia de Circulație

Comisia de Circulație a municipiului Pașcani se întrunește în ședință pe 7 octombrie a.c. Pe ordinea de zi sunt șapte petiții de la cetățeni care urmează să fie analizate și avizate. Prima dintre ele este semnată de zece cetățeni...

CSM Pașcani, pe ultimul loc. Are un nou portar

Echipa pășcăneană de fotbal CSM Pașcani a ajuns din nou în coada clasamentului. Meciul din etapa a șaptea a fost pierdut cu 5-0 săptămâna trecută, acasă la Aerostar Bacău. Antrenorul echipei, Răzvan Boroianu, spune că a fost o înfrângere...

Eky Sam, fără concurență la o lucrare în Tg Frumos: bază pentru autobuze electrice, stații și trotuare noi

Primăria Târgu Frumos a primit o singură ofertă la licitația pentru modernizarea infrastructurii de transport public și pietonale din oraș. Eky Sam, firmă din localitate, participă cu subcontractantul Loial Impex din Suceava. Contractul are o valoare estimată de 10,7...

Pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. Când începe și cât durează. Programul complet de la Iași

Pelerinajul de Sfânta Parascheva adună în fiecare an, la Iași, mii de credincioși veniți din toate colțurile țării. Și în 2026, perioada hramului vine cu un program special la Catedrala Mitropolitană, cu slujbe, procesiuni și momente importante pentru cei care...

Muniție de război găsită în pădurea Stroești. Aproape 70 de proiectile, bombe și alte elemente

ISU Iași: Mai multe elemente de muniție neexplodată, ridicate din pădurea Stroiești O plimbare prin pădure sau o zi de lucru în natură poate aduce descoperiri care ascund un pericol. Pentru ca oamenii să se întoarcă în siguranță acasă, la...

Pensionarii români care vor primi 500 de lei în plus la pensie în luna decembrie 2026

Pensionarii români cu venituri lunare de până la 3.000 de lei pot primi, în decembrie 2026, a doua tranșă a ajutorului financiar oferit de stat conform Ordonanței de urgență nr. 23/2026. Sumele acordate variază între 300 și 500 de lei,...

5 octombrie, Ziua Mondială a Profesorilor. La mulți ani, dascălilor din întreaga lume!

În fiecare an, pe 5 octombrie, este sărbătorită Ziua Mondială a Profesorilor, o zi dedicată celor care au un rol esențial în educarea și formarea generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat de UNESCO, în colaborare cu Organizația Internațională a Muncii...
Paşcani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
14.8 °
14.8 °
57%
1.6m/s
0%
lun
14 °
mar
23 °
mie
22 °
J
23 °
vin
26 °

Niciun articol afișat