Planul Urbanistic Zonal al viitorului magazin Dedeman din Pașcani în dezbatere publică – DOC

Compania Dedeman solicită avizarea Planului Urbanistic Zonal al magazinului ce va fi construit pe locația fostei fabrici Integrata din municipiul Pașcani, de pe strada Grădiniței. Discuții în acest sens au fost în ședința comisiei de organizare a circulației, ce a avut loc la sediul administrației locale, în cursul zilei de 8 aprilie a.c.

Din partea companiei a fost prezentă o arhitectă care a descris cum va fi amenajat magazinul, terenul din preajmă și care vor fi căile de acces.

De asemenea, s-a discutat și despre amenajarea sensului giratoriu din zona, lucrări care ar urma să fie în sarcina investitorului.

În acest sens, ar va fi mărită raza acestuia, cu benzi mai late, pentru a facilita accesul camioanelor care vor aproviziona magazinul Dedeman.

De precizat este faptul că, potrivit unor surse neoficiale, tot ce se află acum pe terenul respectiv ar urma să fie demolat, iar lucrările vor începe din a doua jumătate a lunii aprilie. Viitorul magazin ar urma să aibă o suprafață de circa 14.000 mp. Angajările vor începe cel mai probabil în debutul verii, iar în septembrie ar urma să înceapă aprovizionarea magazinului.

În perioada 08.04.2022 – 22.04.2022, între orele 10:30 – 12:30,  documentația P.U.Z., poate fi pusă la dispoziție, în vederea consultării, la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului  Pașcani  (persoană  de  contact  Rǎțoi Paul-Robert ),  strada  Ștefan  cel   Mare, nr. 16, fiind publicată în dată de 08.04.2021 pe site-ul  Primăriei Municipiului Paşcani  www.primariapascani.ro.
Persoanele interesate, pot trimite  în scris propuneri, sugestii sau opinii, cu valoare de recomandare, cu privire la documentația PUZ,  la sediul Primăriei municipiului Pașcani–Ghișeul unic, sau pe adresa de e-mail [email protected],  cât pe adresa de e-mail [email protected], până la data de 22.04.2022.

Citește anunț

Partea scrisă

Planșă reglementări 1

Planșă reglementări 2

Planșă reglementări 3

PULSUL ZILEI

Unde te poți angaja în Pașcani: de la brutari și mecanici auto la economiști și ingineri – DOC

Dacă sunteți in căutarea unui loc de muncă, ar trebui să aruncați o privire pe oferta pusă la dispoziție de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Munca.  In aceasta săptămâna, in întreg județul Iași sunt disponibile 1420 de locuri de...

Aproape 50.000 de lei pentru flori și pământ de flori, la Pașcani. Ce pregătește Primăria pentru primăvară

Primăria Pașcani pregătește florile pentru primăvara viitoare, iar achizițiile pentru amenajarea spațiilor verzi ajung la aproape 50.000 de lei, fără TVA. Administrația locală cumpără mii de semințe de flori și sute de metri cubi de turbă, însă rămâne întrebarea...

Un adolescent monitorizat cu brățară electronică, iar celălalt expertizat, după bătaia de pe esplanadă 

Bătaia de pe esplanada din Pașcani, în urma căreia un adolescent de 15 ani a ajuns la spital, are primele consecințe legale. Un tânăr de 16 ani, bănuit că a participat la agresiunea din 21 octombrie, a fost reținut...

𝗠𝗶𝗵𝗮𝗶 𝗗𝗲𝗱𝗶𝘂, 𝗰𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝗲𝗿 𝗷𝘂𝗱𝗲𝘁̦𝗲𝗮𝗻, întrebări pentru ApaVital

Am solicitat ca, în ședința de mâine a Consiliului Județean Iași, să fie prezentată situația clară a celei de-a doua aducțiuni de apă potabilă pentru municipiul Pașcani, din râul Siret, precum și stadiul stației de tratare și filtrare a...

370.000 de doze de vaccin antigripal, disponibile în depozitele din România. O nouă livrare este estimată la jumătatea lunii noiembrie

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR),...

Care este starea celor doi adolescenți loviți în accidentul de la Soci. Șoferul implicat, în continuare, căutat

Accident rutier luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 18:00, în satul Soci, comuna Miroslovești. Doi adolescenți, de 14 și 16 ani, au fost răniți după ce ATV-ul pe care se aflau ar fi fost lovit de un autoturism....

Veteran de război din comuna Miroslovești, sărbătorit de administrația locală – FOTO

Un veteran de război din comuna Miroslovești care a împlinit un secol de viață a fost sărbătorit de administrația locală. Edilul comunei, Costel Cojocaru, împreună cu funcționari ai administrației locale l-au vizitat pe localnic și i-au dus câteva cadouri....

Concurs de cunoaștere a Noului Testament, la Pașcani. Participanții sunt invitați să-și testeze cunoștințele biblice

Credincioșii și toți cei interesați de studiul Sfintei Scripturi sunt invitați să participe la cea de-a VIII-a ediție a Concursului eparhial de cunoaștere a Noului Testament, organizat în acest an pe tema „Sfânta Evanghelie după Marcu”. Evenimentul va avea loc...

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri

Întâlnirea generală ATOR Pașcani pe 30 octombrie la Biserica Sfânta Vineri. "Dragilor, momentul mult așteptat a sosit!📢 Înscrierile oficiale în ATOR Pașcani au început! 🎉Dacă îți dorești să faci parte dintr-o comunitate frumoasă, să legi prietenii noi și să te...

Sute de primării din România ar putea fi comasate. Județele cu cele mai multe localități vizate de reforma administrativă

Reforma administrativ-teritorială pe care PSD vrea să o promoveze prin lege ar putea schimba organizarea administrației locale din România. În prezent, 429 de localități au cel mult 1.500 de locuitori, însă acestea nu reprezintă o listă oficială a unităților...
Paşcani
cer acoperit de nori
11.3 ° C
11.3 °
11.3 °
87%
4.1m/s
100%
mar
12 °
mie
14 °
J
13 °
vin
12 °
S
11 °

Niciun articol afișat