Populația îmbătrânește accelerat, iar consecințele sunt îngrijorătoare. Zonele din Europa cu cei mai mulți și cu cei mai puțini tineri

Europa îmbătrânește în ritm accelerat. Datele oficiale arată că doar 16 la sută din întreaga populație a Europei înseamnă tineri. Așa-zisele „forțe proaspete”, cei care ar putea contribui la creșterea economiei, sunt tot mai puțin prezenți pe piața muncii. Iar situația este la fel în toată Europa, inclusiv în România. Asta va aduce în viitor o serie de probleme.

Prima este cea a sistemelor de pensii. Acestea vor avea încasări tot mai mici, pentru că vor fi mai puțini angajați care să contribuie. În același timp, cheltuielile cu pensiile vor crește foarte mult.

Un alt efect important al îmbătrânirii populației va fi legat de creșterea numărului de persoane care vor solicita îngrijiri medicale. Va fi astfel o presiune și pe bugetele pentru sănătate.

Scăderea populației și îmbătrânirea acesteia vor duce inevitabil și la încetinirea creșterii economice.

Practic este un cerc vicios, dar el poate fi rupt. Una dintre soluții este creșterea natalității, iar pentru asta este nevoie de programe adaptate în fiecare țară europeană. A doua este creșterea numărului de muncitori din afara Uniunii Europene, dar aici există o opoziție mare atât din partea factorilor politici, cât și a unei părți din societate.

Efectul unor politici proaste

În Europa, doar una din șase persoane are vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, arată datele oficiale. Acest lucru creează un deficit mare pe piața muncii. Doar în perioada pandemiei, 9 milioane de tineri au părăsit piața muncii.

„Aceste statistici sunt efectul unor politici proaste din ultimii 30-40 de ani la nivelul Uniunii Europene. Lipsa unor politici care să stimuleze, să spunem, inserția tinerilor pe piața muncii. O populație mai îmbătrânită și mai feminizată înseamnă o scădere a competitivității economiei europene”, spune Ioan Hosu, sociolog.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, regiunea Île-de-France are cel mai mare număr de tineri, fiind urmată de Lombardia, Andaluzia și Catalonia. La polul opus, se află unele localități germane care au doar 11 la sută din populație tânără. Însă nici România nu stă bine la acest capitol.

Zonele cu cei mai mulți tineri

  • Île-de-France –  2,4 milioane de tineri
  • Lombardia – 1,5 milioane de tineri
  • Andaluzia – 1,4 milioane de tineri.
  • Catalonia și Rhône-Alpes – 1,2 milioane de tineri
  • Madrid și Campania – un milion de tineri

Unde sunt cei mai puțini tineri

  • Chemnitz, Brandenburg – 11 la sută din populație
  • Turingia, Saxonia-Anhalt – 12 la sută din populație
  • Asturias – 12 la sută din populație

(sursa: Eurostat)

Situația României, înrăutățită de emigrație

„Îmbătrânirea la noi e mai accentuată decât în Europa și asta pentru că migrația a atins la noi între 3,5-4 milioane de români care au plecat în străinătate. O să vedem din nou apelul la forță de muncă extracomunitară, asta se întâmplă frecvent. În România aveam acum 2 ani vreo 15.000 – 20.000 de permise pentru muncitori din afara UE. Anul acesta am ajuns la 50.000 și tendința este în creștere”, atrage atenția sociologul Ioan Hosu.

Tinerii spun că nu sunt motivați să rămână pe piața muncii din România.

„Salariu foarte mic, ore multe de muncă, puține concedii”, se plânge unul dintre ei.

– Nu lucrez în România, lucrez în Italia, spune un altul.

– Te-ai întoarce acasă?

– Sincer, e o întrebare foarte grea. Sunt tentat în momentul de față să spun nu. Pentru că afară se oferă mai multe posibilități, lumea e plătită un pic mai bine, traiul e mai bun, explică el.

„Despre studii este vorba, de-aia pleacă în general tineretul, pentru că văd oportunități mai bune la facultățile din afară”, este de părere o tânără.

Comisia Europeană avertizează că proporția persoanelor de peste 65 de ani va crește la 30 la sută în anul 2070, iar acest lucru va duce la o economie mult mai scăzută.

Sursa DIGI 24

PULSUL ZILEI

Primăria plătește tichetele sociale. Numărul beneficiarilor a fost înjumătățit

Vești bune pentru pășcănenii care trăiesc cu câteva sute de lei pe lună din venitul garantat. După câteva luni de întârziere, Primăria Pașcani a anunțat că va începe distribuirea cardurilor pentru tichetele sociale electronice începând cu 14 octombrie. De asemenea,...

Elevii de la Liceul Nicolae Iorga Pașcani au învățat de la pompieri cum să reacționeze în caz de urgență – FOTO

Cum reacționezi dacă izbucnește un incendiu în școală sau dacă are loc un cutremur? Elevii Liceului „Nicolae Iorga” din Pașcani au aflat răspunsurile direct de la pompieri, care au venit marți, 13 octombrie, în mijlocul lor, cu demonstrații practice...

Clarificări privind calitatea aerului la Târgu Frumos 

Clarificări privind calitatea aerului din orașul Târgu Frumos. Administrația locală a solicitat Gărzii de mediu o verificare la fata locului în urma unor sesizări din partea cetățenilor. Oamenii sunt nemulțumiți de mirosul din aer după ce unele ferme de...

Primăria Pașcani primește dosare pentru ajutorul de încălzire 

Primăria Pașcani a început să primească dosarele pentru ajutorul de încălzire. În primele două zile din această săptămâna au fost depuse deja aproape 30 de dosare. Potrivit unor surse neoficiale, dosarele se pot depune în intervalul orar 9-12.  Pot beneficia de...

Apa și canalizarea, mai scumpe cu doi lei

Sfârșitul de an aduce majorări de prețuri la apă și canalizare în județul Iași. Operatorul ApaVital se pregătește să crească tariful de la 23,5 lei/mc de apă, cât este în momentul de față, la aproape 26 de lei. Mai...

Cine îi va evalua pe candidații la șefia școlilor din Pașcani. Lista consilierilor locali din comisiile de interviu

A început concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile din Pașcani. Marți, 13 octombrie, candidații au susținut prima probă, cea de evaluare a competențelor, iar următoarele etape vor testa cunoștințele de management și legislație școlară,...

Festivalul „Toamna de Aur” la Târgu Frumos, într-o altă înfățișare, pe 18 octombrie

Festivalul "Toamna de Aur" la Târgu Frumos va avea o altă înfățișare. Evenimentul este programat duminică, 18 octombrie, de la ora 15:00. "Toamna aceasta se numără pasiunile! ⚽🕺🏽💃🏽🩰🎼🎙️🩺😺👷🏽 Anul acesta,🍂 FESTIVALUL „TOAMNA DE AUR”🍂 vine cu o nouă înfățișare! Ajuns...

Noul cimitir, închis cu lacătul. Nimeni nu se grăbește să îl deschidă! Unde sunt îngropați morții?

Noul cimitir al municipiului Pașcani este cu lacătul pe poartă. Deși lucrările de amenajare au fost finalizate complet de câteva luni de zile, clădirea administrativă și locurile de veci nu pot fi folosite deoarece nu a fost făcută recepția....

Deputatul Maricel Popa: Pe Calea Sfinților, pașii ne sunt călăuziți de credință, iar sufletele, de speranță! – VIDEO

Deputatul Maricel Popa: "🙏 𝐏𝐞 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐒𝐟𝐢𝐧ț𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚ș𝐢𝐢 𝐧𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐜ă𝐥ă𝐮𝐳𝐢ț𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐧ță, 𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐟𝐥𝐞𝐭𝐞𝐥𝐞, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐞𝐫𝐚𝐧ță!Am trăit momente de profundă emoție și înălțare sufletească, participând, alături de mii de credincioși și zeci de preoți, în frunte cu Înaltpreasfințitul...

La Pașcani, mutatul unor centrale vechi costă mai mult decât altele noi! Banii publici ajung în buzunarul unui coleg de partid al primarului

Firma unui fost consilier județean a primit în ultimii trei ani prin încredințare directă peste 50 de contracte publice cu o valoare de 1,5 milioane lei de la două autorități locale: Primăria Pașcani și Primăria Moțca @ GP Creativ...
Paşcani
ploaie ușoară
7.8 ° C
7.8 °
7.8 °
83%
3.4m/s
0%
mie
16 °
J
17 °
vin
11 °
S
10 °
D
10 °

Niciun articol afișat