“Poveste de Crăciun” pe Esplanada din Paşcani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Moş Crăciun şi personaje îndrăgite din desene animate au poposit ieri după amiază pe Esplanada din Paşcani. De la mic la mare copii s-au înghesuit să facă poze cu moşul, spiriduşi sau crăciuniţele iar cei care au cântat un colind sau au spus o poezie au primit daruri. Cei mari au avut parte de un moment artistic susţinut de artişti locali şi invitaţi speciali.

Muzică, dans şi întâlnire cu personaje de poveste. De asta au avut parte păşcănenii care au ieşit din casă în după amiaza zilei de 27 decembrie. Printre personajele întâlnite de cei mici s-au aflat Moş Crăciun, ajutoarele sale, spiriduşi sau iepuraşi care nu au venit însă cu mâna goală ci cu daruri pentru prichindei.

Începând cu ora 17.00, cei mari au fost invitaţi la un spectacol de muzică pentru toate gusturile susţinut de artişti locali şi nu numai. Rând pe rând pe scena special amenajată din faţa Poliţiei Municipale au urcat Iolanda Pricop şi Andrei Bordianu.

Invitat special la eveniment a fost Gabriel Kisczuk concurent la Vocea României. Tânărul în vârstă de 32 ani din Rădăuţi a participat la spectacolul concurs de la Pro Tv în sezonul din 2013 unde l-a ales ca antrenor pe Horia Brenciu.

Seara a fost încheiată de trupa Cross Medio care a susţinut o reprezentaţie de mai bine de 30 minute, solistul formaţiei Tudor Pletea, fiind şi cel care a prezentat evenimentul.

Menţionăm că spectacolul „Poveste de Crăciun” a fost organizat de administraţia locală din Paşcani. Pentru manifestare aleşii locali au aprobat , din buget local, suma de 25.039 lei.

PULSUL ZILEI

Sara Avasîicii din Pașcani, premiul al II-lea la Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”

Sara Avasîicii din Pașcani a obținut premiul al II-lea la Festivalul Național Concurs de Muzică Populară "Benone Sinulescu", ce a avut loc în week-end-ul trecut la Buzău. "Am trăit momente pline de bucurie alături de colegi dragi și un...

Colegiul Unirea Pașcani schimbă regulile din clasă. Două clase de a IX-a vor învăța după un model-pilot aprobat de Ministerul Educației – VIDEO

Începând din toamna acestui an, Colegiul „Unirea” din Pașcani va fi singura unitate de învățământ din municipiu care va derula un proiect-pilot național de organizare a studiilor liceale. Două clase de a IX-a, una cu profil Economic și una...

Întoarcere în lumea satului, la Tătăruși. Lecție de identitate pentru elevii români crescuți în Italia – FOTO

Comuna Tătăruși a fost gazda unei vizite speciale la sfârșitul săptămânii trecute: un grup de elevi cu origini românești, stabiliți împreună cu familiile lor în Italia, a ajuns în comuna din apropierea Pașcaniului pentru a cunoaște mai îndeaproape tradițiile...

(FOTO) Accident rutier grav la Răchiteni: o persoană încarcerată după impactul dintre un autoturism și un TIR

Un accident rutier grav a avut loc luni în localitatea Răchiteni, unde un autoturism și un TIR au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, o persoană aflată în autoturism a rămas încarcerată. Din primele informații, neconfirmate oficial, aceasta ar...

Programul slujbelor din ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la catedrala din Pașcani

PROGRAM LITURGICÎn ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel22–29 iunie 2026 Iubiți credincioși, În ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vă facem cunoscut următorul program liturgic: Luni, 22 iunie•⁠ ⁠Ora 7:00 – Taina Sfintei Spovedanii•⁠ ⁠Ora 8:00...

Creditele, tot mai greu de plătit de români. Cazul unei familii executate silit după trei împrumuturi: „Trag un semnal de alarmă”

Românii au dificultăți tot mai mari în a-și plăti datoriile la bănci sau la instituțiile financiare nebancare. Rata creditelor neperformante este în creștere, conform datelor BNR. S-a dublat și numărul cererilor adresate ANPC cu privire la declanșarea falimentului personal....

Cum s-a petrecut accidentul dintre o ambulanță și o mașină, la Hârlău

Un accident rutier în care au fost implicate o ambulanță și un autoturism s-a produs la ieșirea din orașul Hârlău spre Iași, în cursul zilei de duminică, 21 iunie 2026. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...

BZI: „Diavolul blond” riscă să-și petreacă restul vieții după gratii. Instanța a amânat pronunțarea pentru a șasea oară!

Articol preluat BZI: Irina Chiriac, „diavolul blond” care a fost călăul propriei mame, pe care a ucis-o cu sânge rece, își așteaptă condamnarea și riscă să rămână în spatele gratiilor pentru tot restul vieții. Criminala și-a ucis mama cu...

Emoții pentru absolvenții de clasa a VIII-a: începe Evaluarea Națională 2026. Sunt peste 6.400 de elevi din Iași care susțin examenul

Evaluarea Națională 2026 începe astăzi, 22 iunie, cu proba la Limba și literatura română. Sunt 6.477 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Iași care vor susține examenul național în această săptămână. Proba la Matematică este programată miercuri,...
Paşcani
câțiva nori
30.6 ° C
30.6 °
30.6 °
44%
2.4m/s
100%
lun
31 °
mar
26 °
mie
26 °
J
26 °
vin
24 °

Niciun articol afișat