Peste 11.000 de elevi şi liceeni şi-au dovedit cunoştinţele

5.239 de liceeni au participat ieri la verificările la Matematică şi Istorie, în timp ce 6.394 de elevi de clasa a VIII-a au susţinut simulare la Matematică.

Din cauza vremii, simularea Evaluării Naţionale nu s-a ţinut în 37 de unităţi şcolare, din totalul de 190. În aceste unităţi se va organiza examenul în ziua de luni, 17 decembrie, începând cu ora 11.00.

Varianta la Matematică pentru elevii de clasa VIII-a a inclus trei subiecte, punctate cu câte 30 de puncte. Pentru orice soluţie corectă, chiar dacă este diferită de cea din barem, se va acord punctajul corespunzător, iar nota finală se calculează prin împărţirea punctajului obţinut la 10. La subiectul al doilea au fost selectaţi patru itemi de algebră şi unul de geometrie, acesta din urmă solicitând elevului să deseneze o piramidă patrulateră regulată, studiată în acest semestru. Subiectul al treilea a fost alcătuit din două probleme de geometrie, ambele având caracter aplicativ. „Considerăm că această variantă are în ansamblu un nivel mediu, ceea ce le va permite elevilor cu o pregătire mai slabă să obţină o notă minimă, în timp ce elevilor performanţi li se va confirma valoarea“, arată prof. Irina Căpraru, inspector de matematică. Şi liceenii de a XII-a au avut de tratat la Matematică trei subiecte, fiecare de câte 30 de puncte, fiind concepute patru variante pentru cele patru filiere. „În ansamblu, variantele au fost accesibile, echilibrate, au permis identificarea aspectelor ce necesită remediere, acolo unde a fost cazul. Considerăm că elevii de nivel mediu pot depăşi pragul unei note minime de promovare în condiţii de examen, iar cei cu o pregătire foarte bună pot obţine note foarte mari, care să le răsplătească efortul“, a mai arătat inspectorul de specialitate.

Sursa Flacara Iasului

PULSUL ZILEI

Concert și solidaritate, într-o seară dedicată prevenției, la Pașcani

Zeci de oameni s-au adunat, miercuri seara, în centrul Pașcaniului, pentru a transmite un mesaj simplu, dar important: sănătatea nu trebuie lăsată pe ultimul loc. Voluntarii Asociației Șansa 2010 au organizat, în fața Primăriei, un eveniment dedicat prevenirii cancerului de...

PSD Pașcani cere o planificare pentru asfaltarea străzilor din Pașcani 

Când va fi asfaltată strada unde locuiesc? Este o întrebare la care pășcănenii ar trebui sa primească răspuns din partea administrației locale, susțin social democrații pășcănenii.  Într-o recentă conferință de presă, Dragoș Ionescu președintele PSD Pașcani i-a solicitat edilului să...

Idei pentru transformarea versantului de lângă Parcul Peștișorul

Primăria Pașcani a organizat miercuri, 30 septembrie, o consultare publică privind proiectul de regenerare urbană care vizează platoul central si versantul împădurit din Parcul Municipal Pașcani.  Întâlnirea a avut loc pe platoul din parc. La dezbatere au fost puțini participanți:...

Pașcaniul are terenuri pentru investitori? Deputatul Năcuță: Nu sunt bani pentru parcurile industriale

Municipiul Pașcani are sau nu terenuri pentru a fi puse la dispoziția eventualilor investitori străini? Primarul Marius Pintilie susține că municipalitatea nu are ce oferi în momentul de față, dar în viitor va fi disponibil un parc industrial. Deocamdată...

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție

Lattonedil România își extinde echipa fabricii din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și recrutează pentru mai multe poziții în zona de calitate, comercial și producție. Cu o istorie începută în Italia în 1969, Lattonedil este astăzi un grup industrial consacrat, cu facilități...

Polițiștii din Hârlău cu ochii pe vitezomani. Peste 30 de permise reținute în câteva ore – FOTO

IPJ Iași: ACȚIUNE LA HÂRLĂU, PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE În ziua de 1 octombrie a.c., în intervalul orar 12:00-20:00, polițiştii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au organizat și executat o acțiune în vederea creșterii siguranței rutiere și pentru menținerea unui...

Deputatul Bogdan Cojocaru: Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași

Șmecherii PNL din zona Moldovei s-au tot rânduit, în ultimii ani, pe la DNA Iași. Ba martori, ba suspecți, ba inculpați, mulți cu condamnări finale. Astăzi, însuși președintele PNL România și premierul demis, Ilie Bolojan, a fost chemat în...

Cerealele românești, lăsate pe linie moartă, agricultorii, trimiși spre faliment

În timp ce statul român discută securitatea națională în formule largi, cu strategii, comunicate și reuniuni, o problemă concretă se adâncește în tăcere: cerealele fermierilor români riscă să rămână blocate în baze, iar odată cu ele poate fi blocată...

Învățământ de stat cu bani de acasă. „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” pun presiune pe părinți: „Sunt familii care nu își permit”

„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” rămân în orarul elevilor, însă multe dintre activitățile organizate sunt costisitoare pentru părinți. De la câteva zeci de lei pentru un bilet de film sau intrarea într-un muzeu, costurile pot ajunge la câteva sute...

Mitul care îi poate costa pe şoferi. Nu există „zonă de graţie” după indicatorul de intrare în localitate

Cine nu a uitat măcar o dată să ridice piciorul de pe acceleraţie atunci când a intrat în localitate? Atenţie, însă, pentru că doar câteva secunde de neatenţie vă pot aduce o amendă. Nu trebuie să picăm în mirajul că...
Paşcani
cer senin
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
72%
2.1m/s
0%
lun
24 °
mar
23 °
mie
22 °
J
24 °
vin
22 °

Niciun articol afișat