Cea de-a 8 a ediţie a evenimentului care premiază sportivii din Municipiu, chiar dacă sunt la faza judeţeană sau naţională a concursurilor sau olimpiadelor a avut loc vineri seară, 8 mai, când în sala de spectacole a Casei de Cultură “Mihail Sadovenu” au urcat rând pe rând sportivi, de la atleţi până handbalişti. S-au premiat şi antrenorii.
Deschiderea a fost făcută de către trupa de dans “Iris”.
Apoi, rând de rând, pe parcursul a mai bine de două ore, au urcat pe scenă cei peste 200 de sportivi, individual şi echipe, dar şi profesorii antrenori, care au fost felicitati de administratia locala, au primit diplome si premii in bani.
Între momentele de premiere au avut loc şi reprezentaţii ale tinerilor care practică dans sportiv.
Menţionăm că bugetul pentru acest an din care s-au premiat sportivii a fost de 27.500 lei, iar premiile au fost cuprinse între 150 şi 1.500 de lei, pe echipa.