Prejudecăţile din satul românesc: Viaţa femeilor este condusă de soţ şi de gura lumi

 

Prejudecăţile încă guvernează lumea satului românesc. Viaţa femeilor este trasată de soţ, familie, nevoile gospodăriei sau de gura lumii. Rolul ei este clar: acela de mama şi de gospodină, iar ideea că aceasta poate să facă şi altceva iese din discuţie. Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural a derulat un proiect prin care sute de femei din mediul rural au primit o mână de ajutor pentru obţinerea unui loc de muncă.

Aproape 800 de femei din mediul rural au participat la cursuri de calificare gratuite în cadrul unui proiect european, începând cu anul 2010 până acum. Alte 900 au primit consiliere profesională. O sută dintre beneficiarele acestui proiect au reuşit să se angajeze, iar câteva şi-au făcut propria afacere. Rezultatele proiectului se văd, însă odată cu asta au ieşit la iveală şi prejudecăţile din lumea satului românesc.

„Prejudecăţile încă guvernează lumea satului românesc. Viaţa femeilor este trasată de soţ, familie, nevoile gospodăriei sau de gura lumii. Rolul ei este clar: acela de mama şi de gospodină iar ideea că aceasta poate să facă şi altceva iese din discuţie. De exemplu, într-un sat din Mureş, unde erau organizate cursuri de bucătar, femeile nu vroiau să intre în restaurant, pentru a face practică, pentru că nu erau însoţite de bărbaţi. Ăsta e obiceiul acolo, chiar dacă multora dintre noi ni se pare absurd. De fapt, cea mai grea parte a proiectului a fost lupta cu mentalităţile”, a declarat Cristina Chinole, managerul proiectului.

Adela Apostu are 40 de ani, locuieşte în Oreavu, Vrancea, şi este una dintre femeile care a dorit să-şi schimbe viaţa, să nu mai fie casnică. „Familia era reticentă la început. Socrii îmi spuneau că ce-mi trebuie mie să plec de acasă, că trebuie să am grijă de gospodărie, de familie. Nici fata mea nu a fost de acord la început. Vecinii, ce să mai zic, mai că râdeau de ideea mea. Cu toate astea, nu am stat pe gânduri. Am mers la cursuri, am făcut practică la restaurante. Acum sunt bucătăreasă la un azil de bătrâni din sat”, a spus Adela Apostu.

În ciuda eforturilor instituţionale şi ale mediului de afaceri din ultimii ani, femeile din mediul rural rămân pe o poziţie structural dezavantajată, atât pe considerente de gen, cât şi din punct de vedere al mediului de rezidenţă, în raport cu accesul pe piaţa forţei de muncă. Aproape 50% din totalul persoanelor din mediul rural nu sunt angajate, iar majoritatea acestora sunt femei.

Obiectivul cel mai important al proiectului a fost dorinţa echipei Asociaţia Femeilor şi Familiilor din Mediul Rural, care a derulat proiectul „Combaterea discriminării şi creşterea potenţialului de angajare a femeilor din mediul rural”, de a schimba mentalităţi şi de a combate discriminarea şi stereotipurile vizavi de rolul femeii în societate şi familie.

Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European şi bugetul naţional, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013 şi a avut o durată de 36 de luni. sursa rtv.net

PULSUL ZILEI

Deputatul Bogdan Cojocaru: Protocol de prim-ministru pentru o ședință politică a PNL. Adio Ilie, adio sărăcie!

Premierul demis Ilie Bolojan s-a bucurat de toate onorurile funcției de șef al Guvernului la vizita de azi de la Iași deși aceasta a fost preponderent politică. Bolojan a venit la o sindrofie a PNL, dar Jandarmeria a scos...

PSD Pașcani are o nouă conducere

Organizația PSD Pașcani și-a ales noua conducere în ședința care a avut loc în cursul zilei de vineri, 22 mai a.c. În funcția de președinte al organizației a fost ales Ionescu Dragoș, fostul președinte interimar, singurul candidat. De asemenea, au...

Comunicat: PSD Pașcani și-a desemnat noua echipă de conducere: Dragoș Ionescu, ales președinte al organizației municipale

Comunicat: PSD Municipiul Pașcani și-a desemnat noua structură de conducere în cadrul Adunării Generale de alegeri desfășurate ieri, eveniment care a reunit membri și reprezentanți ai partidului într-un moment important pentru consolidarea organizației și definirea direcțiilor de acțiune pentru...

Luni, 25 mai, se deschide centrul de recoltare a sângelui la Pașcani

O investiție mult așteptată în municipiul Pașcani va fi inaugurată, luni, 25 mai. Este vorba despre centrul de recoltare a sângelui, în clădirea din piața agroalimentară din zona Deal. Serviciul Voluntar de Ambulanță Iași, organizație care s-a ocupat de...

Ședința CL Hârlău. Un nou consilier depune jurământul

Legislativul orașului Hârlău este convocat în ședinta ordinară pe 28 mai, de la ora 12, în sala de festivități a Clubului Copiilor. Pe ordinea de zi sunt trecute 10 proiecte de hotărâre toate inițiate de primarul orașului, Radu Curca....

CL Pașcani, ședință pe 29 mai. Programele culturale pe ordinea pe zi – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară vineri, 29 mai, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt nouă proiecte de hotărâre, opt dintre ele inițiate de primarul municipiului, Marius Pintilie și unul de consilierul PSD, Vlad Macovei. Ședința...

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai

Ziua Copilului va fi sărbătorită la Miroslovești cu personaje din basme și multă distracție pentru cei mici, pe 31 mai 2026, de la ora 14:00. Copiii sunt așteptați la parcul Hațas Grui unde administrația locală a pregătit multe suprize...

Controale rutiere la Pașcani. Zeci de șoferi au fost testați pentru alcool și alte substanțe

IPJ IASI: În ziua de 21 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pașcani, împreună cu polițiștii de la structurile de ordine publică, au acționat pentru depistarea și sancționarea șoferilor care conduc vehicule sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Astfel, au...

Senatorul Lucian Rusu: Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil!

Semnarea acordului SAFE confirmă încă o dată că România rămâne un partener credibil, respectat și implicat activ în arhitectura europeană și euro-atlantică de securitate. În timp ce unii întrețin blocajul politic, Guvernul continuă să livreze rezultate concrete pentru securitatea și...
Paşcani
cer senin
22.7 ° C
22.7 °
22.7 °
54%
5.7m/s
0%
D
25 °
lun
23 °
mar
25 °
mie
24 °
J
17 °

Niciun articol afișat