Predici în biserici pentru colectarea selectivă. Preoți instruiți de Garda de Mediu Iași

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Îndemnul pentru colectarea selectivă va ajunge și la slujba de duminică din biserici. Arhiepiscopia Iașilor și Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Iași au semnat un protocol pentru activități de formare și informare a preoților cu privire la problematica protecției mediului înconjurător.

O astfel de discuție a avut loc luni, 20 februarie, la întâlnirea lunară a preoților din Protopopiatul Pașcani. Comisarul șef, Gheorghe Bacușcă, le-a vorbit preoților despre cum ar putea să transmită ei în comunitățile unde slujesc mesajul privind importanța colectării selective.

Inițiate la începutul acestui an de către Comisariatul Județean Iaşi al Gărzii Naționale de Mediu, aceste întâlniri au mai avut loc și în alte localități din județ.

Discuțiile au avut ca tematică principală managementul deşeurilor cu accent pe colectarea separată a deşeurilor, dar şi alte subiecte de interes precum: calitatea apei, solului sau a aerului.

În prima parte a întâlnirii de luni a preoților, a avut loc și un simpozion despre respectul acordat bătrânilor.

Potrivit presei naționale, România se află la coadă Europei în privinţa reciclării, cu o rată de patru ori mai mică decât media europeană, reflectând situaţia dezastruoasă a gestionării deşeurilor din ţara noastră.

Până în 2020, țară noastră trebuia să ajungă la 50% rată de reciclare pentru a nu fi penalizată de către Uniunea Europeană. Acestă ţintă a fost ratată, având în vedere că doar 11% din deşeurile municipale sunt reciclate, ceea ce ne face ţara cu a două cea mai slabă rată de reciclare din UE, sub noi fiind doar Malta cu 6,5%. Un procent ruşinos, având în vedere că media europeană este de 47%, cea mai mare rată fiind în Germania, 67%.

 

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu: Autostrada A8 înaintează etapă cu etapă!

În infrastructură, fiecare contract semnat contează. Dar la fel de importante sunt și contractele care se asigură că lucrările vor fi realizate la cele mai înalte standarde. Astăzi, Compania Națională de Investiții Rutiere a atribuit contractul pentru supervizarea proiectării și...

Noi criterii de clasificare pentru hoteluri și pensiuni, alături de mai multe măsuri de protecție pentru turiști

Criteriile de clasificare pentru hotelurile și pensiunile din România au fost revizuite, iar modificările au fost publicate în Monitorul Oficial, miercuri, 8 iulie. Modificarea legislativă include și măsuri noi de protecție pentru turiști. Hotelurile și pensiunile au parte de criterii...

Legislativul pășcănean, ședință extraordinară

Legislativul pășcănean este convocat în ședință extraordinară pe 14 iulie de la ora 14.00. pe ordinea de zi au fost înscrise patru proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie. Ordinea de zi 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei...

Primarul Pașcaniului pleacă în concediu

Edilul municipiului Pașcani, Marius Pintilie, pleacă din nou în concediu de odihnă. De această dată, timp de șase zile, în perioada 16–23 iulie a.c. Atribuțiile vor fi preluate în această perioadă de viceprimarul Claudiu Bodoașcă. Este posibil ca în...

Ce obligații au proprietarii de la blocuri

Informare privind obligațiile proprietarilor din condominii referitoare la întreținerea proprietăților individuale și a părţilor comune.Primăria Municipiul Paşcani informează proprietarii din condominii cu privire la obligația legală de a menține în stare corespunzătoare elementele construcției aflate atât în proprietate individuală,...

Deputatul Sorin Năcuță: PNL își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe!

Partidul Naţional Liberal își alege singur liderii, direcția și viitorul, prin votul democratic al membrilor săi, nu prin presiuni, intervenții sau interferențe externe. Ilie Bolojan a fost ales președinte al Partidului Național Liberal în anul 2025 și a primit o...

Invitație la „Bâlciul de Sfântul Ilie” de la Lespezi

Comuna Lespezi vă invită la distracție. Bâlciul de Sfântul Ilie va avea loc în perioada 19-20 iulie 2026, iar organizatorii anunță un program artistic extins, cu artiști de muzică populară și ușoară, spectacole și activități dedicate publicului larg. Capul de...

Restricții de trafic la Târgu Frumos

Comunict: Pentru buna desfășurare a Bâlciului Anual, traficul rutier va fi închis pe Strada 22 Decembrie 1918, de la intersecția cu Strada Buznei până la intersecția cu strada Dr. Borș. Restricțiile încep astăzi, 10 iulie, începând cu ora 12:00,...

Alianța PNL–AUR, dată în vileag la Mircești. Bugetul comunei este blocat, iar Prefectura tergiversează aplicarea legii

Comuna Mircești nu are nici până astăzi bugetul local adoptat, după ce consilierii PNL și AUR au blocat în mod repetat ședințele Consiliului Local. Alianța PNL–AUR este astfel pusă în practică la Mircești într-o problemă vitală pentru comunitate: finanțarea...

O nouă acțiune de dezinsecție la Pașcani

Comunicat: S.C. CLP ECOSERV S.R.L. PASCANI, aduce la cunostinta publica ca, in zilele de  luni, 13.07.2026  si   marti, 14.07.2026,  va desfasura activitatea de dezinsectie terestra - ETAPA a II – a,  in intervalul orar 22:00 – 05:00, atunci...
Paşcani
cer acoperit de nori
20 ° C
20 °
20 °
75%
3.6m/s
55%
S
20 °
D
28 °
lun
24 °
mar
26 °
mie
28 °

Niciun articol afișat