Pompierii în vizită la grădiniță

Bucurie și zarvă mare pentru prichindeii de la o grădiniță din Pașcani. Azi dimineață au fost vizitați de pompieri. După activitățile de informare, micuții au avut ocazia să pună întrebări oamenilor care se luptă cu focul iar la final cei peste o sută de micuți au decis – vor să se facă pompieri!

Continuă acțiunile de educare preventivă în unitățile de învățământ. Astăzi a fost rândul prichindeilor care învață la Grădinița cu Program Normal nr 6, ce aparține de Liceului Tehnologic “Mihai Busuioc”.

La acțiuni a fost prezentată şi o autospecială de intervenţie, pentru a oferi participanţilor posibilitatea de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre echipamentele utilizate în misiunile cu care pompierii se confruntă zi de zi.

La finalul acțiunii, toti cei prezenți s-au arătat încântați și au decis – când mă fac mare, vreau să devin pompier, cu o excepție, o fetiță vrea să fie șeful lor.

Reprezentanţii de la Secția de Pompieri din Pașcani au explicat copiilor și salariațílor măsurile de prevenire a incendiilor şi regulile de comportare în caz de cutremur sau la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată.

Menționăm că de câteva luni, pompierii merg în școli și grădinițe pentru a informa și conștientiza cetățenii cu privire la necesitatea cunoașterii efectelor situațiilor de urgență asupra oamenilor, bunurilor și a mediului.

PULSUL ZILEI

Catedrala din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul...

Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani mai are nevoie de sprijin pentru finalizarea picturii și alte obiecte de cult. Puteți ajuta prin redirecționarea a 3,5% din impozitul anual. "Iubiți credincioși, Cu ajutorul lui Dumnezeu, lucrările de pictură și amenajare ale Catedralei noastre...

Spectacol dedicat mamelor, pe 8 martie, la Casa de Cultură Târgu Frumos

Casa de Cultură Garabet Ibrăileanu din Târgu Frumos organizează la final de săptămână un spectacol dedicat femeilor. Duminică, de 8 martie, de la ora 14, pe scena instituției publice vor avea loc momente artistice deosebite. "DUMINICĂ, 8 MARTIE 2026, la...

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare

Casa de Cultură Târgu Frumos organizează preselecții pentru formarea unui ansamblu de dansuri populare. "START PRESELECȚII Dacă ești pasionat sau ai ritmul în sânge și dorești să îți petreci timpul liber într-un mod practic și eficient 👇🏅 Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu”...

Cât am putea plăti la pompă în următoarele săptămâni, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu

Conflictul din Orientul Mijlociu afectează economia mondială, iar primele efecte le-am putea vedea chiar din următoarele zile la pompă. Am putea plăti chiar 10 lei pe litrul de combustibil. În centrul tensiunilor se află Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime din...

De la zeul Marte la zilele Babei: istoria și semnificația mărțișorului, explicată de un etnolog ieșean. Se întâlnește doar în șapte țări europene

Mărțișorul, simbol al primăverii și al reînnoirii naturii, reprezintă una dintre cele mai vechi și răspândite tradiții din spațiul românesc, însă, potrivit etnologului Adina Hulubaș, acest obicei nu este exclusiv românesc, ci face parte dintr-un patrimoniu cultural comun mai...

Zilele Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani. Festival de poezie, spectacol aniversar și multe alte activități

Liceul Teoretic Miron Costin Pașcani își serbează în această perioadă Zilele Școlii. Unitatea de învățământ a pregătit numeroase activități pentru a aniversa 26 de ani de când poartă titulatura de liceu. Vor avea loc, printre multe altele și un...

Școala Gimnazială Specială Pașcani organizează o nouă ediție a Cupei Primăverii la Tenis de Masă

🏓 Cupa Primăverii la Tenis de Masă Ediția a XVI-a Școala noastră are bucuria de a anunța organizarea celei de-a XVI-a ediții a competiției „Cupa Primăverii la Tenis de Masă”, un eveniment devenit tradiție în comunitatea noastră. 📅 30 aprilie 2026 🕘 Începând...

Accident îngrozitor la Ruginoasa luni dimineața. Trei victime încarcerate – FOTO

ISU IAȘI: Intervenție a pompierilor ieșeni la un accident rutier cu victime încarcerate, în comuna Ruginoasa Pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Pașcani au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență produsă în urma unui accident rutier, în comuna...

Boala care afectează 1 din 5 adulţi români. E o adevărată problemă la nivel global

Obezitatea a devenit o adevărată problemă globală şi e tot mai des subiect în acele statistici care ne îngrijorează pe toţi. În România, în medie, 22% din populaţia adultă e obeză. Iar 55% dintre români sunt supraponderali. Riscurile medicale sunt...
Paşcani
cer acoperit de nori
-0.2 ° C
-0.2 °
-0.2 °
86 %
1.8kmh
95 %
lun
6 °
mar
10 °
mie
12 °
J
10 °
vin
8 °

Niciun articol afișat