Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva a început cu un număr foarte mare de credincioși așteptând în această dimineață, la ora 06.00, momentul în care racla sfintei a fost purtată în jurul Catedralei Mitropolitane în procesiune și apoi așezată în baldachinul ornat cu flori.
Peste 15.000 de persoane, după estimările reprezentanților Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, așteptau să se închine, coada întinzându-se deja la peste doi kilometri, până la stâlpul 43.