Polițiștii de la TF în acțiune

În perioada 19-20 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Iaşi și Galați au acţionat pentru pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, crearea unui climat corespunzător de siguranţă pentru călători, precum şi de combaterea faptelor penale şi contravenţionale de pe raza de competență. S-a acţionat pe magistralele de cale ferată, în staţii şi triaje de cale ferată.

Au fost controlate 27 de societăţi comerciale şi au fost efectuate patrulări în  153 de trenuri de călători şi 102 staţii de cale ferată.

Au fost legitimate 237 persoane şi depistaţi 83 de călători frauduloşi. Au fost depistaţi 5 minori lipsiţi de supraveghere şi 5 vânzători ambulanţi neautorizaţi.

Au fost aplicate 134 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.840 lei, dintre care 71 la Legea nr. 61/1991, 10 conform Legii nr. 12/1990, 26 conform Legii nr. 203/1994, 4 la regimul circulaţiei rutiere, iar restul pentru alte abateri.

Au fost constatate 14 infracţiuni, dintre care 9 de natură economică, 3 de natură de judiciară şi au fost identificate 5 persoane bănuite de comiterea de infracţiuni.

La data de 8 ianuarie a.c., la sediul Postului de Poliţie T.F. Iaşi s-a prezentat o femeie, de 66 ani, în comuna Scobinţi, din jud. Dolj, care a sesizat faptul că în jurul orei 18.20, în staţia C.F.R. Hîrlău, i s-a sustras un portmoneu în care avea 400 lei. În urma cercetărilor efectuate de către lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Hîrlău, a fost identificat bănuitul comiterii furtului: un tânăr de 28 ani, din oraşul Hîrlău.Cercetările continuă până la finalizarea dosarului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furtcalificat.

În urma cercetărilorefectuate de către poliţiştii de la Poliţia Transporturi Paşcani au fost identificaţi bănuiţii comiterii infracţiunii de distrugere, faptă ce ar fi avut loc la data de 17.01.2017, în jurul orei 19:30, când aceştia ar fi spart sticla de la 8 geamuri de la clădirea haltei CFR Cristeşti) . Ceidoi au vârsta de 26, respectiv 20 ani şi sunt din judeţul Bacău. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere..

PULSUL ZILEI

Cei trei pentru CA-ul societății de salubritate. Doar unul cu aviz pozitiv de la AMEPIP

Raportul final de selecție pentru desemnarea noilor membri în Consiliul de Administrație al societății CLP Ecoserv SRL Pașcani a ajuns pe masa consilierilor locali. Documentul se află pe ordinea de zi a ședinței extraordinare programate pe 10 noiembrie a.c....

Ședință pentru CA-ul societății de salubritate și documentațiile de asfaltare a unor străzi

O noua ședință extraordinară pentru legislativul pașcanean. Convocarea a fost făcută de primarul municipiului pentru ziua de marți 10 noiembrie 2026, începând cu ora 10.00.Pe ordinea de zi sunt șapte proiecte de hotărâre, după cum urmează: DP 1317Descarcă 7. Pr. HCL...

Canadienii au pus ochii pe Rompak?

Rompak, compania care operează fabrica de drojdie Pakmaya din Pașcani, ar putea ajunge în proprietatea grupului canadian Lallemand, în cadrul unei tranzacții prin care acesta ar prelua afacerea cu drojdie a grupului turc Pak. Informațiile au apărut în presa...

Ședință în grabă pentru sisteme fotovoltaice la Pașcani, cu puțin timp înainte de închiderea sesiunii de finanțare 

O ședinta pregătită si convocată în grabă de primarul, Marius Pintilie, i-au luat prin surprindere pe consilierii pășcănenii. Ei au fost convocați joi, 5 noiembrie 2026, de la ora 15:00, pentru a vota o investiție importanta cu trei proiecte...

Opt percheziții în zona Hârlău, într-un dosar privind achiziția ilegală de arme și muniție

OPERAȚIUNEA JUPITER A AJUNS ȘI ÎN ZONA HÂRLĂU. OPT PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND REGIMUL ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR Acțiunea JUPITER, desfășurată la nivel național, a ajuns și în zona Hârlău. Polițiștii ieșeni au făcut, joi, 5 noiembrie, opt percheziții domiciliare într-un...

România, pe locul 3 în UE la scumpirea alimentelor. Singurele ţări în care preţurile au scăzut

România este pe locul al treilea în UE la scumpirea alimentelor. În alte ţări europene, cele mai mari creşteri se văd la fructe şi legume. În Franţa, de exemplu, produsele proaspete s-au scumpit cu 8%, iar în sudul Italiei,...

Bani de chirie pentru tinerii care câştigă până la 4.000 de lei. Ce alte beneficii prevede proiectul de lege

Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câştigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei şi de transport la jumătate de preţ. Proiectul...

Liceul „Mihai Busuioc” sărbătorește 45 de ani prin concursuri, lectură și evenimente culturale

Liceul Tehnologic „Mihai Busuioc” din Pașcani marchează în această lună 45 de ani de existență, printr-o serie de activități dedicate culturii, lecturii, educației și generațiilor care au trecut prin băncile școlii. Sub genericul „Rădăcini, amintiri, generații – 45 de ani...

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...
Paşcani
cer fragmentat
6.9 ° C
6.9 °
6.9 °
71%
6.7m/s
0%
vin
8 °
S
9 °
D
8 °
lun
7 °
mar
8 °

Niciun articol afișat