A început umplerea cu apă a ștrandului din municipiul Pașcani. Deschiderea ar urma să aibă loc, cel mai probabil, la mijloc săptămânii viitoare, dar depinde de vreme și de debitul de apă care este mai mic pe timpul zilei.
Potrivit specialiștilor, capacitatea bazinului de la ștrand este de aproape 2.000 mc de apă, care ar urma să fie schimbată până la sfârșitul sezonului de câte ori va fi nevoie.
De aceasta data va fi și un spațiu comercial, de unde cei care vin la bălăceală pot cumpăra gustări și băuturi răcoritoare.
De precizat este faptul că în și în acest an, condițiile de acces ar urma să fie la fel ca și cele de anul trecut: pe baza de bilet, 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii, de marți până duminică, de la 10-19 iar în zilele de luni, între orele 12.00 -20.00.