Prefectul Romeo Olteanu a tinut audiente azi la Pascani

S3020088-300x168

Zeci de oameni s-au adunat in aceasta dimineata, la sediul Primariei Pascani, pentru a se intalni cu prefectul judetului Iasi, Romeo Olteanu.

Satui sa fie plimbati de la o usa la alta a administratiilor publice de unde provin, unii cetateni s-au programat cu luni de zile inainte, ca intr-un final la usa acestuia sa fie peste 20 de persoane, cei mai multi din suburbiile municipiului Pascani.

De departe, cele mai multe probleme pe care oamenii le-au ridicat au fost cele de fond funciar, mai exact, este vorba despre acei oameni care au o hotarare a instantei de punere in posesie iar autoritatile locale nu au reusit nici pana in momentul de fata sa rezolve aceasta problema. Altii au reclamat faptul ca reprezentantii comisiilor locale de fond funciar ca nu isi fac datoria. Prefectul a declarat ca va verifica aceste comisii pentru a clarifica daca acuzatiile aduse sunt reale sau nu.

Au fost şi persoane care au reclamat probleme în comunele Stolniceni Prăjescu, Hălăuceşti, Todireşti. În audienţă au intrat şi patru persoane din comuna Hărmăneşti. Audienţele au început la ora 11 şi s-au terminat în jurul orei 14.30.

Prefectul Romeo Olteanu a tinut audiente cu 14 din cele 20 persoane inscrise, asta pentru ca a o fost instiintat ca la ora 16.00 urmeaza sa participe la Iasi la o videoconferinta.

Cei care nu au reusit sa intre la audientele tinute de catre prefect, vor avea posibilitatea sa se o faca pe data de 4 aprilie din nou cand acesta va reveni la Pascani.

PULSUL ZILEI

Tâlhărie la Pașcani, în plină zi, pe stradă. O fetiță a fost lăsată fără telefon. Doi jandarmi l-au prins pe făptaș în scurt timp

Intervenție rapidă la Pașcani a jandarmilor. Doi dintre colegii de la Detașamentului de Jandarmi Târgu Frumos, plt. Ioan R. și plt. Nicușor B., dacă are activează la Pașcani au reușit să prindă un hoț la scurt timp după ce...

O nouă mobilitate internațională pentru trei cadre didactice de la Liceul Special Moldova

C.P. În cadrul primului an de acreditare, prin proiectul 2025-1-RO01-KA121-SCH-000319038 ne dorim formarea continuă a cadrelor didactice și a personalului auxiliar în diverse metode inovative: teatru incluziv, gamification și outdoor. În acest context, trei cadre vor participa în Spania,...

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani organizează o nouă ediție a concursului „Poezia Matematică”, pentru elevii din clasele a III-a și a IV-a

Colegiul Național „Mihail Sadoveanu” Pașcani organizează cea de-a IX-a ediție a Concursului interdisciplinar de limba română și matematică „Poezia Matematică”, dedicat elevilor din clasele a III-a și a IV-a. Concursul își propune să stimuleze creativitatea și gândirea logică a elevilor,...

Liceul Miron Costin Pașcani dă startul unei noi ediții a Festivalului „Datinile la români”. Pregătiri pentru activitățile de Paște

Liceul Miron Costin Pașcani dă startul unei noi ediții a Festivalului "Datinile la români". Pregătiri pentru activitățile de Paște "🏫Liceul Teoretic ,,Miron Costin” Pașcani, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași, Școala Gimnazială ,,Iordache Cantacuzino” Pașcani, Grădinița cu Program Prelungit...

De ce nu merg românii la stomatolog. Aproape jumătate nu au fost niciodată în ultimul an

Aproape jumătate dintre români nu au fost în ultimul an la stomatolog, iar unul din patru are cel puțin un dinte lipsă. Cele mai multe probleme sunt în mediul rural, unde, deși a crescut numărul cabinetelor stomatologice, de multe ori...

RCA de la magazin, poştă sau furnizorii de energie. Brokerii, nemulţumiţi: „Dă loc falsurilor”

RCA de la magazinul din colţ, de la poştă sau de la furnizorii de energie. În viitorul apropiat, aşa am putea încheia poliţele obligatorii. Autorităţile lucrează la un set de norme care să le permită mai multora să vândă asigurări....

Crește contribuția la sistemul de pensii. Un an de vechime costă cât 5 salarii minime nete

Condițiile de pensionare în România impun existența a minimum 15 ani de contributivitate pentru cei care ies la pensie la limita de vârstă și cel puțin 35 de ani de contribuții pentru cei care vor să se pensioneze anticipat....

Vești bune de la ANM: Vreme caldă până la sfârșitul luni martie

Cu excepția regiunilor sudice și sud-estice, unde valorile termice vor fi apropiate de cele normale, temperaturile medii vor fi mai ridicate, mai ales în nordul teritoriului și în zona de munte aferentă. Temperatura medie a aerului va avea valori ușor...

Ministrul Energiei: Prețurile la gaze și carburanți vor rămâne controlate

România are suficiente rezerve de carburanţi pentru a face faţă oricărei crize majore de aprovizionare, spune la Radio România Actualităţi ministrul Energiei, Bogdan Ivan. În opinia sa, ţara noastră poate rezista aproape o jumătate de an fără importuri sau...

Cum poți elimina datele personale din Google. Ce face instrumentul gratuit „Results About You”

În mediul online circulă cantități uriașe de informații personale. Nume, adrese de domiciliu, numere de telefon sau adrese de e-mail ajung frecvent în baze de date care sunt apoi vândute mai departe. Potrivit BBC, aceste informații sunt colectate și comercializate...
Paşcani
câțiva nori
8.7 ° C
8.7 °
8.7 °
56 %
8.5kmh
14 %
vin
10 °
S
9 °
D
10 °
lun
12 °
mar
13 °

Niciun articol afișat