Sfârșit tragic pentru un bărbat. Acesta a fost găsit mort de către un gospodar, chiar în canalul de irigații din curtea casei sale. La fața locului au fost solicitate echipaje de pompieri, medici dar și polițiști. Cazul este în cercetare, iar corpul neînsuflețit se află la ILM pentru necropsie.
Un bărbat în vârstă de 40 ani din comuna Lungani și-a găsit sfârșitul într-un canal de irigații din Târgu Frumos. Mai exact, un gospodar a sunat de urgență la 112 când l-a văzut pe bărbatul care muncea cu ziua la el, în spatele casei, în canal. La fața locului au venit echipaje de la Pompieri, Salvare și Poliția din oraș. Persoana a fost scoasă de acolo însă nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată, ea fiind în stop cardiorespirator.
Descoperirea a fost făcută în după amiaza zilei de marți, 5 aprilie, în jurul orei 15.00.
Corpul neînsuflețit a fost transportat la IML Iași pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs incidental și dacă se face cineva vinovat de cele întâmplate.

