PMP IASI, AMENDAMENTE LA BUGETUL JUDETULUI

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consilierii județeni ai Partidului Mișcarea Populară (PMP) Iași, au reușit să obțină finanțare pentru toate amendamentele propuse la bugetul consolidat al judeţului Iaşi pentru anul 2018. Din dorința de a nu crea un blocaj și un haos generalizat în ceea ce privește funcționarea instituțiilor aflate în subordinea CJ Iași, 81,60% din buget reprezentând secțiunea de funcționare iar 18,40 % secțiunea de dezvoltare, consilierii județeni ai PMP au votat pentru aprobarea bugetului consolidat al judeţului Iaşi al anului 2018. Un alt element pe care consilierii PMP Iași l-au avut în vedere, este reprezentat de faptul că bugetul de anul acesta, are prevăzut la secțiunea dezvoltare, investiții în infrastructura rutieră și în sănătate. De asemenea, toate amendamentele pe care le-a depus PMP Iași, prin consilierii județeni, au fost aprobate.

În urma votului din ședința de CJ de astăzi, consilierii PMP au obținut alocarea de fonduri pentru o serie de investiții precum:
Alocarea de fonduri pentru inițierea din partea Consiliului Județean Iași a Strategiei Smart City, în vederea realizării unei strategii pentru dezvoltarea unui județ inteligent, strategie care să înglobeze toate unitățile administrative ale județului Iași.
Susținerea financiară a cluburilor sportive angrenate în competițiile naționale,a sporturilor pe echipe, dar şi a sporturilor individuale care prin performanța obținută asigură promovarea județului Iași.
Achiziţia unui numar de 4 de ambulanţe pentru transferul interclinic al pacienţilor internaţi în spitalele din subordinea Consiliului Judeţean Iaşi Ambulanțele au fost solicitate pentru Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Nicolae Oblu, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria, Spitalul de Obstretrică și Ginecologie Cuza Vodă și pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie .
Reînființarea în cadrul Consiliului Județean a unui Birou de Relații Internaționale.
Majorarea sumelor destinate programului pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2018 din bugetul Judeţului Iaşi – Consiliul Judeţean Iaşi, pentru activităţi nonprofit de interes judeţean (exclusiv proiecte culturale, proiecte sociale și activități de tineret).
Alocarea de fonduri în vederea efectuării Studiului de Fezabilitate privind executarea unei benzi de legatură dintre DN 24 (E58) – Zona Aeroport Iaşi- DJ 249A- DN 28.
Nu în ultimul rând, grupul consilierilor judeţeni ai Partidului Mişcarea Populară, susţin necondiţionat toate proiectele care presupun modernizarea judeţului Iaşi, cu precădere investiţiile în infrastructură, conform MPGT, infrastructura în sistemul medical, precum şi toate proiectele care presupun accesarea de fonduri europene.
”Am analizat atent faptul că în situația în care acest buget nu era votat, județul Iași putea fi blocat din punct de vedere al funcționării instituțiilor din subordinea CJ Iași dar și a derulării proiectelor în curs de implementare. Și noi ne-am fi dorit ca secțiunea de dezvoltare să reprezinte un procent mai mare dar, am fost asigurați că procentul poate fi depășit în situația rectificărilor bugetare ulterioare”, a declarat Alin Aivănoaei, liderul de grup al consilierilor județeni ai PMP Iaşi.

BIROUL DE PRESA

PULSUL ZILEI

Românii care ies la pensie în 2027 își vor putea retrage integral banii din Pilonul 2. Când se schimbă regulile de plată

Cei care vor ieși la pensie anul viitor vor putea să retragă banii din Pilonul 2 într-o singură tranșă. Noile reguli, care introduc plata eșalonată pentru economiile strânse, nu se aplică din ianuarie, ci abia după autorizarea sistemului de plată....

Un nou medicament pentru cancerul pancreatic a fost aprobat în SUA. Tratamentul costă aproape 40.000 de dolari pe lună

Un nou tratament destinat uneia dintre cele mai frecvente forme de cancer pancreatic a fost aprobat sub formă de comprimate de Administrația pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA). Medicamentul daraxonrasib, dezvoltat de Revolution Medicines și comercializat sub...

Regulă obligatorie pentru mii de angajați din România. Cine trebuie să primească bani în plus la salariu dar și zile libere

Salariații care lucrează sâmbăta și duminica nu își pierd dreptul la repausul săptămânal, chiar dacă activitatea angajatorului presupune desfășurarea muncii în weekend. Codul muncii prevede că repausul este de 48 de ore consecutive și, atunci când nu poate fi...

Noi ajutoare APIA pentru crescătorii de bovine și suine

Noi ajutoare de stat pentru crescătorii de bovine și suine. Fermierii vor putea depune cererile la APIA începând cu 1 septembrie 2026, iar plățile sunt programate să fie făcute până la finalul acestui an. Pentru sectorul suin, valoarea totală...

Dr. Maria Stamatin: „Copiii care merg în colectivitate ar trebui să fie vaccinați complet”. Ce trebuie să știe părinții înainte de sezonul virozelor

Începutul sezonului în care copiii revin în colectivitate este un moment potrivit pentru ca părinții să verifice dacă schema de vaccinare este completă, atrage atenția prof.dr. Maria Stamatin, medic neonatolog la Arcadia – Spitale și Centre Medicale. Medicul spune...

Merită să fii director de școală? Cât câștigă un director și în ce situații un profesor îl poate depăși la salariu. Am făcut toate...

Înaintea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din școlile din România, o întrebare devine tot mai importantă pentru cadrele didactice care iau în calcul să intre în competiție: merită responsabilitatea pentru banii pe care îi oferă...

Banii din pensia privată, plătiți după reguli noi din 2027. Cât poți lua dintr-o dată

Cei care au bani strânşi în Pilonul 2 de pensii ar trebui să ţină minte data de 5 ianuarie 2027. Atunci intră în vigoare noile reguli privind plata pensiilor private. Cea mai mare schimbare este că nu vom mai putea...

Copii, juniori și mari maeștri, în aceeași competiție. Cupa Pașcaniului a adunat 150 de șahiști – VIDEO

150 de șahiști au venit la Pașcani pentru cea de-a XVII-a ediție a Cupei Pașcaniului, una dintre cele mai importante competiții de șah clasic organizate în municipiu. Turneul, destinat sportivilor legitimați, atât seniori, cât și juniori, a debutat vineri,...

Două regulamente, nici un rezultat pentru repararea străzilor 

V-ați saturat de gropile sau denivelările care rămân pe străzi sau trotuare în urma unor reparații? Astfel de situații sunt frecvente in municipiul Pașcani mai ales după intervențiile echipelor de la APAVITAL sau EON Gaz. Subiectul a fost discutat...

Regulamentul cimitirelor a fost aprobat. Două taxe și un contract de închiriere pentru fiecare loc de veci

Municipiul Pașcani are un regulament al cimitirelor, după câțiva ani de frământări. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie a fost aprobat de legislativul local în ședința ordinară care a avut loc pe 28 august a.c. Documentul va intra în vigoare...
Paşcani
ploaie moderată
19 ° C
19 °
19 °
69%
2.2m/s
24%
D
32 °
lun
33 °
mar
26 °
mie
29 °
J
25 °

Niciun articol afișat