Plăţile cash, limitate de la 1 noiembrie. Măsurile fiscale vor afecta cel puţin 40% dintre români care nu dețin carduri bancare

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

De mâine, se aplică o parte din noile măsuri fiscale. Una dintre acestea: limitarea plăţilor cash în toate magazinele din ţară. Iar regula este valabilă indiferent dacă vorbim despre firme ori persoane fizice.

Se vor putea face plăţi în numerar, dar în limita a 1.000 de lei, restul cu cardul sau tranzacţii bancare. Se pot face încasări şi plăţi între o persoană juridică şi o persoană fizică în limita a 5.000 lei.

Plăţile cash vor fi limitate

Cu alte cuvinte, nu putem lăsa 5000 de lei, bani fizici, în același loc într-o zi. Sumele în numerar aflate în casieria magazinelor nu mai pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, 50.000 lei. Iar cine nu respectă această regulă, riscă amendă de 25% din suma din casierie care depășește acest plafon.

Limitarea plăților cash pentru persoanele fizice va fi destul de dificil de aplicat, spun specialiștii, în condițiile în care 40% dintre români nu dețin carduri bancare. Mulți primesc pensia direct de la poștaș ori iau salariul din casierie. În mediul rural, ar fi și mai greu de respectat, mai adaugă economiștii, pentru că în magazinele din sate, foarte rar se folosește cardul.

Continuarea pe Observator 

PULSUL ZILEI

Film pentru copii și familie, duminică, 30 august, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Dacă îți place distracția și voia bună DUMINICĂ 30.08.2026 începând cu ora 16:30 te invităm și te așteptăm la film! Rio (2011) este un film de animație spumos, muzical și plin de culoare, regizat de Carlos Saldanha (creatorul seriei Ice...

ADIS Iași continuă campania de colectare a bateriilor uzate

Campania de colectare a bateriilor uzate continuă în județul Iași, iar reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate fac apel la responsabilitate din partea cetățenilor. Acțiunea vizează bateriile de mici dimensiuni, precum cele folosite la telecomenzi, ceasuri sau alte...

Comună în comă din cauza orgoliilor politice

Luptele politice dintre actualul și fostul primar al comunei Mircești au blocat aproape în totalitate activitatea administrației locale. Legislativul local nu mai poate funcționa după ce șase din cei 13 consilieri locali au fost suspendați din funcție prin ordinul...

Modernizări în Compartimentul de Primiri Urgențe din Pașcani. Cum arată după primele renovări din ultimii 15 ani – FOTO

Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani a primit un sprijin important pentru renovarea unor spații care nu au mai fost modernizate de ani buni. Printr-o sponsorizare oferită de societatea Rompak, au fost renovate patru saloane, dintre...

Trei investiții importante, recepționate la Miroslovești

Trei investiții importante din comuna Miroslovești au fost finalizate și recepționate. Este vorba despre un centru de zi pentru consiliere și sprijin destinat părinților și copiilor, locuințe pentru personalul din sănătate și învățământ și amenajarea unor piste pentru biciclete. Anunțul...

Incompatibilități în consiliile locale și județene

Situație confuză în legislativele locale și județene din România. Consilierii din comune, orașe si municipii trebuie să aleagă fie să rămână în funcțiile în care au fost aleși, fie să rămână angajați ca funcționari publici sau personal contractual la...

Sute de copii la urgențe după accidente cu trotineta – VIDEO

Tot mai mulți copii ajung la Urgențe după accidente produse în timp ce merg cu trotinetele electrice. Medicii de la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași trag un semnal de alarmă după ce, de la începutul anului, 178...

Primarul Pașcaniului „se luptă” cu birocrația și documentele de pe birou

Primarul municipiului Pașcani este tot mai prezent pe rețelele de socializare cu postări justificative privind activitatea sa. Asta deoarece valul de nemulțumire din partea cetățenilor este tot mai mare din cauza lipsei unor investiții importante, mai ales în infrastructura...

Consilierul județean Mihai Dediu dezminte informațiile aparute în presă

Comunicat: S.C. ALISEB TOURS S.R.L. și MIHAI DEDIU dezmint ferm informațiile false publicate de Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani Pașcani, 2026 — Ca urmare a articolelor de presă denigratoare publicate recent de platformele Dezvăluirea.ro, NewsPascani.com și Actualitatea TV Pașcani,...
Paşcani
ploaie ușoară
20 ° C
20 °
20 °
84%
2.2m/s
100%
mie
22 °
J
21 °
vin
23 °
S
29 °
D
20 °

Niciun articol afișat