Preasfințitul Calinic Botoșăneanul vine la Stolniceni Prăjescu

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Calinic Botoșăneanu vine la Stolniceni Prăjescu. Vizita Preasfințitului este programată în dimineața zilei de duminică la Biserica de lemn din comună, acolo unde este construită casa praznicală și casa socială. Indiferent de vreme sunt așteptați peste o mie de credincioși la slujba de sfințire.

Duminică, 29 mai, începând cu ora 7.30 va avea loc sljuba de sfințire a capelei și paraclistului nou construite în curtea Bisericii ce poartă hramul sărbătorii “Nașterea Maicii Domnului” din Stolniceni Prăjescu.

Lucrările au fost susținute și de credincioși. Preasfințitul Calinic Botoșăneanul este așteptat să vină în jurul orei 9.00 pentru a oficia slujba religioasa.

Biserica de lemn a fost construită în anul 1733 de boierul locului, Ioan Prajescu și se află pe lista monumentelor istorice din judetul Iasi din anul 2004. Dimensiunile lacasului de cult sunt foarte mici: lungime – 12,81 m, latime – 4,50 m, inaltime pana la streasina – 3,87 m si inaltime pana la coama acoperisului – 6,40 m.

Cu sprijinul Ministerului Culturii și Cultelor, între anii 1999-2002 s-au realizat lucrări de reabilitare ale bisericii care au urmărit revenirea la forma originală a construcției prin păstrarea elementelor originale, înlocuindu-se doar cele iremediabil distruse. Ministerul a suportat în întregime cheltuielile cauzate de lucrările de proiectare și execuție.

PULSUL ZILEI

Zile pline cu accidente. Un bărbat a decedat

Zile pline de accidente în zona Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău, în această perioadă. Cel mai tragic a avut loc luni, 22 iunie, în localitatea Alexandru Ioan Cuza pe drumul european DE583. Un bărbat în vârstă de 63 de...

Aproximativ 100 de motocicliști s-au întâlnit la Topile, la deschiderea sezonului organizată de noul club moto „Titanii” Pașcani

Pasiunea pentru motociclete a adus împreună, sâmbătă, 13 iunie, aproximativ 100 de motocicliști din mai multe zone, la Topile, unde a avut loc deschiderea sezonului moto organizată de Clubul „Titanii” Pașcani. Evenimentul a marcat și prima ediție organizată de clubul...

Sara Avasîicii din Pașcani, premiul al II-lea la Festivalul Național Concurs de Muzică Populară „Benone Sinulescu”

Sara Avasîicii din Pașcani a obținut premiul al II-lea la Festivalul Național Concurs de Muzică Populară "Benone Sinulescu", ce a avut loc în week-end-ul trecut la Buzău. "Am trăit momente pline de bucurie alături de colegi dragi și un...

Colegiul Unirea Pașcani schimbă regulile din clasă. Două clase de a IX-a vor învăța după un model-pilot aprobat de Ministerul Educației – VIDEO

Începând din toamna acestui an, Colegiul „Unirea” din Pașcani va fi singura unitate de învățământ din municipiu care va derula un proiect-pilot național de organizare a studiilor liceale. Două clase de a IX-a, una cu profil Economic și una...

Întoarcere în lumea satului, la Tătăruși. Lecție de identitate pentru elevii români crescuți în Italia – FOTO

Comuna Tătăruși a fost gazda unei vizite speciale la sfârșitul săptămânii trecute: un grup de elevi cu origini românești, stabiliți împreună cu familiile lor în Italia, a ajuns în comuna din apropierea Pașcaniului pentru a cunoaște mai îndeaproape tradițiile...

(FOTO) Accident rutier grav la Răchiteni: o persoană încarcerată după impactul dintre un autoturism și un TIR

Un accident rutier grav a avut loc luni în localitatea Răchiteni, unde un autoturism și un TIR au fost implicate într-o coliziune. În urma impactului, o persoană aflată în autoturism a rămas încarcerată. Din primele informații, neconfirmate oficial, aceasta ar...

Programul slujbelor din ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, la catedrala din Pașcani

PROGRAM LITURGICÎn ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel22–29 iunie 2026 Iubiți credincioși, În ultima săptămână a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vă facem cunoscut următorul program liturgic: Luni, 22 iunie•⁠ ⁠Ora 7:00 – Taina Sfintei Spovedanii•⁠ ⁠Ora 8:00...

Creditele, tot mai greu de plătit de români. Cazul unei familii executate silit după trei împrumuturi: „Trag un semnal de alarmă”

Românii au dificultăți tot mai mari în a-și plăti datoriile la bănci sau la instituțiile financiare nebancare. Rata creditelor neperformante este în creștere, conform datelor BNR. S-a dublat și numărul cererilor adresate ANPC cu privire la declanșarea falimentului personal....

Cum s-a petrecut accidentul dintre o ambulanță și o mașină, la Hârlău

Un accident rutier în care au fost implicate o ambulanță și un autoturism s-a produs la ieșirea din orașul Hârlău spre Iași, în cursul zilei de duminică, 21 iunie 2026. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...
Paşcani
câțiva nori
24.6 ° C
24.6 °
24.6 °
71%
3.9m/s
100%
mar
28 °
mie
29 °
J
27 °
vin
28 °
S
28 °

Niciun articol afișat