Piață sau parcare? Scandal intre comercianti si un consilier local

Ce credeți că ar fi mai folositor pentru pascaneni, parcare sau spații pentru micii producători? Este vorba despre o porțiune din strada Eugen Stamate, cea din fața Halei Centrale, subiect de dispută între comercianți și consilierul liberal Marius Pintilie. Primii vor să revină pe vechile amplasamente după ce au fost evacuați acum câteva luni de zile, în timp ce piața a devenit neîncăpătoare.
De cealaltă parte cconsilierul local insistă că în față magazinului și restaurantului pe care le patronează, municipalitatea să amenajeze, din bani publici , un loc de parcare pentru mașini.
Problema urmează să fie tranșată în ședința ordinară a Consiliului Local, programată pe 29 martie de la ora 10.00. Pe ordinea de zi se află și un proiect cu privire la transformarea unei porțiuni din stradă Eugen Stamate 1507 mp, în platou comercial pentru extinderea Pieței Deal.
În expunerea de motive se arată că extinderea pieței este necesară pentru că nu sunt spații suficiente pentru acoperirea cererilor din partea unor comercianți și producători dar și pentru relocarea celor care au fost deja evacuati iar încasările vor crește veniturile la bugetul local. De asemenea urmează să mai fie evacuate o parte din chioșcuri, pentru eliberarea caii de acces dintre hala și piață, la solicitarea ISU , se arată în expunerea de motive înaintată de administratorul piețelor.

Proiectul a mai fost discutat până acum dar votul a fost amânat pentru obținerea unor clarificări de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Menționăm că în apropierea Pieței Deal mai sunt trei parcări pentru mașini: peste drum de intrarea în piață, în spate, lângă laboratorul interdentis și cea din față băncii Raiffeisen.

PULSUL ZILEI

Posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate miercuri, 8 aprilie, ca urmare a etapelor de mobilitate / Calendarul concursului...

Miercuri, 8 aprilie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate...

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...
Paşcani
cer senin
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
76 %
1.9kmh
2 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °

Niciun articol afișat