Pregătiri pentru Ziua Națională a României. Vezi activitațile ce vor avea loc

Pregătirile pentru Ziua Naţională a României sunt pe ultima sută de metri. Administraţiile locale din Paşcani şi Hîrlău au pus la punct programul cu activităţile ce vor avea loc pe 1 decembrie.

Administraţia locală din Paşcani a stabilit programul pentru 1 decembrie. Activităţile dedicate Zilei Naţionale a României vor începe la ora 9.00 cu depuneri de coroane la monumentele eroilor din suburbii. La ora 10.50 se vor depune coroane la Troiţa din Fântânele, la 11.10 la monumentul eroilor de pe strada Ştefan cel Mare, Sfinţii Voievozi, iar la 11.30 va avea loc depuneri de coroane şi o slujbă la Biserica Înălţarea Domnului.

Sărbătoarea de Ziua Naţională a României continuă cu un spectacol de muzică populară. Tinere talente locale vor susţine un spectacol artistic pe scena din faţa Primăriei începând cu ora 11.30, iar de la ora 12.30 va urca pe scenă îndrăgita interpretă de muzică populară Cristina Gheorghiu.

De la ora 13.00 în Foaierul de la Primărie vor fi premiate 50 cupluri de aur din municipiu. Familiile care au împlinit 50 ani de căsătorie vor primi din partea administraţiei locale, diplome, flori şi 500 lei.

La Hîrlău manifestările închinate Zilei Naţionale a României vor începe la ora 10.30. Locuitorii din oraş sunt aşteptaţi la monumentul eroilor din centrul oraşului pentru a asista la depuneri de coroane, după care se va întona imnul ţării şi vor fi premiate de administraţia locală cuplurile de aur din oraş. Ziua se va încheia cu o hora de mâna chiar în centrul Hârlăului.

Şi la Târgu Frumos se vor depune pe 1 decembrie coroane de flori la monumentele eroilor. Până în acest moment nu a fost finalizat programul cu activităţile desfăşurate de Ziua Naţională a României.

20161128_155941

20161128_155821

PULSUL ZILEI

Deputatul Maricel Popa: 𝐅𝐨𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐑𝐞𝐠𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 „𝐂𝐨𝐧𝐞𝐜𝐭ă𝐦 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚”

Am participat la Forumul Regional „Conectăm Moldova”, o dezbatere importantă despre unul dintre cele mai relevante proiecte pentru dezvoltarea regiunii noastre: 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐔𝐧𝐢𝐫𝐢𝐢 – 𝐀𝟖. Dincolo de kilometri de asfalt și de indicatori tehnici, vorbim despre o investiție care poate...

Comuna Miroslovești se pregătește de sărbătoare. Două zile cu muzică, degustări și bal

Primăria Comunei Miroslovești, în parteneriat cu Asociația Socio-Culturală „Tradiții și Generații” din Comuna Miroslovești, are deosebita plăcere de a vă invita în data de 08.11.2026 🗓️ să participați la manifestările dedicate Sărbătorii Toamnei, prilej de întâlnire a comunității, de...

Perturbare neobișnuită a vertexului polar. Europa ar putea fi lovită de ger și ninsori abundente, fără precedent

O perturbare neobișnuit de timpurie a vortexului polar ar putea schimba evoluția vremii în Europa în următoarele luni. Potrivit analizei realizate de Severe Weather Europe există posibilitatea unor episoade de frig și ninsori peste medie în anumite regiuni ale continentului,...

Proiect: Părinții care se întorc mai devreme la serviciu ar putea primi un stimulent de aproximativ 4.000 de lei pe lună

PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinţii care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creşterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizaţia pentru creşterea copilului.Propunerea legislativă în acest sens a fost iniţiată...

Bani în plus pentru pensionari de la 1 ianuarie. Ce procent de majorare ia în calcul ministrul Muncii

În așteptarea facturilor la energie, care ar putea pune din nou presiune pe bugetele noastre, pensionarii primesc promisiuni de mai bine. Premierul Luca Niculescu a dat asigurări în acest sens, iar acum și ministrul Muncii, Florin Manole, confirmă că...

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la Iași ia amploare! Anchetatorii verifică telefoane și calculatoare

Dosarul certificatelor de handicap obținute fraudulos la două spitale din Iași ia amploare. Zeci de persoane, printre care medici, alte cadre medicale, dar și pacienți sau foști pacienți din cadrul Institutului de Psihiatrie „Socola” și Spitalului Municipal de Urgență...

Cine ar putea primi pensii mai mari în România. Casa de Pensii Iași are sute de cereri de recalculare în lucru

Posibilitatea ca unii pensionari să primească bani în plus, în urma recalculării drepturilor de pensie, rămâne un subiect de interes pentru milioane de români. La Iași, Casa Județeană de Pensii (CJP) continuă să proceseze cereri de recalculare depuse în...

Cifre oficiale: A scăzut numărul de salariați din județ, dar salariul mediu nominal brut a ajuns la 9.076 lei

Conform unui raport al Direcției Județene de Statistică Iași, pe ultima lună raportată erau înregistrate peste 200.000 persoane în câmpul muncii în județ, cifră în ușoară scădere față de aceeași perioadă a anului trecut. În același raport se arată...

Peste 70 de posturi scoase la concurs în spitalele și centrele sociale din Iași. Se caută medici, asistenți medicali, educatori și infirmieri

Spitalele din Iași și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au scos la concurs zeci de posturi vacante, pe perioadă nedeterminată, în mai multe specialități și domenii de activitate. Sunt disponibile locuri de muncă pentru medici,...

Analiza stării infracționale din Pașcani, la secret. Primarul a încercat să scape de jurnaliști! A mutat ședința în biroul său

Comportament dictatorial la Primăria Pașcani. Edilul municipiului, Marius Pintilie, a interzis accesul presei locale la ședința Comisiei Locale de Ordine Publică. Discuțiile au fost programate pentru ziua de miercuri, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 11:00. Alături de reprezentanții...
Paşcani
nori împrăștiați
8.8 ° C
8.8 °
8.8 °
67%
3m/s
0%
J
10 °
vin
11 °
S
7 °
D
7 °
lun
6 °

Niciun articol afișat