Peste 10 milioane lei, nota de plată, după cinci ani de incompetență! Costuri uriașe pentru 5 km de asfalt

Administrația locală din Pașcani are în sfârșit documentațiile tehnice necesare pentru asfaltarea unor străzi prin programul național Anghel Saligny. După 5 ani de zile de amânări, documentele au obținut avizul Poliției Rutiere și au fost supuse aprobării Consiliului Local în ședința din 10 noiembrie 2026. Primarul municipiului a anunțat că acestea urmează să fie depuse în câteva zile pe platforma Guvernului, iar până la sfârșitul anului ar urma să fie încheiat și contractul de finanțare.

Banii de la Guvern, tot mai departe!

Deocamdată nu se știe când anume va primi banii de la Guvern Primăria Pașcani. Este vorba despre 14,3 milioane de lei, o sumă rezervată încă din anul 2021 pentru două loturi de străzi. De atunci și până acum, Primăria nu a reușit să atragă acești bani din lipsa documentelor, iar pentru anul viitor situația este incertă din cauza lipsei de bani la bugetul național. Un consilier local a atras atenția că Guvernul are de achitat facturi restante pentru lucrări deja executate, apoi vor urma la finanțare contractele care sunt deja în derulare, iar Pașcaniul se află în coada listei.

Vindem tot, pentru investiții…!

Edilul a admis că nu se știe când vor fi încasați banii de la Guvern. El a anunțat că, pentru cofinanțarea lucrărilor, atât pentru cele două loturi de străzi, cât și la alte investiții, ar urma să propună contractarea unui împrumut.
De asemenea, primarul a spus că pregătește deja pentru vânzare un lot cu zece terenuri și spații aflate în domeniul privat al municipiului, date în concesiune sau închiriere.
La fel se va întâmpla și cu alte terenuri sau spații, în special din cartierul Aerodrom, pentru a face rost de bani pentru investiții.
De asemenea, un alt consilier local, Vlad Macovei, l-a întrebat pe primar din ce bani vor fi finanțate investițiile aprobate, în contextul în care acestea depășesc deja veniturile proprii la bugetul local.

Peste 10 milioane lei, nota de plată!

Discuțiile au avut loc în contextul în care cheltuielile pentru asfaltarea celor două loturi de străzi au crescut foarte mult de la data de lansare a finanțării și până acum.
Spre exemplu, în anul 2021, costurile estimate pentru asfaltarea străzilor din lotul 1 erau de aproape 10 milioane de lei (9.995.564 lei). Banii urmau să fie obținuți aproape în totalitate de la stat – 9.677.505 lei, iar de la bugetul local doar 318.058 lei. În momentul de față, costurile sunt estimate la 14.143.924 lei, o creștere de 4,4 milioane de lei. Statul asigură aceeași sumă, în timp ce cofinanțarea de la bugetul local a crescut de 12 ori, la 4.466.419 lei. De asemenea, în 2021 lucrările la lotul 2 erau estimate la 7,76 milioane de lei (7.765.129 lei). Statul a rezervat pentru plată suma de 7.479.877 lei, în timp ce la bugetul local urma să fie alocată suma de 285.251 lei. După cinci ani de zile de tergiversări, lucrările au ajuns la peste 10 milioane de lei (10.173.689 lei). De această dată, statul alocă doar 4,6 milioane de lei (4.622.494 lei), în timp ce Primăria Pașcani, de la bugetul local, trebuie să aloce peste 5,5 milioane de lei (5.553.673 lei).

Cine plătește?

Consilierii din opoziție susțin că principalul vinovat pentru această situație ar fi primarul municipiului, deoarece a întârziat implementarea proiectului timp de cinci ani de zile.
De cealaltă parte, primarul spune că de vină ar fi proiectanții, care au livrat cu întârziere documentațiile tehnice.

Menționăm că în lotul 1 sunt cuprinse pentru asfaltare străzile: Șoseaua Națională, Plăieșilor, Victoria, Brateș, Amurgului și Mușatini.
În total, 4 km de asfalt și 15.960 mp de trotuare.
În lotul 2 sunt cuprinse străzile: Aleea 22 Decembrie, Stânelor, 16 Februarie, Nicolae Bălcescu și Petru Rareș. În total, 2,6 km de asfalt și 5.460 mp de trotuare.

SURSA FOTO – PSD PASCANI

PULSUL ZILEI

Bani de la medicamente, pentru bunuri și servicii 

Spitalul de Urgenta Pașcani are stocuri importante de medicamente, de peste 2 milioane de lei. Informația a apărut în cadrul dezbaterilor ședinței legislativului local din 10 noiembrie 2026, pe marginea unei rectificări bugetare propuse de conducerea unității medicale.  Mai exact,...

Pașcaniul nu are mandat pentru majorarea tarifelor la salubritate 

Municipiul Pașcani nu va avea un reprezentant la Adunarea Generală a Acționarilor asociației județene ADIS in ședință unde ar urma sa fie dezbătute si  aprobabate  majorări de tarife la salubritate. Dezbaterile sunt programate pe 12 noiembrie a.c.de la ora...

Concursul pentru conducerea CLP Ecoserv va fi reluat. Consilierii au refuzat sa aprobe raportul Comisiei de Evaluare, de frica DNA

Concursul pentru desemnarea noilor membri ai Consiliului de administrație la CLP Ecoserv - societatea pașcăneană de salubritate și transport public local - ar urma să fie reluat. Raportul final întocmit de comisia de selecție nu a obținut suficiente voturi...

Fosele septice, declarate la Primărie 

Locuiți la casă în Pașcani și aveți fosă septică? Trebuie să le declarați Primăriei. Este solicitarea primarului, Marius Pintilie, pentru completarea unui registru special al administrației locale.  Înscrierea foselor septice în registrul Primăriei nu este o opțiune ci o obligație...

Microbuz școlar nou la Primăria Miroslovești

Veste bună pentru comunitatea din Miroslovești. Primăria a primit un microbuz școlar nou achiziționat cu fonduri de la Consiliul Județean Iași. "Dragii mei,Astăzi am recepționat microbuzul scolar obținut prin cofinantarea Consiliul județean Iași .Menționez că un procent de 32% din...

„Datinile la români”, festival dedicat tradițiilor de iarnă, organizat de Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani 

Tradițiile și obiceiurile românești de Crăciun și Anul Nou vor fi aduse în prim-plan la Pașcani, în cadrul celei de-a XIV-a ediții a proiectului educațional „Datinile la români”. Evenimentul este organizat de Liceul Teoretic „Miron Costin” Pașcani, în parteneriat...

Cât costă focul de artificii pentru Revelion

Primăria Pașcani se pregătește deja pentru Revelion. La sfârșitul săptămânii trecute au fost demarate procedurile de achiziție pentru focul de artificii care va marca trecerea dintre ani. Potrivit caietului de sarcini, municipalitatea a alocat 25.000 de lei din bugetul local...

Trafic supravegheat din elicopter, în perioada 11 – 19 noiembrie

TRAFIC RUTIER SUPRAVEGHEAT DIN ELICOPTER În perioada 11 – 19 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene, cu sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviație al M.A.I., vor desfășura, pe drumurile naționale...

Duminică, 15 noiembrie, începe Postul Crăciunului

Potrivit calendarului bisericesc, postul Crăciunului începe pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. În cele 40 de zile de post, credincioșii ortodocși vor avea 14 zile cu dezlegare la pește.Postul Crăciunului, cunoscut în Biserica...

BIT TV LIVE – SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI – 10 NOIEMBRIE 2026

BIT TV LIVE - SEDINTA CONSILIULUI LOCAL PASCANI - 10 NOIEMBRIE 2026 Vezi în direct aici proiectele de hotărâre dezbătute și votul consilierilor locali. https://www.youtube.com/watch?v=ZyJRVN035cQ
Paşcani
cer acoperit de nori
6.3 ° C
6.3 °
6.3 °
84%
4.6m/s
100%
mar
6 °
mie
11 °
J
9 °
vin
21 °
S
7 °

Niciun articol afișat