Pintilie disimulează accesul la informații publice. Primăria Pașcani are sau nu purtător de cuvânt?

Situație confuză la Primăria municipiului Pașcani privind activitatea purtătorului de cuvânt. În organigrama instituției nu este trecută acesta funcție iar in Regulamentul de organizare si funcționare pentru aparatul de specialitate al primarului nu apare nici un cuvânt despre acesta activitate. Documentul a fost aprobat in forma prezentată de legislativul local, in ședința din 27 iunie a.c., deși unul dintre consilieri și o parte din jurnaliști au solicitat clarificări si completări .

Conform art 16 din Legea 544/2001 privind accesul la informațiile publice „pentru asigurarea accesului mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să desemneze un purtător de cuvânt, de regulă din cadrul compartimentelor de informare şi relaţii publice.” La Pașcani din cele 4 posturi de la Compartimentul Consiliere, Informare si Relații cu Societatea Civilă nici unul nu este pentru relația cu presa.

Mai exact Primăria Pașcani nu are, cu acte in regulă, un purtător de cuvânt. Primarul Marius Pintilie a preferat ca atribuțiile purtătorului de cuvânt sa fie preluate de consilierul sau personal, „atunci când are timp” conform precizărilor edilului, creând astfel o aparentă stare de transparență și de respectare a prevederilor legale.

Cum activitatea acestuia nu este reglementata de regulamentul de organizare si funcționare, consilierul primarului face ceea ce dorește sau cum i se spune, nu ceea ce este în interesul public, în relația cu presa, fără sa poată fi tras la răspundere. De ani de zile nu răspunde la telefon si nici la întrebările adresate de jurnaliștii care îndrăznesc sa critice administrația locală . Acesta situație este acceptată si chiar încurajată de primarul Marius Pintilie, motivând ca ziariștii pot adresa întrebări in cadrul conferințelor săptămânale de presa sau in scris cu posibilitatea ca răspunsurile sa fie primite in 30 de zile.

 

Menționăm ca nici primarul Marius Pintilie nu răspunde la telefoanele adresate de jurnaliștii care îl critică iar răspunsurile în scris sunt trimise, de regulă, cu întârziere și incomplete. Lipsa de comunicare pare să fie premeditată pentru a crea probleme jurnaliștilor în activitățile de documentare a știrilor și pentru sabotarea instituțiilor de presă nefavorabile. Astfel, unele știri mai ales cele incomode ajung mai greu sau deloc in spațiul public, in timp ce edilul postează pe rețelele de socializare doar informațiile convenabile, dintr-o perspectivă subiectivă.

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
nori împrăștiați
16.9 ° C
16.9 °
16.9 °
53 %
2.4kmh
40 %
D
16 °
lun
20 °
mar
11 °
mie
7 °
J
6 °

Niciun articol afișat