Povestea de viață a lui Ștefan Boancă, tânărul dintr-o comună de lângă Hârlău, care a evadat din sediul Poliției

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ștefan Petronel Boancă a intrat în atenția românilor pe 24 august, în momentul în care a reușit să evadeze din sediul Poliției Municipiului Urziceni, acolo unde era audiat în cadrul unui dosar penal pentru furt în scop de folosință și conducerea unui autoturism fără permis de conducere. Însă anterior acestui eveniment, cu doar două săptămâni înainte, tânărul de 18 ani ajungea să fie cunoscut de ieșeni, după un accident rutier provocat în cartierul Păcurari, în zona Moara de Foc.

Pe 10 august, tânărul nu a acordat prioritate într-o intersecție, fiind la volanul unui Passat CC, și a fost lovit în plin de un Golf. Tânărul, însoțit de un prieten, care se afla pe scaunul din dreapta, a fugit de la locul accidentului. Avea toate motivele să o facă, având în vedere că mașina era furată cu numai câteva ore înainte din municipiul Buzău, din curtea unei case. Mai mult decât atât, numerele de înmatriculare montate pe autoturism erau și acestea furate, din Pașcani, localitate de unde tânărul se întorcea în momentul în care a fost implicat în incidentul rutier din Păcurari. Fiind conștient de infracțiunile comise, dar și de faptul că nu deține un permis de conducere, a ales să părăsească locul accidentului, iar până în noaptea de 10 spre 11 august a avut pe urmele sale zeci de polițiști ieșeni, care i-au dat de urmă în apropiere de Hârlău.

Povestea de viață a lui Ștefan Petronel Boancă este una nefericită. Născut pe 4 iunie 2003, tânărul a crescut într-o familie defavorizată din comuna Balș, din județul Iași, alături de alți doi frați mai mari. Neînțelegerile din sânul familiei au dus la un divorț al părinților, lucru care l-a marcat pe Ștefan. Mama sa nu a acordat destulă atenție familiei și copiilor, în timp ce tatăl său și-a făcut probleme cu legea încă de când Ștefan era mic copil. În perioada în care părinții au divorțat, tatăl său a fost trimis la închisoare pentru mai multe furturi săvârșite. Însă înainte de a ajunge la închisoare, cei trei frați au „furat meserie” de la tatăl lor și au luat-o pe același drum în viață.

Imediat după ce a ajuns după gratii, frații Boancă au ajuns în grija unei bunici, însă decesul acesteia la scurt timp a făcut ca povestea de viață a lui Ștefan să fie și mai sfâșietoare. Ieșit din pușcărie, tatăl acestora nu s-a lăsat de fărădelegi și s-a folosit de ajutorul celor trei tineri. Încă de la o vârstă fragedă, Ștefan Boancă a învățat cum să pătrundă în locuri nepermise și să fure ce îi văd ochii, inclusiv autoturisme. În cursul anului 2019, tatăl celor trei frați ajunge din nou la închisoare, iar tinerii rămân în grija nimănui. În scurt timp, Ștefan ajunge la școala de corecție, însă mediul acesta nu i-a plăcut, fapt pentru care a fugit. La scurtă distanță de timp, autoritățile l-au găsit pe tânăr și l-au plasat sub arest la domiciliu. Însă din măsura blândă luată de autorități nu a învățat mare lucru, fapt pentru care a fugit și din arestul la domiciliu și s-a apucat de furat autoturisme în miez de noapte.

„Cazul lui Ștefan Petronel Boancă este unul mai vechi. El provine dintr-o familie defavorizată, cu părinții divorțați și cu un tată cunoscut ca având probleme cu legea. O perioadă de timp a stat și într-un centru, și în arest la domiciliu. Însă cazul său a devenit un exemplu negativ și pentru alți tineri din comunitatea noastră, care i-au luat-o pe urme. Știm de cel puțin un alt tânăr, un minor, care a participat la furturile comise de acest băiat”, ne-a declarat primarul comunei Balș.

Nu mai puțin de patru cazuri de furturi în scop de folosință au ajuns în presă centrală și locală, cel mai recent fiind cel petrecut în noaptea de 9 spre 10 august, la Buzău. Anterior, cu numai trei zile înainte, pe 6 august, tânărul furase o altă mașină din județul Ialomița, cu o valoare aproximativă de 15.000 de euro. În aceeași noapte de 6 august, tânărul a pătruns în mai multe incinte, de unde a sustras diferite bunuri. În perioada săvârșirii celor două furturi de autoturisme, tânărul ar fi trebuit să fie în arest la domiciliu, iar profilul său apărea la persoane urmărite pe site-ul Poliției Române. Însă „palmaresul” furturilor de mașini îi este mult mai bogat, tânărul având alte două „reușite” bifate în Botoșani și Galați.

La aceste două furturi, tânărul ar fi fost ajutat de fratele său mai mare, Mihai Boancă, în vârstă de 23 de ani, dar și de un cunoscut al celor doi, Teodor Cătălin Buliga, minor la data săvârșirii faptelor. Pentru furtul din judeţul Botoşani, autorităţile au emis două mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele celor doi fraţi Boancă, iar prietenul acestora s-a ales cu 30 de zile de arest la domiciliu. Mai întâi, cei trei au pătruns în noaptea de 2 spre 3 februarie în curtea unei case din Flămânzi, din judeţul Botoşani, de unde au furat un Opel Astra. Tinerii s-au urcat în maşină şi s-au făcut nevăzuţi, iar în aceeaşi noapte au pătruns într-o altă curte din oraşul Flămânzi, în care se afla o altă maşină.

Fraţii Boancă, ajutaţi de prietenul lor, au pătruns în maşină, dar nu au reuşit să o fure, însă au luat un lanţ cu pandantiv din metal preţios și-au fugit. Câteva zile mai târziu, poliţiştii ieşeni au găsit maşina marca Opel abandonată pe o stradă din comuna Strunga, din judeţul Iaşi. Patru zile mai târziu, pe 10 februarie, tinerii au ajuns în judeţul Galaţi. Fiind obişnuiţi deja cu furturile de autoturisme, tinerilor le-a fost uşor să pună mâna pe o maşină ceva mai scumpă, un Land Rover Freelander, cu o valoare de aproximativ 10.000 de euro. Bănuiţi a fi autorii celor două furturi de autoturisme şi a furtului calificat al unui lănţişor din metal preţios, poliţiştii au desfășurat trei percheziţii domiciliare la locuinţele acestora, la două zile distanţă de furtul maşinii din Galaţi.

Oamenii legii au găsit asupra celor trei tineri suma de 4.600 de lei, care a fost confiscată pentru continuarea cercetărilor, dar şi cheia autoturismului Land Rover. Maşina a fost găsită de poliţişti, în aceeaşi zi, parcată pe o stradă din oraşul Târgu Frumos. În acelaşi timp, lănţişorul cu pandantiv din metal preţios a fost găsit îngropat în pământ în curtea unuia dintre tineri. Poliţiştii botoșăneni i-au reţinut pe fraţii Boancă şi pe prietenul lor pentru 24 de ore. Într-o şedinţă a magistraţilor de la Judecătoria Botoşani, de pe 14 februarie, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în timp ce tovarăşul acestora, Teodor Cătălin Buliga, a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Bărbat arestat preventiv la Pașcani după ce a incendiat mașina fostei soții

Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest preventiv după ce ar fi incendiat autoturismul fostei sale soții. Potrivit anchetatorilor, cu o zi înainte, acesta ar fi amenințat-o pe femeie. "La data de 9 septembrie a.c., polițiștii din...

Premii pentru performanță. Șapte șefi de promoție din Hârlău au primit câte 1.500 de lei

Rezultatele bune la învățătură au fost răsplătite la Hârlău. Șapte tineri care au încheiat anul școlar trecut ca șefi de promoție au fost premiați de administrația locală, în cadrul unei festivități organizate la Muzeul Viei și Vinului, vineri, 11...

Două ambulanțe noi au ajuns la substația din Pașcani – VIDEO

Moment important pentru personalul de la Substația de Ambulanță Pașcani. Două autospeciale noi, de tip B, au ajuns vineri, 11 septembrie, la substație și urmează să intre în serviciul echipajelor care intervin zilnic la urgențele medicale din zonă. Noile ambulanțe...

Bătrân lovit pe trotuar de un cărucior electric, la Pașcani

Accident produs pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani. Un bătrân de 79 de ani, care circula pe trotuar, a fost lovit din spate de un cărucior electric și trântit la pământ. Din cauza rănilor suferite, bărbatul a fost transportat...

Cinci ani de amânări și două contracte de proiectare ratate: Pașcaniul rămâne fără banii din „Anghel Saligny”.

Comunicat: PSD Pașcani cere demisia viceprimarului Claudiu Bodoașcă și asumarea publică a eșecului de către primarul Marius Pintilie Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că fondurile bugetare alocate pentru anul în curs Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”...

Ședință pentru modificarea bugetului și finanțarea activităților culturale toamnă-iarnă

Legislativul pașcănean este convocat în ședință extraordinară, luni, 14 septembrie, de la ora 11:00. Pe ordinea de zi sunt trei proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul Marius Pintilie. Este vorba de o rectificare bugetară de cca 20 mil....

Pașcaniul pierde 14 mil lei pentru asfaltare?  Programului Anghel Saligny a fost blocat

Municipiul Pașcani este în pericol de a pierde o finanțare de peste 14 mil. de lei, bani prealocați de Guvernul României pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului Anghel Saligny. În cursul zilei de joi, 10 septembrie a.c., Ministerul...

SĂNĂTATE PENTRU TOȚI: Semnalele pe care femeile nu trebuie să le ignore. Sfaturile dr. Ingrid Andrada Vasilache, medic specialist obstetrică-ginecologie – VIDEO

Cât de bine ne cunoaștem propriul corp și cât de atente suntem la semnalele lui? În această ediție „Sănătate pentru toți”, vorbim despre sănătatea femeii, despre lucrurile pe care nu ar trebui să le ignorăm și despre cât de important...

BIT TV LIVE – DESCHIDEREA TARGULUI MESTERILOR POPULARI LA TARGU FRUMOS

TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI ȘI-A DESCHIS PORȚILE LA TÂRGU FRUMOS Esplanada din Târgu Frumos a devenit, de vineri, locul în care tradiția, meșteșugul și poveștile oamenilor care duc mai departe aceste îndeletniciri se întâlnesc. Târgul Meșterilor Populari s-a deschis oficial astăzi,...

ANUNT

Anunt cu privire la autorizația de construire / desființare cu nr 4/12.08.2026 cu titlul demolare construcții existente C1 C2 C3 C4 în comuna Stolniceni-Prăjescu, sat Brătesti, str Trandafirilor, nr 98 Construire locuințe parter și anexe gospodărești, împrejmuire si racorduri utilități.Limita de...
Paşcani
cer acoperit de nori
21.9 ° C
21.9 °
21.9 °
81%
3.2m/s
100%
S
21 °
D
21 °
lun
21 °
mar
22 °
mie
25 °

Niciun articol afișat