Poliţistul poate folosi forţa dacă e provocat. Arma, utilizată în cazul cetăţenilor agresivi – proiect de lege

Poliţistul poate folosi forţa dacă este provocat şi chiar apela la arma de foc, ca ultimă soluţie, în cazul în care are de-a face cu cetăţeni agresivi, se menţionează în proiectul de lege lansat, joi, în dezbatere publică, de Ministerul Afacerilor Interne.AI).

„Politistul va reacţiona vizavi de comportamentul cetăţeanului. Există o legătură directă între modul în care poliţistul acţionează în funcţie de modul în care cetăţeanul acţionează la rândul lui. Acest principiu se numeşte cel al reacţiunii şi reacţiunii. Asta înseamnă că atitudinea cetăţeanului va determina atitudinea poliţistului, nu va fi disporporţionată”, a explicat subsecretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Mihai Valeriu.

Actul normativ reglementează şi mijloacele de constrângere folosite de către poliţişti, ce nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru atingerea scopului intervenţiei şi încetează când scopul acţiunii a fost realizat.

Astfel, relaţia dintre cetăţean şi poliţist poate fi una conformă sau agresivă, în funcţie de comportamentul celui dintâi: cetăţeanul cooperant va primi din partea agentului dispoziţii verbale, cel care dă dovadă de rezistenţă pasivă (de exemplu, refuzul verbal de a se legitima) va fi controlat prin utilizarea forţei fizice. Mai departe, rezistenţa activă a cetăţeanului apare când i se comunică faptul că trebuie dus la secţie pentru legitimare, însă acesta refuză să se mişte, situaţie în care agentul foloseşte tehnici de autoapărare. Dacă cetăţeanul este agresiv, poliţistul poate utiliza mijloace de apărare neletale şi, în final, pe cele de foc.

Totodată, inspectorul principal de poliţie Bogdan Despescu, a spus că, pentru protecţia agenţilor din stradă, dotarea este un element crucial.

„Suntem conştienţi că nu este suficient acest cadru legal, de aceea avem nevoie de alte demersuri. Aş vrea să informez cu privire la trei categorii de măsuri pe care le avem în 

implementare, toate pentru a conduce la consolidarea capacităţii de intervenţie a poliţiştilor. Primul set de măsuri se referă la intensificarea activităţilor de pregătire profesională, atât din punct de vedere tactic, dar şi teoretic. Ţintele noastre fiind cei care acţionează în principal în stradă. (…) Al doilea set de măsuri se referă la îmbunătăţirea dotării poliţiştilor din punct de vedere al elementelor de protecţie. Până în prezent, am achiziţionat 500 de maieuri antiglonţ şi antiînjunghiere, în perioada următoare vor mai fi încă 1.000. De asemenea, avem în achiziţie până la sfârşitul anului 1.000 de veste antiglonţ şi totodată 10.000 de pulverizatoare de substanţe gaz lacrimogen, dar şi bastoane”, a spus inspectorul Bogdan Despescu.

Începând de joi, MAI a pus în dezbatere publică proiectul pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.

Sursa

PULSUL ZILEI

Centrul municipiului Pașcani va fi închis duminică, 11 octombrie, pentru Crosul Toamnei

Centrul municipiului Pașcani se închide duminică, 11 octombrie, pentru a lăsa loc sportului și mișcării.  Mai exact, strada Moldovei va fi închisă de la semafoarele vechi pe ambele sensuri și până la Casa de Cultură. De asemenea, va fi închisă...

Dragoș Ionescu, președinte PSD Pașcani: 𝐀devăratul blat este Prodan–𝐀𝐔𝐑!

Comunicat: Vreau să fiu foarte clar: nimeni nu are nimic personal cu domnul Ionuț Prodan. Însă funcțiile publice pe care le deține le-a obținut cu sprijinul PSD, iar astăzi comportamentul său ridică serioase semne de întrebare. De luni de zile,...

Consilierul Ionuț Prodan: Conducerea PSD Pașcani face blat cu șeful PNL Pașcani

Comunicat: Decizia conducerii PSD Pașcani de a mă înlătura din Consiliul de Administrație al CSM Pașcani nu este fondată pe criterii obiective, ci pur personale și politice. Nu am fost niciodată contactat de Dragoș Ionescu, președintele organizației locale a...

Senatorul Lucian Rusu:Autostrada A8 trebuie să ajungă la Pașcani! Un obiectiv strategic pentru Moldova!

Am participat, în calitate de senator și vicepreședinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Senatul României, la întâlnirea organizată de Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR), la sediul Primăriei Pașcani, alături de reprezentanții autorităților locale implicate în...

9 octombrie, Ziua Mondială a Poștei. Scrisori incredibile

În urmă cu peste 140 de ani, la Berna, 22 de state au semnat actul de naştere al Uniunii Poştale Universale (UPU). Printre ţările prezente s-a aflat şi România, reprezentată de directorul general al Poştelor şi Telegrafului, George Lahovary....

După temperaturile de vară, vin ploile. Meteorologii anunță prognoza pe următoarele săptămâni

Temperaturile se vor situa în jurul valorilor normale pentru această perioadă, în toate regiunile țării, în următoarele patru săptămâni, potrivit estimărilor meteorologice pentru intervalul 12 octombrie - 9 noiembrie, publicate vineri. În prima săptămână, precipitațiile vor fi excedentare în regiunile...

CFR Călători suplimentează trenurile spre Iași cu ocazia pelerinajului de Sfânta Cuvioasă Parascheva

Compania CFR Călători a anunțat că, în perioada 8 – 15 octombrie 2026, va suplimenta capacitatea de transport feroviar către și dinspre Iași, pentru a veni în sprijinul persoanelor care participă la pelerinajul dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva. Măsura constă...

Înalta Curte obligă Guvernul să plătească pentru exproprierile făcute pe traseul A8

Decizia vine ca o compensație tardivă la stabilirea traseului autostrăzii peste o investiție imobiliară din Rediu. Deținătorii afacerii au mers în justiție până la capăt, în vreme ce hotărârea de guvern așteptată stă de patru luni în faza de...

Deputatul Sorin Năcuță: România–SUA: ce înseamnă concret Parteneriatul Strategic pentru securitatea României?

Miercuri, 7 octombrie, la Parlamentul României, am participat la întâlnirea cu delegația de consilieri americani, pe probleme de securitate și experți ai unor importante think-tank-uri americane, alături de colegi din comisiile parlamentare de politică externă și apărare. Întâlnirea a avut...

Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni: ședință la Pașcani pentru facilitarea proiectării

Comunicat: În data de 8 octombrie 2026, ora 10:00, la sediul Primăriei Municipiului Pașcani a avut loc o ședință de lucru privind facilitarea accesului pentru investigațiile arheologice de pe Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) – Târgu Frumos al Autostrăzii...
Paşcani
ploaie ușoară
14.9 ° C
14.9 °
14.9 °
74%
1m/s
39%
vin
24 °
S
24 °
D
24 °
lun
13 °
mar
13 °

Niciun articol afișat