Porneşte Rabla. Totul despre programul prin care îţi iei o maşină nouă cu ajutor de la

Programul Rabla va fi lansat astăzi de Administraţia Fondului pentru Mediu care a alocat pentru acest an 133 milioane de lei. Din această sumă, 113 milioane de lei vor ajunge la persoane fizice, diferenţa de 20 de milioane de lei urmând să fie folosită de firmele care vor să cumpere maşini noi.
Concret, pentru o maşină predată la Remat în vederea cumpărării uneia noi, statul decontează 6.500 de lei. Un calcul sumar ne arată că Administraţia Fondului pentru Mediu va finanţa astfel parţial cumpărarea a peste 20.400 de maşini. Conform reglementărilor, pentru a obţine prima de casare în programul Rabla, persoanele fizice trebuie să stea în România, să n-aibă datorii la autorităţile locale şi să predea la casare un automobil vechi de cel puţin opt ani. Cei care vor să renunţe astfel la maşini trebuie să mai ştie că, deşi iniţial s-a anunţat că maşina predată la centrele de colectare trebuie să aibă Inspecţie Tehnică Periodică valabilă, ulterior, prin Odinul Ministerului Mediului, s-a renunţat la această cerinţă. Singurele condiţii sunt ca maşina să aibă toate elementele esenţiale şi să aibă o vechime de cel puţin 8 ani. O persoană fizică poate achiziţiona mai multe autovehicule noi în schimbul predării spre casare a unui număr echivalent de autovehicule uzate, beneficiind astfel, în mod corespunzător, de mai multe prime de casare, se mai arată în document. Pe post de rablă se vor accepta şi microbuzele cu cel mult 22 de locuri.
CONTINUARE PE ADEVARUL.RO

PULSUL ZILEI

„Orașele-burete” ajung în Europa: UE pregătește sprijin pentru orașele care rețin și refolosesc apa de ploaie

Uniunea Europeană pregătește un mecanism care să ajute orașele să rețină și să refolosească apa de ploaie, după modelul așa-numitelor „orașe-burete”, pentru a face față atât inundațiilor, cât și secetei. Ideea este ca iazurile, zonele umede și șanțurile cu vegetație...

Ora oficială a lumii nu va mai primi secunde în plus, din mai 2027

Din 20 mai 2027, ora oficială a lumii nu va mai fi corectată prin adăugarea de secunde. Decizia a fost adoptată joi, la Versailles, la a 28-a reuniune a conferinței internaționale care stabilește regulile de măsurare a timpului. Până acum,...

Un proces de pomină: un ieșean a luptat nouă ani pe „baricadele” instanțelor ca să obțină anularea unei amenzi minore

După 9 ani de luptă în instanță, un ieșean a fost exonerat de plata unei amenzi minore. Bătălia de principii a impus proceduri îndelungate de citare în străinătate, citarea unui martor căruia nu i se știa decât numele și...

O femeie alungată de iubit de acasă și-a cerut zestrea înapoi în instanță: de la cheltuielile pentru branșamentul la apă până la puii, furajele...

Alungată de iubit, o ieșeancă își cere zestrea înapoi. Ea a cerut în instanță despăgubiri pentru tot ce investise în relația eșuată, de la cheltuielile făcute pentru branșamentul la apă, până la puii, furajele și periuța de dinți electrică...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: DINȚI SĂNĂTOȘI, ZÂMBET PERFECT. CUM ALEGEM CORECT TRATAMENTELE – VIDEO

Dinți sănătoși, zâmbet frumos! Ce trebuie să știm despre sănătatea orală? Când mergem la stomatolog? Cât de importantă este prevenția? Aparatele dentare sunt doar pentru copii și tineri? Iar implanturile dentare sunt o soluție potrivită pentru oricine? Într-o nouă ediție „Sănătate...

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani

Noi lucrări de modernizare a Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Pașcani. Conducerea unității medicale a precizat într-un anunț pe pagina de Facebook că în perioada 15 octombrie-31 decembrie, spațiul de Primiri Urgențe va trece printr-o amplă...

Rapsodia Toamnei” în comuna Miroslovești. Două zile de sărbătoare cu bal, spectacol artistic și degustări de preparate tradiționale

Locuitorii comunei Miroslovești sunt invitați, în zilele de 7 și 8 noiembrie, la cea de-a doua ediție a evenimentului „Rapsodia Toamnei”, organizat cu prilejul hramului satelor Soci, Verșeni și Mitești. Manifestările vor cuprinde un bal la Căminul Cultural din...

Primăria Pașcani a scos la licitație terenul pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 4 noiembrie

Primăria Pașcani a scos la licitație închirierea terenul de pe esplanadă pentru amenajarea patinoarului. Cererile pot fi depuse până pe 30 octombrie. Anuntul cu toate detaliile poate fi consultat pe site-ul Primăriei Pașcani la acest link. Data și locul...

Parcul fotovoltaic din Cristești este în plin proces de construire – VIDEO

Parcul fotovoltaic din Critești este în plin proces de construire - VIDEO "Parcul fotovoltaic este în plin proces de construire, iar zgomotele pe care le auziți din zona fostului C.A.P. Cristești provin de la soneta cu ajutorul căreia sunt bătuți...

Deputatul Maricel Popa: Spitalul Providența din Iași – un exemplu de bune practici în domeniul sănătății, care merită susținut și dezvoltat!

Am efectuat, alături de prof. univ. dr. Alexandru Rafila, fost ministru al Sănătății, în prezent deputat PSD de Iași și președinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, o vizită la Spitalul Providența din Iași. Am avut ocazia...
Paşcani
cer acoperit de nori
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
87%
6.2m/s
100%
D
14 °
lun
15 °
mar
15 °
mie
16 °
J
15 °

Niciun articol afișat