Pompierii ieșeni, eroi pe drumul către o misiune: au salvat un bărbat din Pașcani aflat în stop cardio-respirator

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

👩‍🚒Act de umanitate al pompierilor ieșeni
În cursul deplasării către localitatea Broșteni, zonă grav afectată de inundații, echipajul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași a observat, pe marginea drumului, mai multe persoane agitate, iar în imediata apropiere o persoană se afla întinsă la pământ.

Autospeciala a fost oprită de urgență, iar pompierii au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor. Concomitent, a fost apelat numărul unic de urgență 112, solicitând sprijinul echipajului medical.
La scurt timp, la fața locului a sosit ambulanța, iar militarii ieșeni au sprijinit personalul medical în manevrele de resuscitare și în pregătirea transportului victimei în siguranță către Spitalul din Piatra Neamț.
📍 Evenimentul a avut loc în localitatea Fărcașa, unde cei 9 subofițeri, 6 soldați și un ofițer din cadrul ISU Iași au acționat fără ezitare pentru a salva viața omului aflat în stop cardio-respirator.
Martorii au relatat că victima, o persoană din municipiul Pașcani, județul Iași, aflată în vacanță cu familia, a suferit brusc un episod medical sever. Pompierii au acționat cu profesionalism și au reușit să-l readucă de două ori la viață până la sosirea ambulanței.
🙏 Empatia și spiritul umanitar al pompierilor ieșeni se dovedesc, încă o dată, dincolo de misiunile operative. Oriunde s-ar afla, acești oameni nu ezită să răspundă nevoii de ajutor, demonstrând că pentru ei salvarea unei vieți este cea mai importantă datorie.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași adresează felicitări colegilor care, prin gestul lor, confirmă că pompierii militari sunt întotdeauna alături de cetățeni, în orice împrejurare.
ℹ️ Informații utile despre comportamentul în situații de urgență sunt disponibile pe platforma: www.fiipregatit.ro
📲 Descarcă aplicația DSU – fii informat, fii pregătit!

 

PULSUL ZILEI

Camioanele care depășeșc tonajul, în atenția autorităților

Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, alături de Poliția Rutieră, va intensifica verificările de tonaj pe toate șoselele din județ. 📊 Bilantul de până acum: • Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate deja în acest an. •...

Comunicat de presă: Lansare proiect Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani

Municipiul Pașcani anunță lansarea proiectului Modernizare Colegiul Național Mihail Sadoveanu Pașcani. 

Acoperișuri verzi obligatorii și parcări ecologice în România. Noile reguli din Codul Urbanismului intră în vigoare săptămâna aceasta

Una dintre cele mai importante modificări va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027 și vizează clădirile de birouri, spațiile comerciale, industriale și de depozitare, precum și parcajele acoperite cu suprafețe mai mari de 1.000 de metri pătrați. Pentru autorizarea...

Venitul minim de incluziune 2026. Cine îl poate primi și de ce unele familii pierd ajutorul

Statul român continuă și în 2026 să acorde sprijin financiar familiilor și persoanelor singure aflate în dificultate, prin programul Venitul Minim de Incluziune (VMI). Măsura, reglementată de Legea nr. 196/2016, a înlocuit vechile prestații sociale — venitul minim garantat...

Încă un stat vrea să interzică accesul la rețelele sociale până la vârsta de 16 ani. Platformele riscă amenzi colosale

Guvernul neozeelandez va introduce în parlament un proiect de lege care urmăreşte să interzică copiilor sub 16 ani să utilizeze reţelele de socializare.Proiectul propune amenzi de până la 10% din veniturile globale ale unei platforme pentru nerespectarea regulilor, conform...

Datoria României a trecut de 1.194 miliarde de lei în mai. Povara datoriei a urcat la 61,4% din PIB

Cea mai mare parte a creșterii a venit din datoria externă a administrației publice, care a ajuns la circa 600 miliarde de lei Datoria administrației publice a continuat să crească în luna mai, ajungând la 1.194 miliarde de lei, cu...

Se redeschide Opera din Iași! „Il trovatore” dă startul unei stagiuni aniversare

Mai sunt doar două săptămâni până când Opera Națională Română Iași redeschide stagiunea 2026-2027, iar iubitorii spectacolelor lirice au început deja să-și facă planurile pentru toamnă. Prima reprezentație este programată pe 5 septembrie, de la ora 18:30, când „Il...

Bărbat din Hălăucești, mort într-o fântână secată. Prietenul său a coborât să-l salveze și a rămas și el blocat

Tragedie în județul Iași, unde un bărbat de 31 de ani a murit într-o fântână. Prietenul lui a sărit să îl salveze, dar a rămas și el blocat și a fost salvat în ultima clipă.Atenție, urmează informații care vă...

De la media 10 la Bacalaureat la propria carte de eseuri! Povestea Biancăi Bălan, eleva din Pașcani care vrea să facă româna mai ușor...

După ce a obținut nota 10 la Bacalaureat, o absolventă din Pașcani a decis să transforme propria experiență de învățare într-un proiect pentru generațiile care urmează. Bianca Andreia Bălan, absolventă a Colegiului Național „Mihail Sadoveanu”, pregătește o carte de...

Gata vacanța! Școala începe pe 7 septembrie. Află structura anului școlar 2026-2027

Mai sunt două săptămâni până începe noul an școlar. Elevii revin în bănci pe 7 septembrie 2026, iar cursurile se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module...
Paşcani
nori împrăștiați
24.7 ° C
24.7 °
24.7 °
37%
3.8m/s
20%
lun
28 °
mar
30 °
mie
18 °
J
26 °
vin
27 °

Niciun articol afișat