Plătim cu 50% mai mult pentru energie electrică în martie 2026, față de martie 2025. Alimentul care s-a scumpit cu peste 23% în ultimul an

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Energia electrică a continuat să înregistreze cea mai mare creștere de preț din ultimul an, majorându-se cu 57,2% în martie 2026, comparativ cu aceeași lună din 2025, pe fondul eliminării schemei de plafonare, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, transmise marți AGERPRES.

La alimente, cele mai mari majorări de prețuri s-au menținut și în acest interval la cafea, prețul acesteia urcând cu 23,29%. Fructele proaspete s-au scumpit cu 14,23% față de anul trecut, în vreme ce prețurile la fructe și conservele din fructe sunt mai mari cu 11,79%.

Prețurile din grupa produselor din zahăr, produse zaharoase și miere de albine au crescut cu 11,16%.

Alte creșteri substanțiale se constată și la laptele de vacă, 9,69%, la pâine, 9,86%, și la carnea de bovine, 11,47%, în timp ce carnea de pasăre s-a scumpit cu 7,73%. Potrivit statisticii, ouăle și-au mărit tariful în acest interval cu 14,63%.

La categoria băuturi alcoolice, prețul berii s-a majorat, în ultimul an, cu 7,74%, iar cel al vinului cu 6,19%.

Altă majorare importantă a tarifelor se constată și la peștele proaspăt, cu 7,91%, la ulei, +7,31%, la citrice, +9,35%, iar carnea de porc s-a scumpit cu 3,08%.

INS menționează că există și reduceri de preț în martie comparativ cu martie 2025 la unele produse alimentare cum ar fi cartofii (-11,08%), fasolele boabe și alte leguminoase (-5,01%), făina (-3,38%) și mălaiul (-1,78%).

O scădere de până la un procent față de anul trecut în aceeași perioadă se consemnează la zahăr, tariful diminuându-se în acest caz cu (-0,52%).

Sursa ziare.com

PULSUL ZILEI

Ședință CL Pașcani: Linie de gardă la ATI, suplimentarea bugetului pentru CSM

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 24 iulie, de la ora 10:00. Pe ordinea de zi sunt propuse spre aprobare 11 proiecte de hotărâre, din care 4 inițiate de viceprimarul Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul Marius...

TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI, EDIȚIA a-XVII-a

In cursul zilei de vineri 17 iulie a.c. începând cu ora 10.00 a avut loc festivitatea de deschidere a „TÂRGUL DE SÂNTILIE LA PAȘCANI”, ediția a-VII-a. Evenimentul a avut loc în piața din fața Casei Municipale de Cultură. După...

Deputatul Bogdan Cojocaru: De ce nu avem constructor pe Târgu Frumos – Lețcani, singurul tronson din A8 încă blocat?

Un sector vital din autostrada „Unirii” (A8: Ungheni – Iași – Tg. Mureș), finanțat prin programul SAFE, nu are nici până la această oră un constructor desemnat. Tronsonul de 28,6 kilometri Tg. Frumos – Lețcani, integral în județul Iași,...

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău împlinește 20 de ani! O expoziție dedicată vânătorii tradiționale readuce la viață o ocupație aproape uitată

Muzeul Viei și Vinului din Hârlău marchează 20 de ani de activitate printr-o expoziție care readuce în atenția publicului una dintre ocupațiile tradiționale ale comunităților rurale din Moldova. Vizitatorii vor putea descoperi obiecte autentice folosite în vânătoarea de odinioară...

Istoricul medical, rețetele și programările la medic vor putea fi accesate online. Legea a fost promulgată

Pacienții din România vor avea acces online, într-un singur loc, la istoricul medical, rețetele electronice și, ulterior, la programările la medic. Legea privind dezvoltarea portalului „e-Sănătatea Mea” a fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial, iar Casa Națională de...

Casa de Vinuri Cotnari și Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași lansează campania #VINlaDonat, o inițiativă care încurajează donarea de sânge

Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, împreună cu Casa de Vinuri Cotnari, lansează #VINlaDonat, o inițiativă la nivel național, care își propune să crească nivelul de conștientizare privind importanța donării de sânge și să încurajeze cât mai mulți români să...

PSD Pașcani: Pașcaniul pe tarabă, un reflex al afaceristului Pintilie!

Comunicat: PSD Pașcani sanctioneaza intenția primarului Marius Pintilie de a vinde proprietățile pe care le are Municipiul Pașcani, sub pretextul că ar vrea să asfalteze străzile din oraș. Primul pas pentru realizarea lucrărilor de reamenajare a unor străzi neasfaltate...

Moartea tânărului din Mircești în Irlanda. Familia cere răspunsuri și acuză că Andrei Coteanu a fost agresat

Moartea lui Andrei Coteanu (foto), tânărul în vârstă de 27 de ani din comuna Mircești, care și-a pierdut viața într-un pub din localitatea Riverstick, comitatul Cork (Irlanda), continuă să ridice numeroase semne de întrebare. În timp ce autoritățile irlandeze desfășoară cercetări pentru...

Au început oficial lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos!

Vești bune pentru cetățenii din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a anunțat ca au început lucrările de reabilitare a iluminatului public. "Astăzi a avut loc predarea amplasamentului către executant, iar lucrările de reabilitare a iluminatului public din orașul Târgu Frumos...

Permisul va fi suspendat pentru amenzile rutiere neplătite. Noile reguli intră în vigoare din 25 august

Șoferii care nu își achită amenzile pentru încălcarea Codului rutier în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal riscă suspendarea dreptului de a conduce, potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 7/2026. Guvernul a adoptat recent și normele...
Paşcani
cer senin
18.8 ° C
18.8 °
18.8 °
67%
1.4m/s
0%
S
36 °
D
34 °
lun
25 °
mar
29 °
mie
16 °

Niciun articol afișat