Peste 100 de elevi pășcăneni, la un concurs de religie. Premierea a avut loc la catedrala din municipiu

Bucuria cunoașterii lui Dumnezeu au trăit-o cei peste 100 de elevi pășcăneni de la Liceul Economic „Nicolae Iorga” și Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, care au participat la cea de a șasea ediție a Concursului internațional „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”.
Concursul a fost organizat de Mitropolia Clujului, Sălajului și Maramureșului, în colaborare cu Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, Platforma educaţională „red-religie.ro” și a reunit peste 10.000 de copii din țară și străinătate.
Scopul acestul concurs este acela de a implica familiile copiilor, profesorii de religie și preoții de la parohiile unde sunt arondate școlile, în activități care să ancoreze tinerii la valorile morale creștine, într-o lume în care aceste valori sunt din ce în ce mai deteriorate.
Premierea elevilor pășcăneni s-a făcut la Catedrala Municipiului Pașcani, în ziua de 6 februarie 2022, în prezența preoților Pavel Postolachi și Marius Ionuț Tabarcea, a profesorilor de religie, Maria Osoianu și Vasilica Dimitriu Sîrghie, a părinților elevilor și a membrilor comunității parohiale, de la cele două parohii: Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” și Biserica „Înălțarea Domnului” Pașcani.
Toți elevii premiați au primit diplome și câte o carte digitală cu textele scrise de elevi, astfel încât aceștia au devenit, cu toții, autori ai lucrărilor „Gânduri de îngeri”, editată în șase volume.
Între temele pe care elevii le-au dezvoltat pe parcursul lucrărilor, la concurs, amintim: „Ce înseamnă sărbătoarea Nașterii Domnului pentru mine?”, „Când și cum S-a născut Hristos în viața mea și a devenit prietenul meu?”, „Hristos, prietenul clipelor de grea încercare”, „Iisus Hristos, Mântuitorul lumii și al sufletului meu”, „Dumnezeu prin ochii sufletului meu”.
„Mulțumim organizatorilor concursului și, prin aceasta, lui Dumnezeu prin care arta aceasta a copilăriei se înscrie mai mult sau mai puțin angajant în iconografie. Iar fără întruparea lui Hristos și răstignirea Lui nici aceste încercări nu ar fi putut exista, ca toate cele ale vieții noastre care corespund unei dogme sau alteia. Reforma așteptată a învățământului de aici trebuie sa plece: a-L numi pe Hristos singurul Învatator. Este ceea ce susține și acest concurs.” (Pr. Leonardo Atudorei, părinte al elevei Sara Atudorei, clasa a II-a, Liceul Economic „Nicolae Iorga” Pașcani )
„Suntem bucuroși că elevii liceului nostru s-au implicat sufletește și au participat în număr mare la acest concurs, devenind astfel mici mărturisitori ai lui Hristos și dovedind încă o dată faptul că disciplina Religie ocupă un loc important în sufletele copiilor. Participarea elevilor la acest concurs este rodul părinților – care au sădit în inimile copiilor „dorul” de Dumnezeu, al profesorilor de religie – care au reușit să se apropie de sufletele copiilor și al preoților din parohie care i-au implicat pe copii în viața liturgică a bisericii și în activitățile catehetice. Mulțumim pe această cale organizatorilor acestui minunat proiect, părinților și elevilor care au participat la un concurs de o asemenea amploare, preoților parohi care au făcut posibilă premierea elevilor și dascălilor care au sădit valori spirituale de înaltă calitate în sufletele micilor creștini. (Maria Osoianu, profesor de Religie, Liceul Economic „Nicolae Iorga” Pașcani)

PULSUL ZILEI

Servicii psihologice gratuite pentru copii și adulți la Spitalul Târgu Frumos

SERVICII PSIHOLOGICE GRATUITE PENTRU COPII ȘI ADULȚI** 🧠 **Sănătatea emoțională contează!** Stresul, grijile și dificultățile emoționale ne pot afecta viața de zi cu zi. Nu trebuie să așteptăm până când problemele devin copleșitoare pentru a cere ajutor. A avea grijă de...

Pompierii deschid porțile unităților de „Marți 13”. Unde pot merge oamenii pentru a afla cum să prevină situațiile de urgență

Marți, 13 octombrie, superstițiile trec în plan secund, iar prevenirea situațiilor de urgență ajunge în prim-plan. Pompierii organizează activități de informare pentru populație, își deschid porțile subunităților și le arată oamenilor cum se pot proteja pe ei și pe...

Biserica „Sfânta Vineri” din Pașcani se pregătește de hram. Sunt așteptați circa o mie de pelerini

Pregătiri în aceste zile la Biserica „Sfânta Vineri” din zona Vale a municipiului Pașcani, care își sărbătorește hramul în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe 14 octombrie.   Părintele Dumitru Rusu îi invită pe credincioși să participe la slujbele religioase și...

240 de alergători la Crosul Toamnei, la Pașcani. De la preșcolari la seniori de peste 60 de ani

240 de alergători au luat startul duminică, 11 octombrie, la Crosul Toamnei de la Pașcani. Ajunsă la ediția a XVIII-a, competiția a adus pe străzile Moldovei și Ștefan cel Mare participanți de toate vârstele, de la cei mai mici,...

Accident rutier în Ruginoasa. O mașină a intrat într-un cap de pod

ISU Iasi: Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Ruginoasa, județul Iași, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un cap de pod. Potrivit informațiilor inițiale,...

Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat

ISU Iasi: Accident rutier grav în Miclăușeni, comuna Butea. Traficul rutier este blocat Pompierii militari din cadrul Detașamentului Târgu Frumos au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Miclăușeni, comuna Butea, județul Iași, în care...

Copil salvat de pompieri după ce și-a prins degetele într-un echipament în parcul din spatele blocului Moldova

ISU Iasi: Minor salvat de pompierii militari dintr-un aparat de joacă, în municipiul Pașcani În data de 9 octombrie 2026, în jurul orei 19:00, pompierii militari au intervenit în municipiul Pașcani, pe strada Decebal, pentru salvarea unui minor care rămăsese...

Senatorul Lucian Rusu: 𝐃𝐞 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐧𝐭̗𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐭𝐞𝐫𝐞𝐧. 𝐍𝐨𝐮𝐚 𝐬̗𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐓𝐨𝐝𝐢𝐫𝐞𝐬̗𝐭𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐮𝐫!

În 2025, anunțam semnarea contractului de finanțare pentru construirea unei școli moderne în comuna Todirești, o investiție de peste 10,7 milioane de lei, prin Programul Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase”. Astăzi, am revenit în comuna Todirești, alături de...

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței!

Consilierul județean, Mihai Dediu: „Calea Sfinților” – o seară a credinței, a rugăciunii și a speranței! "Aseară, am participat cu bucurie și profundă emoție, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, de zeci de preoți, oficialități și mii...

Un fost primar este doctorand la 90 de ani. Folosește calculatorul, dar nu și inteligența artificială

Un fost primar și viceprimar al orașului Cugir este doctorand la vârsta de 90 de ani. Este vorba despre Aurel Voicu, inginer de profesie, care se află în al doilea an de studiu pentru doctorat la Universitatea „1 Decembrie...
Paşcani
ploaie ușoară
11.6 ° C
11.6 °
11.6 °
86%
3.1m/s
20%
mar
16 °
mie
16 °
J
13 °
vin
12 °
S
8 °

Niciun articol afișat