Peste 3,500 de persoane în vizită la pompieri

Peste 3500 de persoane în vizită la pompierii ieșeni!

Doar în primele două zile ale programului național „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, peste 3500 de copii însoţiţi de cadre didactice sau părinţi, au vizitat sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Iaşi, dar şi al subunităţilor acestuia din Iaşi, Paşcani şi Tîrgu Frumos.

Aceştia au avut posibilitatea să cunoască autospecialele de intervenţie, echipamentele şi mijloacele folosite de către pompieri, misiunile la care participă şi au asistat la exerciţii demonstrative de stingere și descarcerare. De mare interes pentru vizitatori au fost și demonstrațiile efectuate de lotul sportiv al inspectoratului.Totodată, salvatorii ieşeni i-au învăţat pe copii cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă până la sosirea echipajelor de intervenţie, măsurile de protecţie în caz de incendiu, inundaţii, cutremur sau la descoperirea de muniţii neexplodate.

Începând de marţi, 19 aprilie,  la Centrul de Conferinţe “Providenţa” a fost organizat un punct de informare preventivă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Iaşi, unde salvatorii ieșeni susțin prezentări cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă.

Pompierii ieșeni vor continua aceste activități până vineri, 22 aprilie. Dorim să organizăm activităţi cât mai interesante şi diverse pentru copiii şi adulţii care vor alege să ştie mai multe despre misiunile, tehnica și activitatea personalului Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

PULSUL ZILEI

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani. Pompierii chemați în ajutor

Momente tensionate într-un bloc din Pașcani, unde o femeie a avut nevoie de intervenția de urgență a pompierilor, după un apel la 112. "În cursul acestei zile, în urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență...

Șoferii amendați trebuie să prezinte un document în plus dacă vor permisul înapoi. Se poate obține online sau la ghișeu

Polițiștii îi avertizează pe șoferi că, de azi, trebuie să le prezinte dovada plății tuturor amenzilor de circulație dacă vor permisul înapoi. Atenție, din august, permisele rău-platnicilor se vor suspenda automat, potrivit ordonanței de urgență care a intrat în vigoare. Numai în primele...

Noua lege a salarizării, gata până la vară. Ce se va întâmpla cu sporurile

Până la vară, vom avea o nouă lege a salarizării. Calculele sunt făcute, spun guvernanţii. Nu scad salariile, însă, nu e clar ce se va întâmpla cu sporurile. Noua lege trebuie adoptată până la finalul lunii iunie pentru ca...

Trecem la ora de vară 2026: Cum se modifică ceasurile în această noapte și ce presupune schimbarea

România trece la ora de vară în această noapte de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie 2026, când ceasurile vor fi date înainte cu o oră, iar 03:00 va deveni ora 04:00. Schimbarea, aplicată la nivelul Uniunii Europene,...

Lumina Sfântă de la Ierusalim ajunge și anul acesta pe Aeroportul Suceava

La fel ca în anii trecuți, preoții vor aștepta Lumina Sfântă pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava, unde ulterior va fi împărțită delegațiilor preoțești de la mănăstiri și de la parohii din Botoșani și Suceava. Credincioșii vor primi...

Doi prieteni au coborât împreună în halta sătească din trenul de Hârlău și s-au luat la ceartă. Unul l-a stropit pe celălalt cu benzină...

Un tânăr din Erbiceni a încercat să-și ucidă prietenul dându-i foc. Prezența de spirit a victimei i-a salvat viața. Agresorul a fost trimis în judecată pentru tentativă la omor calificat. Deși faptele prezentate de procurori în rechizitoriu erau clare,...

170 de camere video vor fi montate în comuna Ruginoasa

Comuna Ruginoasa va fi supravegheată video de 170 de camere. Lucrările de construcție au început, a precizat primarul, Ionuț Pristăvița, într-o postare pe Facebook. "Vă aducem la cunoștință faptul că am început lucrările de construcție la proiectul "ÎNFIINȚARE SISTEM INTELIGENT DE...

Primarul Pintilie nu ține cont de voința cetățenilor ci de interesul patronilor de săli de jocuri de noroc

Edilul municipiului Pașcani consideră că nu ar fi o opinie majoritară din partea pășcănenilor pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc în municipiu. Ci dimpotrivă, o bună parte dintre ei ar fi de acord cu mutarea activităților la periferia...

Cum s-au petrecut cele două atacuri asupra angajatelor în sălile de jocuri de noroc din Pașcani

Clipe de spaimă în două săli de jocuri de noroc din municipiul Pașcani, joi, 26 martie, de dimineață. Un individ de 30 de ani ar fi încercat să violeze două femei, angajate în locații diferite, atacurile având loc la...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.5 ° C
12.5 °
12.5 °
59 %
7.3kmh
100 %
S
12 °
D
10 °
lun
11 °
mar
7 °
mie
7 °

Niciun articol afișat