Petreceți cât mai mult timp în familie! Sfaturi pentru tineri din partea unei asociații creștine

Tinerii de la Sadoveanu au primit sfaturi din partei unei asociații creștine din localitate, ideea de a petrece timp împreună cu familia fiind văzută ca soluție de combatere a multor probleme cu care se confruntă tinerii din ziua de astăzi.

La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o dezbatere interesantă, organizată la Colegiul ”Mihail Sadoveanu” din Pașcani, de voluntarii de la A.T.O.R.
Pornind de la ideea unui scurt metrajului vizionat împreună, un film pe tema efectelor drogurilor de orice fel și a violenței în familie, tinerii au primit sfaturi utile legate de această problematică.
A fost pus accentul pe sprijinul și ajutorul familiei în astfel de situații, coordonatorul activității, preotul Rusu Dumitru, sugerând tinerilor să petreacă cât mai mult timp împreună cu părinții și să discute cu aceștia deschis, problemele vârstei lor.

Preotul Dumitru Rusu, coordonatorul tinerilor de la A.T.O.R. a venit cu inițiativa de a implica tinerii în propria lor educație și a celor din jur, prin dezbateri deschise pe teme de interes general, susținând această activitate de informare și responsabilizare în rândul tinerilor de liceu.

Elevii de la două clase de a X-a au avut ocazia să pună întrebări și să afle răspunsuri interesante pe tema problematicii tinerilor și a necesității ca aceștia să se implice în viața celor din jurul lor, indiferent de vârstă, iar activitatea a avut loc cu sprijinul catedrei de religie din cadrul școlii.
Statisticile arata ca în jur de 75% dintre tinerii din liceu consumă, cel puțin din când în când, alcool, iar curiozitatea pentru consumul de droguri, situează procentul cel mai mare de consumatori tot în rândul acestora, multe din efecte fiind legate de violență sau pierderea discernământului.

Menționăm că aceste acțiuni de informare, organizate sub forma unor dezbateri restrânse pe teme de ordin general sau problematici specifice tinerilor, au drept scop nu doar informarea acestora, ci și conștientizarea efectelor violenței sau consumului de droguri și de alcool în societatea de astăzi.

Ideea de a stimula tinerii pentru a petrece mai mult timp cu familia, este una din cele mai potrivite, în special la această vârstă ce presupune numeroase riscuri, deoarece motivele pentru care tinerii ajung să recurgă la vicii și preocupări distructive, vizează de cele mai multe ori absența comunicării în familie.

PULSUL ZILEI

Proiectil găsit în albia unui pârâu la Târgu Frumos – FOTO

ISU IAȘI: Misiune pirotehnică în orașul Târgu Frumos – proiectil descoperit în albia unui pârâu În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în dispeceratul integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost solicitată intervenția echipei pirotehnice...

Tradiții de Înălțarea Domnului, care cade în acest an odată cu sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena. Peste 1,5 milioane de români, sărbătoriți azi

Creștinii ortodocși sărbătoresc joi, 21 mai, Înălțarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox, celebrată la 40 de zile după Paște. În aceeași zi sunt prăznuiți și Sfinții Împărați Constantin și Elena, iar peste 1,5...

ANAF schimbă regulile pentru recalcularea CASS. Cine sunt românii care vor primi decizii de plată acasă, fără să fi depus vreo cerere

ANAF a publicat în Monitorul Oficial Ordinul nr. 603/2026, actul normativ care stabilește procedura prin care instituția poate recalcula din oficiu contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru anumite categorii de persoane fizice. Noile reguli se vor aplica...

Câte locuri sunt în liceele din Pașcani pentru admiterea la clasa a IX-a, la ce specializări și care sunt ultimele medii de anul trecut

Admiterea la liceu intră în linie dreaptă, iar elevii de clasa a VIII-a și părinții lor trebuie să fie atenți la toate detaliile care pot influența repartizarea. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat volumul al II-lea al Broșurii...

Admiterea la liceu 2026: tot ce trebuie să știe elevii și părinții. Ultimele medii de admitere, calendarul complet și cum se calculează media

Admiterea la liceu intră în linie dreaptă, iar elevii de clasa a VIII-a și părinții lor trebuie să fie atenți la toate detaliile care pot influența repartizarea. Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași a publicat volumul al II-lea al Broșurii...

Proces de pomină la Hârlău: și-a sechestrat iubita pentru a o determina să se întoarcă la el. Îl părăsise după o relație de 12...

Un ieșean și-a sechestrat fosta iubită, pentru a o convinge să se întoarcă la el. Episodul a durat patru ore, până ce femeia a reușit să scape. Faptul a reprezentat un noroc și pentru agresor, care a scăpat doar...

Clopotele vor răsuna în toată țara de Înălțare. Creștinii îi cinstesc și pe Sfinții Constantin și Elena

Zi de mare însemnătate spirituală pentru creștinii ortodocși, joi, 21 mai. Calendarul bisericesc marchează în acest an o coincidență rară: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena sunt celebrate în aceeași zi. Înălțarea Domnului este una...

Noaptea Muzeelor, la Ruginoasa. Palatul și Centrul Cultural vor fi deschise

Centrul Cultural Ruginoasa pregătește o nouă ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, manifestare dedicată culturii, artei și patrimoniului local. Evenimentul va avea loc sâmbătă seara, 23 mai 2026. Instituția se vor deschide începând cu ora 13:00, iar participanții vor...

Două proiecte de regulament pentru repararea drumurilor în urma intervențiilor furnizorilor de utilități

V-ați săturat de gropile de pe străzile rămase în urma lucrărilor de reparații ale furnizorilor de servicii? Pașcaniului are nu unul, ci doua proiecte de regulament prin care astfel de intervenții să fie strict reglementate și supravegheate iar reparațiile...

Bloc turn pentru reabilitare termică. Cât costă și cât trebuie să achite locatarii

Administrația locală se pregătește pentru reabilitarea termică a unui bloc turn cu 54 de apartamente, P1 din zona Deal. O ședință în acest sens a avut loc în cursul zilei de miercuri, 20 mai a.c., la sediul instituției, cu...
Paşcani
ploaie moderată
15.6 ° C
15.6 °
15.6 °
91%
8.8m/s
100%
J
19 °
vin
17 °
S
19 °
D
21 °
lun
23 °

Niciun articol afișat