Povestea impresionantă a unei familii, din zona Hârlău. Viața soților Paliciuc s-a schimbat radical, în urmă cu 2 ani, iar acum au ajuns să aibă 7 copii

Poveste de viață impresionantă a unei familii, din Iași, cu șapte copii. În urmă cu doi ani, viața soților Paliciuc s-a schimbat radical, asta după ce au decis să-și mărească familia. Acum, au planuri mari pentru viitor și transmit că își mai doresc câțiva copii. Cum au ajuns Gheorghe și Elena să aibă o familie numeroasă, veți afla în cele ce urmează.

Povestea familiei din Iași, care a ajuns să aibă 7 copii

Localitatea Pârcovaci, din orașul Hârlău, este plină de asistenți maternali și asta pentru că oamenii își doresc să ajute. La fel s-a întâmplat și în cazul familiei Paliciuc, care are patru copii luați în plasament, din dorința de a schimba viața unor mici suflete chinuite. Gheorghe Paliciuc și-a dorit să devină părinte de profesie, fiind un familist convins.

Deși mereu a visat să fie șofer pe TIR, a ajuns să construiască fântâni, pentru a fi alături de familie, iar acum, după ce băieții săi naturali au plecat la casele lor, Gheorghe a decis să-și mărească familia. Așa a ajuns să ia în plasament doi frați, proveniți din medii defavorizate. I-a îmbrăcat, i-a hrănit, îi iubește ca pe proprii copii. Totul a pornit din dorința de a le da o șansă și copiilor care au fost mai puțin norocoși.

„Avem trei copii naturali, însă ne-am dorit să luăm și în plasament. Și asta pentru că ne gândeam că vom rămâne singuri la bătrânețe, odată ce copiii noștri se așază la casele lor. Așa am ajuns să avem, în plasament, alți patru copii, toți, băieți. Eu, doi, și soția, doi. Inițial, cel mai mare vis al meu a fost să devin șofer de TIR. După ce am avut un magazin, 16 ani, eu am decis să merg, să dau de permis pentru toate categoriile, însă nu am vrut să plec ca șofer de TIR pentru că eram departe de familie și nu voiam să fiu. Apoi, am început să fac fântâni cu tuburi, în curțile oamenilor. Am deschis o firmă, și acum, mai avem ceva. Între timp, mi-am obținut și atestatul de asistent maternal pentru că voiam să dau șansa unui copil, să îl ajut, să îi schimb viața. Și așa au ajuns Alex și Rareș în familia noastră. Am simțit că e un semn, în momentul în care am fost sunat și mi s-au prezentat cei doi frați. Atunci, eu lucram la fântâna unei familii, iar copiii din acea familie se numeau exact la fel, Alex și Rareș, și atunci am știut că nu este o coincidență, i-am luat acasă, apoi i-am dus direct la cumpărături pentru că începea școala. Avem o mulțumire sufletească că am putut să le schimbăm viața”, a declarat Gheorghe Paliciuc, asistent maternal, în localitatea Pârcovaci.

Continuarea pe BZI

PULSUL ZILEI

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...

Un important investitor belgian intră în forță pe piața din Iași: cumpără un parc industrial într-o tranzacție de peste 20 milioane de euro

Grupul belgian WDP – Warehouses De Pauw, unul dintre cei mai activi investitori în spații logistice din România, intră pe piața din județul Iași prin preluarea parcului industrial dezvoltat și controlat de grupul Proinvest, condus de omul de afaceri...

Posturile pe care profesorii se pot angaja în școli vor fi reactualizate miercuri, 8 aprilie, ca urmare a etapelor de mobilitate / Calendarul concursului...

Miercuri, 8 aprilie, lista posturilor pe care profesorii se pot angaja în școli va fi reactualizată, conform metodologiei-cadru de mobilitate pentru anul școlar 2026-2027. Menționăm că lista urmează să fie mai fie actualizată în perioada următoare. „a) reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate...

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...
Paşcani
cer senin
16 ° C
16 °
16 °
63 %
3.7kmh
9 %
lun
22 °
mar
13 °
mie
8 °
J
5 °
vin
6 °

Niciun articol afișat